Se schimbă "Școala altfel"! Părinții vor plăti excursiile copiilor și profesorii nu mai pot strânge fonduri în acest sens

Se schimbă "Școala altfel"! Părinții vor plăti excursiile copiilor și profesorii nu mai pot strânge fonduri în acest sens

Mariana Voinea

„Școala alfel” vine cu mici modificări începând din acest an, de bun augur pentru părinți, elevi și profesori. Sunteți pregătiți pentru amintirile minunate din excursii?

„Școala altfel” este un program implementat de câțiva ani în metodologia școlară. Acesta este apreciat îndeosebi de elevi și vine sprijinul părinților și dascălilor pentru că oferă copiilor și alte informații, decât cele clasice, predate la ore.

Metodologia programului a fost oficializată la data de 11 octombrie anul curent în Monitorul Oficial. Astfel, se aduc modificări în ceea ce privește posibilitatea părinților de a suporta costurile excursiilor din cadrul programului.

Cu toate acestea, este interzisă pe deplin implicarea elevilor și profesorilor în procesul de organizare și de plată a excursiei. Cu alte cuvinte, cadrele didactice și elevii nu se pot implica în colectarea de fonduri, iar excursiile vor fi plătite prin intermediul asociațiilor de părinți, în unitățile școlare unde sunt înființate.

Până nu demult, excursiile în afara localității finanțate din banii părinților erau interzise în „Școala altfel”. Conform noului regulament, adnotările la articolul 6, alineatul 1, asemenea activități se vor derula în parteneriat cu elevi, alte cadre didactice, părinți, autorități, companii, reprezentanți ai instituțiilor sau organizațiilor non guvernamentale, ținând cont de resursele financiare disponibile în unitatea de învățământ.

Cum arată un autocar după o excursie a copiilor? Dezastruos! "Nu mai există copii educați"

Personalul didactic și elevii nu se pot implica în strângerea fondurilor pentru excursii

profesoara citeste copiilor de pe o foaie

Elementul de noutate poate fi găsit la articolul 6, alineatul 6 și face referire la posibilitatea implicării părinților în susținerea financiară a activităților derulate în cadrul programului „Școala altfel”.

Părinții pot decide să susțină financiar activitățile desfășurate în cadrul programului Școala Altfel prin Asociația de părinți cu personalitate juridică cu respectarea prevederilor legale în domeniul financiar sau pot face demersuri privind atragerea de resurse financiare extrabugetare.

Este interzisă și constituie abatere disciplinară implicarea elevilor sau personalului din unitatea de învățământ în strângerea de fonduri de la părinți sau prin gestionarea de fonduri Asociației de părinți utilizate în derularea programului Școala Altfel”.

Totodată, articolul 16, alineatul 2 include un nou paragraf, față de metodologia din anii trecuți. Se pune accent pe faptul că unitățile de învățământ trebuie să se asigure că există resurse financiare pentru ca toți copiii dintr-o clasă care au optat pentru o excursie, să poată participa.

În cazul în care oferta unității de învățământ pentru acest program presupune costuri pentru părinți, unitatea va oferi alternative gratuite similare. Lucru îmbucurător pentru părinți și cadre didactice.

De-a arhitectura in saptamana Scoala Altfel: arhitectii fata in fata cu scolarii

Cum se desfășoară, cât durează și ce resurse sunt permise în programul „Școala altfel”?

profesoara citeste copiilor de pe o carte in poiana

Programul se desfășoară în perioada 11 septembrie 2023 - 26 Aprilie 2024. „Școala altfel” durează cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia fiecărei unități de învățământ, conform ordinului Ministerului Educației, numărul 3800 din luna martie 2023. Programul „Școala altfel” este obligatoriu în școli, dar și în licee.

Orarul activităților pentru acest program trebuie comunicat elevilor și părinților cu minim două săptămâni înainte de perioada pentru care s-a planificat de către unitatea de învățământ.

În cadrul acestui program, pentru ca elevii să își dezvolte anumite competențe, cadrele didactice vor utiliza la recomandarea ministerului tehnici de învățare colaborativă bazată pe proiecte.

De asemenea, se pot folosi metode de schimbare socială precum teatru forum, teatru ziar sau bibliotecă vie, dar și dezbateri cu elevii.

Se consideră a fi resurse foarte eficiente, filmele artistice documentare și de animație cu caracter educativ, dar și resursele educaționale din mediul online.

Atât elevii, cât și cadrele didactice din unitățile de învățământ școlar, liceal și gimnazial trebuie să participe obligatoriu la acest program național. Activitățile educative contribuie la formarea și dezvoltarea competențelor din Curriculum Național.

La final, inspectorii școlari vor evalua participarea cadrelor didactice, precum și a elevilor la programul „Școala altfel”, precum și respectarea prevederilor noi ale metodologiei.

Competiția anuală „Școala altfel” se va desfășura numai la nivel județean, nu și național. Concret, în municipiul București, competiția își propune să selecteze și să promoveze pe site-ul Inspectoratului 10 activități care s-au desfășurat în cadrul acestui program și s-au dovedit a fi foarte eficiente în dezvoltarea competențelor și abilităților socio-emoționale ale elevilor.

Introdus în 2016, programul „Școala altfel” vine ca și o completare a învățării școlare, dovedindu-se de-a lungul timpului a fi extrem de eficient. Părinți, elevi și profesori, pregătiți-vă pentru noul program „Școala altfel”, așa cum este prezentat în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

Surse foto: istockphoto.com

Surse articol: edupedu.rodcnews.ro

Articolul urmator
Se întâmplă în România! Tot mai mulți medici refuză să facă avort și peste 80% dintre spitalele publice nu oferă servicii medicale în acest sens
Se întâmplă în România! Tot mai mulți medici refuză să facă avort și peste 80% dintre spitalele publice nu oferă servicii medicale în acest sens

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    De ce se descuamează pielea bebelușului meu și ce pot să fac în acest sens?
    De ce se descuamează pielea bebelușului meu și ce pot să fac în acest sens?

    Pielea bebelușului în primele zile și săptămâni de viață trece prin mari transformări, de la viața intrauterină și mediul umed la viața extrauterină și mediul uscat....

    Sfatul de aur al preotului Vasile Ioana, familist convins, pentru părinții din România: "Nu deveniți slugile copiilor"
    Sfatul de aur al preotului Vasile Ioana, familist convins, pentru părinții din România: "Nu deveniți slugile copiilor"

    Părintele mult îndrăgit al românilor, Vasile Ioana, oferă sfaturi de viață pertinente și actuale familiilor cu copii, vorbind din experiența lui de viață.

    7 motive pentru care părinții copiilor cu nevoi speciale pot dezvolta depresii
    7 motive pentru care părinții copiilor cu nevoi speciale pot dezvolta depresii

    Un copil cu nevoi speciale presupune o grijă și o atenție deosebită, câteodată pentru toată viața. Copiii cu nevoi speciale nu pot lua parte la anumite activități specifice...

    Văduv și fără un picior, acest tată își crește singur copiii! Cei mici nu pot accepta că mama lor nu mai este și întreabă încontinuu de ea
    Văduv și fără un picior, acest tată își crește singur copiii! Cei mici nu pot accepta că mama lor nu mai este și întreabă încontinuu de ea

    În satul Tichilești din județul Brăila, un tată văduv, grav bolnav, își crește singur copiii - pe Marian de 7 ani și Florentina de 5 anișori. Micuții au rămas fără...

    Mărturie de mamă: „Nu faceți copii la distanță de 2 ani! Ai spune că vor fi cei mai buni prieteni, dar vor fi mai rău ca șoarecele și pisica"
    Mărturie de mamă: „Nu faceți copii la distanță de 2 ani! Ai spune că vor fi cei mai buni prieteni, dar vor fi mai rău ca șoarecele și pisica"

    O mamă care a făcut „greșeala” să aducă pe lume copii la o diferență mică de vârstă, are pentru toți viitorii părinți un sfat important! Femeia vine și cu...

    „Doamne, dă-mi seninătatea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba”. Puterea acceptării.
    „Doamne, dă-mi seninătatea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba”. Puterea acceptării.

    „Doamne, dă-mi seninătatea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul să schimb ceea ce pot schimba și înțelepciunea de a face diferența între cele...

    Părinții extrem de stricți de azi vor fi bunicii relaxați de mâine. Cum învățăm să ne acceptăm părinții, deveniți bunici, în noua lor etapă?
    Părinții extrem de stricți de azi vor fi bunicii relaxați de mâine. Cum învățăm să ne acceptăm părinții, deveniți bunici, în noua lor etapă?

    Părinții foarte stricți cu ai lor copii se transformă ca prin minune în bunicii foarte permisivi și indulgenți cu nepoții. Care este explicația? Poate că sentimentul de vină...

    Cum va schimba Chat GPT-ul educația copiilor noștri?
    Cum va schimba Chat GPT-ul educația copiilor noștri?

    Inteligența artificială a pornit numeroase discuții de-a lungul timpului, dar mai ales în contextul Chat GPT-ului. Cum va schimba acest asistent virtual performant educația...

    © 2024 Qbebe