Medicii nu mi-au diagnosticat sarcina heterotopică, cu gemeni fraternali, așa că am ajuns la operație de urgență

Medicii nu mi-au diagnosticat sarcina heterotopică, cu gemeni fraternali, așa că am ajuns la operație de urgență

Andreea Guica - Redactor

„I-am spus medicului că am dureri mari, dar a insistat că e vorba de gaze și m-a trimis acasă. Când am ajuns a doua oară la spital, pentru că nu mai suportam durerile, am descoperit că am o sarcină heterotopică”. Așa începe Tracey să-și spună povestea. Parcurge articolul pentru a o citi. 

Sarcina heterotopică reprezintă o patologie clinică rară și presupune existența unei sarcini intrauterine concomitent cu una extrauterină

Sarcina heterotopică este ușor de trecut cu vederea și nu puține sunt cazurile în care diagnosticul apare într-o fază avansată a sarcinii. Motivul este că sarcina care se află în afara uterului este mult mai greu de observat, mai ales dacă se situează la nivelul colului uterin sau la nivel intestinal.

Asta s-a întâmplat și în cazul mămicii din povestea noastră. Medicul ginecolog a pus durerile puternice pe care aceasta le resimțea pe baza gazelor, normale, de altfel, în sarcină. 

Am început să am crampe puternice la 6 săptămâni de sarcină. Medicul mi-a spus să nu-mi fac griji, așa că am plecat acasă. M-am așezat în pat, într-o poziție chircită și am zăcut. Când soțul meu s-a întors de la muncă și m-a găsit în acea stare, m-a dus imediat la spital cu mașina.

medici in operatie

Mediciii au descoperit că aveam hemoragie internă și m-au băgat de urgență în operație ca să găsească sursa sângerării. Și au găsit-o: un embrion atașat de unul dintre ovarele mele.

Am primit și diagnosticul și am aflat că am o sarcină heterotopică cu gemeni fraternali. Rămăsesem însărcinată cu greu. Am încercat un an să concepem pe cale naturală și ulterior ne-am reorientat către fertilizarea in vitro. Două luni mai târziu, reușisem să rămân însărcinată”, povestește Tracey.

Diagnosticul de sarcină heterotopică poate pune în pericol atât viața mamei, cât și a fătului. În cazul de față, doar unul dintre copii a supraviețuit. 

Pornind de la acest motiv, este important să recunoști simptomele. Iată care sunt acestea:

  • Dureri abdominale într-o parte;
  • Amețeli;
  • Sângerări anormale;
  • Greață;
  • Vomă.

Mai precizăm că de cele mai multe ori, sarcina heterotopică apare în urma concepției prin fertilizare in vitro, iar simptomele apar în primul trimestru. 

Surse foto: pexels

Surse articol: parents.com

Articolul urmator
Au încercat ani la rând să aibă copii și nu au reușit, așa că au adoptat tripleți. O săptămână mai târziu, au aflat că vor avea gemeni
Au încercat ani la rând să aibă copii și nu au reușit, așa că au adoptat tripleți. O săptămână mai târziu, au aflat că vor avea gemeni

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Caz dramatic la spitalul din Focșani: un copil de 4 ani a murit pe masa de operație. Părinții blamează medicii
    Caz dramatic la spitalul din Focșani: un copil de 4 ani a murit pe masa de operație. Părinții blamează medicii

    Doi părinți din Vrancea trăiesc un adevărat coșmar. Băiețelul lor de doar 4 ani s-a stins din viață în timpul unei operații de hernie inghinală, la Spitalul Judeţean de...

    Fiica Ancăi Serea a ajuns de urgență la spital
    Fiica Ancăi Serea a ajuns de urgență la spital

    Clipe de coșmar pentru Anca Serea! Fiica ei cea mare, Sarah, a fost operată de urgență zilele trecute! Din fericire, adolescenta este acum în afara oricărui pericol, însă...

    O fetiță din Botoșani de doar un an și șase luni a ajuns de urgență după ce a băut accidental benzină
    O fetiță din Botoșani de doar un an și șase luni a ajuns de urgență după ce a băut accidental benzină

    O fetiță de un an și jumătate din Botoșani se află la spital, în stare gravă, pentru că a băut benzină dintr-o sticlă de plastic. Sticla îi aparținea tatălui său...

    Am alăptat 2 ani. Așa că i-am spus soțului meu ca banii economisiți să îi folosesc pentru o operație de ridicare de sâni
    Am alăptat 2 ani. Așa că i-am spus soțului meu ca banii economisiți să îi folosesc pentru o operație de ridicare de sâni

    Deși alăptarea este minunată, de cele mai multe ori are un impact negativ asupra sânilor. Nu sunt puține mămicile care după ce și-au alăptat o bună perioadă de timp copiii,...

    Era însărcinată cu gemeni, însă a descoperit că în uter se mai ascunde încă un set de gemeni
    Era însărcinată cu gemeni, însă a descoperit că în uter se mai ascunde încă un set de gemeni

    Un cuplu a visat să aibă o familie numeroasă, dar drumul lor a fost unul lung și dureros. Aveau deja o fetiță, dar își mai doreau măcar un frățior sau o surioară pentru...

    Un bebeluș moare din pricina meningitei, după ce medicii l-au diagnosticat greșit cu amigdalită
    Un bebeluș moare din pricina meningitei, după ce medicii l-au diagnosticat greșit cu amigdalită

    Deși prezenta simptome foarte grave și o temperatură corporală ridicată, medicul de gardă nu l-a consultat corespunzător pe Lucas, mititelul de numai 9 luni, ci i-a pus diagnosticul...

    Un copil a ajuns de urgență la spital, cu pielea galbenă, după ce a mâncat prea multe portocale. Ce diagnostic a primit
    Un copil a ajuns de urgență la spital, cu pielea galbenă, după ce a mâncat prea multe portocale. Ce diagnostic a primit

    Portocalele sunt o sursă excelentă de vitamina C şi antioxidanţi cu rol în menţinerea sănătăţii. Contribuie la întărirea sistemului imunitar, previn constiparea,...

    O femeie a născut 5 seturi de gemeni! „Am iubit să fiu însărcinată și sarcina m-a iubit pe mine”
    O femeie a născut 5 seturi de gemeni! „Am iubit să fiu însărcinată și sarcina m-a iubit pe mine”

    Multe mămici se sperie atunci când află că vor naște și vor crește un set de gemeni. Ei bine, imaginați-vă cum ar fi să mai adăugați încă 4 perechi de gemeni. Greu,...

    © 2024 Qbebe