Mărturie de mamă: „Nu faceți copii la distanță de 2 ani! Ai spune că vor fi cei mai buni prieteni, dar vor fi mai rău ca șoarecele și pisica"

Există o credință populară conform căreia copiii făcuți la o diferență mică de timp sunt foarte buni prieteni, cresc împreună și devin de nedespărțit. O mamă care a pus în practică aceste sfaturi avertizează toate viitoarele mămici să nu facă aceeași „greșeală” pe care a făcut-o ea.

„A crește un copil mic cu un nou-născut este ca și cum ai fi un îmblânzitor de lei cu un singur braț”

Din spusele femeii, copiii sunt ca „șoarecele și pisica”, existând adesea momente tensionate în familie.
Mama are doi băieți în vârstă de 11 și 9 ani, iar creșterea lor cu o diferență de mai puțin de doi ani, s-a resimțit de cele mai multe ori departe de a fi perfectă. Ea mărturisește că de când a sosit pe lume cel de-al doilea fiu, dinamica familiei a fost foarte stresantă, controversată și zgomotoasă.

„A crește un copil mic cu un nou-născut este ca și cum ai fi un îmblânzitor de lei cu un singur braț și fără energie. Pentru că nu dormeam mai deloc, a trebuit să fiu versiunea olimpică a mea din toate punctele de vedere. A avea grijă de un copil activ și de un copil foarte mic este obositor.

Nu dormeam, eram într-un continuu dezechilibru hormonal și o depresie postpartum care părea fără sfârșit. Faptul că am supraviețuit acelor zilei de început, stând acasă împreună cu copiii toată ziua, numărând orele până când soțul meu venea să mă ajute, a fost un miracol”, mărturisește mama.

Cea mai potrivită diferență de vârstă între frați

„Frustrarea pe care o scot la iveală frații unul în celălalt este cu adevărat de neegalat”

Aceasta continuă seria dezvăluirilor susținând că în momentul în care copilul cel mic abia se rostogolea, cel mare căpătat tot mai multă independență și învățat tot mai multe trucuri periculoase.

Iar acest lucru a dus la situații limită. „Spre exemplu i-am dus la o piscină interioară, iar bebelușul meu s-a târât din scaunul lui de mașină afară, în timp ce eu fugeam cât mă țineau picioarele pentru a-l împiedica pe cel mare să sară de pe scaunul înalt de salvamar în piscina adâncă.

Copiii mei s-au implicat în comportamente periculoase și scandaloase, iar eu încercam doar să-i țin pe amândoi în viață. Acum mai au două surori mai mici cu un decalaj mai mare de vârstă între ele, dar băieții sunt responsabili pentru mare parte a zgomotului.

Cei doi și-au petrecut copilăria jucând baschet și biliard în curtea din spatele casei, iar acum își petrec nopțile urmărind sporturi, aplaudând și strigând tare atunci când echipele lor marchează un gol.

În tot acest timp eu le reamintesc că surorile lor încearcă să doarmă și că nu sunt pe stadionul de fotbal. Dar cea mai mare problemă a fost și rămâne întotdeauna cearta dintre ei. Amândoi se înțeleg separat cu surorile lor și cu colegii sau prietenii, dar frustrarea pe care o scot la iveală unul în celălalt este cu adevărat de neegalat.

Am încercat să îi împac prin discursuri, recompense și pedepse, dar relația dintre este atât de provocatoare, încât nu aș sfătui pe nimeni să facă copii la o distanță atât de mică unul de celălalt”, mărturisește mama.

Cum e mai bine? Între frați să existe o diferență foarte mare sau relativ mică de vârstă? Care ar fi o marjă bună pentru o relație de vis între frați?