Pentru a-și împlini dorința de a fi părinți, au recurs la adopție
Andy și Sarah Justice (din Oklahoma, SUA) și-au dorit dintotdeauna să devină părinți. După trei ani de încercări eșuate, au luat în calcul fertilizarea in vitro. Din pricina costurilor ridicate ale tratamentului, și-au dat seama că era necesar să se orienteze spre o altă opțiune. În aceste condiții, în anul 2013, s-au gândit să adopte.
Procesul de adopție nu a decurs la început așa cum sperau Sarah și Andy. De pildă, două dintre viitoarele mame s-au răzgândit în ultimul moment și nu și-au mai dat copiii spre adopție. La a treia încercare, cuplul a avut noroc. Au întâlnit-o pe cea de la care urmau să adopte și, însoțind-o la o ecografie, au aflat că aceasta aducea pe lume tripleți. După 31 de săptămâni, s-au născut Elizabeth, Hannah și Joel.
Au aflat că vor avea și gemeni
Întrucât nu se simțea bine, Sarah s-a adresat unui medic. Atât ea, cât și soțul ei, au fost foarte surprinși când au aflat că vor avea și copii biologici: Sarah era însărcinată cu gemeni. Totul se întâmpla în mai 2013, iar în luna decembrie familia Justice s-a lărgit cu o fetiță și cu un băiețel: Abigail și Andrew.
Stând de vorbă cu „Today”, soții Justice au recunoscut că inițial s-au temut că le va fi foarte greu cu 5 copii, dar că și-au dat seama că de fapt li se îndeplinea dorința dintotdeaua, aceea de a deveni părinți. Iată ce a declarat Sarah:
„Am fost șocată și m-am simțit copleșită pe măsură ce mă gândeam la ce va urma, însă în final m-am împăcat cu ideea de a avea 5 copii într-un interval de opt luni. Eram totodată și foarte încântați, în condițiile în care ni se împlinea un vis pe care l-am avut dintotdeauna. Soțul meu spune că nu facem altceva decât să vedem de copii, aproape toate celelalte lucruri din viața noastră au luat o pauză. Însă este ceva ce ne-am dorit foarte mult, așa că ne place tot ceea ce facem. Nu spun că nu este foarte mult de muncit și că nu suntem obosiți, însă este grozav. Adorăm să fim părinții acestor copii.”
Trei ani mai târziu, familia lor s-a lărgit iar
La trei ani după adoptarea tripleților și nașterea gemenilor, Sarah și Andy au aflat că vor avea cel de-al treilea copil biologic. Despre cum s-au simțit după nașterea celui mai mic dintre copii, Caleb, Sarah a vorbit într-un interviu acordat „Babyology”: „Faptul că avem mai mulți copii este un vis devenit realitate. Când aștepți mult timp ceva, ajungi să îl apreciezi mult mai mult.”
În același timp, tot pentru sursa citată, mama a povestit cât de entuziasmați au fost copiii mai mari de nașterea fratelui lor: „Toți copiii noștri îl adoră pe micul Caleb. Are cei mai mulți fani, iar noi nu ne mai imaginăm viața fără cel mai adorabil și mai iubit băiețel din lume.”
Sarah nu s-a ferit să dezvăluie că nu îi este ușor să aibă grijă de 6 copii, însă bucuria de a fi mamă o ajută să se bucure de fiecare zi petrecută alături de familia ei. Potrivit sursei citate anterior, a venit cu următoarele precizări: „Să ai cinci copii mici este o adevărată aventură. Însă am ajuns până în această etapă. Nu ratăm nicio ocazie pentru a promova iubirea și grija între frați. Copiii noștri vor avea întotdeauna prieteni și nu se vor simți niciodată singuri. Ei ne aduc zi de zi bucurie și ne place să-i privim cum se bucură de viață.”
Surse foto: facebook.com/andy.justice.58555/photos
Surse articol: babyology.com.au, news.amomama.com, today.com