Când devine periculos pentru copii mitul „nu există părinte rău"?

Se spune că nu există părinte rău și că toți adulții care aduc pe lume prunci sunt aleși de Divinitate pentru a-i ocroti și pentru a le oferi o viață bună. Realitatea nu corespunde mereu presupunerilor noastre, pentru că există și părinți răi, adulți care nu își fac datoria, indivizi lipsiți de empatie față de copiii lor. Micuții se văd nevoiți să-i respecte și să-i iubească, indiferent decât rău le pricinuiesc.

Dacă ați suferit vreodată de abuz în copilărie, fizic, psihic, verbal sau emoțional, ori de orice altă natură, veți ști ce înseamnă cu siguranță să îți dorești la maturitate să te muți cât mai departe de părinții tăi, să îți suni cât mai puțin mama și în același timp să-ți faci procese de conștiință că nu îți poți iubi părinții așa cum ar trebui.

Majoritatea copiilor crescuți de părinți răi, o dată ajunși la vârsta adultă, au diferite probleme în a-și exprima sentimentele, în s-și gestiona furia din cauza ascunderii problemelor din copilărie sub preș și a neacceptării faptului că există și părinți răi pe această lume. Mitul că nu există părinți răi, ci doar copii care nu îi înțeleg nu este valabil în societatea modernă actuală.

În cazul în care un părinte decedează, iar copilul nu se duce la înmormântare, acesta va fi privit ca fiind rău, nerecunoscător, lipsit de respect, dar părinții sunt buni indiferent de situație și de greșelile pe care le fac. Părinții pot fi răi, dar nu neapărat amândoi în același timp. Există familii în care un părinte este bun și celălalt este rău, în care ambii părinți sunt toxici, dar indiferent de situație, un părinte rău va avea o influență negativă asupra viitorului copilului său.

Care este originea mitului că nu există părinți răi?

Se spune că nu există părinți răi și acțiunile lor sunt justificate de faptul că i-au adus pe lume și au drept asupra fiecărui aspect al vieții pruncilor lor. Vorbe precum „Eu te-am făcut, eu te omor” se regăsesc destul de des pe buzele părinților răi, iar copiii trebuie pur și simplu să le accepte, altfel sunt nerecunoscători și „buni de nimic”. În timp ce copiii nu au dreptul nici măcar la o opinie, părinții răi sunt cei care pot face orice copilului și pot scăpa basma curată, chiar dacă îi abuzează fizic.

Pentru că mulți încă merg pe premiza „bătaia este ruptă din Rai”, copiii nu au niciun fel de armă de apărare împotriva acțiunilor abuzive ale celor care le-au dat viață și ar trebui să îi îngrijească corespunzător. A existat chiar o lege care s-a dat în anul 1646 în Massachusetts, conform căreia, copiii care nu își ascultau părinții, erau rebeli sau încăpățânați și nu se supuneau cerințelor adulților, erau condamnați la moarte.

De asemenea, viziunile religioase ale oamenilor de-a lungul timpului, care presupuneau respect și recunoștință din partea copilului au contribui la crearea mitului că nu există părinți răi. Practic, din punct de vedere religios, copiii își datorează viața părinților, având o datorie necontenită față de adulții care, ajunși la bătrânețe, au nevoie de îngrijire constantă. Această datorie nu va putea niciodată fi răsplătită, indiferent de eforturile pe care le depun.

Instinctul matern și patern nu vin natural și nu pot fi dobândite. Abuzul asupra copiilor a devenit o normalitate

Mitul conform căruia nu există părinți răi pornește de la premiza că instinctul matern sau patern sunt naturale. Nu toate femeile dezvoltă instinct matern și își doresc copii, cum nu toți bărbații sunt tații ideali și își acceptă pruncii din prima clipă în care îi văd. Iar în acest caz, de ce ne-am aștepta la acești părinți, care nu dezvoltă niciun fel de instinct ce se presupune a fi natural, să își îngrijească și să își trateze corespunzător copiii.

La momentul actual, se acceptă descrierea părinților răi ca fiind narcisiști sau extrem de egoiști, dar încă nu este acceptat termenul de „părinte rău”. Comportamentul greșit din spatele ușilor închise aplicat de către părinți, micuților, va alimenta acest mit, atâta timp cât nu există martori. Iar un adult își poate pune imediat o mască în prezența străinilor și se poate transforma în cel mai bun tătic sau cea mai bună mămică, în timp ce copilul este văzut ca fiind răutăcios, cu atitudine nepotrivită sau needucat.

Problema este că micuții, mai ales la vârste fragede, nu au suficiente informații pentru a putea să inventeze povești legate de abuzuri fizice emoționale sau de orice altă natură. Practic, un copil care nu a văzut o astfel de scenă în viața lui, nu poate inventa că mami sau tati l-au tras de urechi sau i-au făcut rău în orice alt mod. Unele forme de abuz asupra copiilor chiar sunt văzute ca fiind normale în societatea modernă actuală, în care o pălmuță la funduleț nu face rău nimănui, iar trasul de urechi sau de păr au devenit deja o normalitate în unele familii.

Mai există un motiv pentru care ne este teamă să spulberăm mitul părintelui rău. Acesta este frica. Practic ne este frică că de faptul că, odată ce spulberăm mitul, nu vor exista numai copiii răi, ci și adulți răi și va trebui să îi diferențiem în funcție de acțiunile și mărturisirile lor. Practic, adulții nu vor mai putea să se ascundă sub faptul că sunt prea obosiți, extenuați, au un job solicitant sau au probleme financiare și din această cauză își neglijează sau maltratează copilul în orice fel. Li se va pune doar eticheta de părinte rău, fără a se ține cont de circumstanțele care duc la această încadrare.

„Am stat într-o căsnicie toxică, manipulată de părinți, de teamă că voi ajunge rușinea familiei”

Așa cum există copii răi, există și părinții răi, deși termenul nu este unanim acceptat

Concluzia este că în această lume există atât părinți buni, cât și părinți răi, atât copii buni, cât și copii răi, iar frica și respectul sunt pietre de temelie la baza relațiilor dintre părinți și copii. Conform specialiștilor, părinții buni sunt cei cărora le pasă mai mult de opinia copiilor și nu a oamenilor din jur și vor să fie buni pentru copiii lor în orice circumstanțe, atât în casă cât și în afara casei.

Părinții răi pun mai mult accent pe opinia străinilor și pe modul în care își tratează copiii în prezența acestora. În aceeași manieră, copiii răi sunt cei cărora nu le pasă de opinia celor din jur, de sentimentele părinților și fac acțiuni fără să gândească. Din păcate, adulții au puterea de a-li manipula copiii să-i vadă ca fiind buni sau răi, până când aceștia ajung la maturitate și încep să realizeze de fapt cine este personajul negativ în familie.

Tu esti un părinte toxic? Sau ai fost crescut de unul?

Chiar și atunci, copiii deveniți adulți vor da vina pe ei înșiși, crezând în mitul părinților răi și gândindu-se că au greșit și ei cu ceva în relație, încât i-au determinat pe mama și pe tata să comporte atât de urât cu ei.

Copiii, ajunși la maturitate, sunt obligați să își îngrijească părinții care i-au maltratat în anii în care aveau nevoie de cel mai mare sprijin. Părinții răi ajung de cele mai multe ori abandonați în azile de către copiii lor, care realizează cât rău le-au făcut și sunt blamați de societate pentru decizia luată. Indiferent în ce categorie vă încadrați sau de care parte a baricadei sunteți, a trăi cu un părinte rău, indiferent de vârstă, este un adevărat coșmar.