Decizia de a aduce pe lume un copil nu ține mereu de vârsta, etnia, situația financiară a părinților. Sunt adolescenți care aduc pe lume bebeluși, dar și părinți mai în vârstă, trecuți de prima tinerețe, care, în ciuda opiniilor celorlalți, împing căruciorul când deja au părul grizonat.
Este și cazul unei femei pe nume Caroline Chirichella, care mărturisește că soțul ei avea 53 de ani când a adus pe lume primul lor copil. Din această cauză, femeia se îngrijorează că micuții lor nu vor avea suficient de mult timp de petrecut cu tăticul lor, așa cum au ceilalți copii ai căror tătici sunt mai tineri.
„Atunci când eram mai tânără și vedeam bărbați mai în vârstă ținând de mână un copilaș mic, mă gândeam că sunt foarte egoiști. Primul gând care îmi trecea prin minte era faptul că dacă tatăl era în vârstă, copilul nu se putea bucura foarte mult timp de prezența lui și de sfaturile și ajutorul unui tată. De asemenea, mă îndoiam de capacitatea unui tătic mai în vârstă de a se implica în viața copiilor și de a se juca cu ei. Acum îmi dau seama cât de greșit am judecat alte persoane”, declară Caroline.
Femeia a întâlnit iubirea vieții ei în urmă cu 8 ani, iar diferența de vârstă între cei doi era de 23 de ani. A fost dragoste la prima vedere, iar femeia s-a îndrăgostit de calmul, gentilețea, inteligența și candoarea bărbatului.
„Nu mă gândeam că soțul meu va dori să avem copii împreună”
Chiar de la începutul relației, i-a mărturisit bărbatului: „Îmi doresc foarte mult să devin mămică. Am presupus că fiind un bărbat în vârstă și deja divorțat cu un copil adult din prima căsătorie, chiar de vârsta mea, ar fi refuzat și mi-ar fi spus că nu își mai dorește copii.
În acest caz, aș fi terminat foarte repede relația pentru că îmi doream foarte mult copii și nu unul, ci doi. Am fost mai mult decât șocată când soțul meu mi-a recunoscut că își dorește și el copii”.
Aceasta susține că a fost mai mult decât surprinsă de reacția bărbatului într-un mod cât se poate de plăcut: „Mi-am imaginat cum am fi fost părinții ideali, dar am luat în considerare și vârsta lui înaintată. De asemenea, m-am gândit că eu eram tânără și plină de viață și de energie, iar împreună cu soțul meu cu părul grizonat, ajuns deja la jumătatea vieții lui, făceam un contrast cât se poate de evident”.
Copilul nu-l faci ca să îți aducă un pahar de apă la bătrânețe
„Soțul meu va împlini 70 de ani când când mezinul familiei va împlini 10 ani”
Soțul femeii are la momentul actual 58 de ani, iar mămica va împlini 35 de ani curând. Mariajul lor durează de 6 ani și jumătate, iar roadele iubirilor sunt fetița în vârstă de 5 ani și băiețelul în vârstă de doar 2 luni.
Din această cauză, mama mărturisește că se simte uneori foarte vinovată: „Când fiica mea va împlini 15 ani și fiul meu va împlini 10 ani, tatăl lor va avea 70 de ani. Mă simt atât de vinovată când îmi dau seama că soțul meu nu va fi atât de energic și nu se va putea juca fotbal cu fiul lui așa cum o fac alt tătici mai tineri. Cu toate acestea, este un bărbat foarte răbdător și bun la suflet”.
Rolul tatalui in familie: trucuri in echilibru emotional
„Copiii noștri nu înțeleg că au un tată în vârstă, dar mă tem că vor fi subiectul discuțiilor colegilor în viitor”
La momentul actual, copiii sunt prea mici să înțeleagă faptul că tatăl lor are o vârstă înaintată. Ei îl privesc ca fiind persoana care îi iubește și care îi îngrijește, deși multe persoane pe stradă îl privesc ca fiind bunicul lor, și nu tatăl. Atunci când vor mai crește și vor înțelege conceptul de vârstă, femeia se teme că micuții se vor simți rușinați ca un „tată bătrân”.
„Am realizat de mult că soțul meu s-ar putea să nu mai fie în viață atunci când copiii se vor căsători și în niciun caz nu va putea să își țină în brațe nepoții. Din această cauză mă simt foarte tristă și vinovată în același timp în legătură cu alegerea pe care am făcut-o. Nu mă înțelegeți greșit. Îmi iubesc soțul și familia pe care am creat-o împreună așa că nu pot spune că aș lua o altă decizie dacă m-aș întoarce în timp”, susține Caroline.
La final, femeia mărturisește că bărbatul este atât de blând și de bun cu copiii își petrece tot timpul cu ei, jucându-se cu fetița cea mare și îngrijindu-l pe fiul lor cel mai mic, lucru pe care mulți fac tineri nu-l fac din cauza lipsei de timp, a serviciului solicitant sau a lipsei de răbdare.
În plus, în viață nimic nu este bătut în cuie, nici măcar siguranța că dacă aduci pe lume un copil în anii tinereții, vei reuși să îți ți în brațe nepoții. Admirăm curajul mamei și dorim tatălui să se bucure de copilașii lui cât mai mult timp.
Surse foto: facebook.com
Surse articol: insider.com