Tocmai ai decis că vrei un al doilea copil, însă cum știi cât de mult trebuie să aștepți? Unele femei se bazează doar pe intuiție, însă altele se gândesc mai mult atunci când iau această decizie.
În continuare, vorbim despre argumentele pro și contra ale diferenței de vârstă între frați, potrivit Today's Parent.
Avantajele de a avea copii cu vârste apropiate
- Treci mai repede de etapa de schimbare a scutecelor și de nopțile nedormite;
- Copiii tăi cresc împreună, fiind în etape de dezvoltare similare;
- Sunt șanse mai mari să se înțeleagă bine și să fie prieteni;
- Le va fi mai ușor să împartă aceeași cameră.
Dezavantajele de a avea copii cu vârste apropiate
- Chiar dacă perioada de început trece mai repede, este mult mai intensă și doi copii mici te vor solicita mult mai mult decât unul singur;
- Vei plăti taxe duble pentru grădiniță, școală;
- Este posibil să simți că al tău corp nu și-a revenit suficient între cele două sarcini;
- Nu vei merge la muncă timp de 4 ani, sau chiar mai mult.
Avantajele de a avea copii cu o diferență mare de vârstă
- E mai ușor să petreci timp cu bebelușul, cât timp primul copil e la grădiniță, de exemplu;
- Copiii tăi nu vor fi în competiție unul cu celălalt, la școală sau în alt context;
- Copilul mai mic poate învăța multe lucruri de la cel mare, direct sau indirect;
- Al doilea copil îl va avea ca model/mentor pe fratele mai mare.
Dezavantajele de a avea copii cu o diferență mare de vârstă
- Perioada schimbării scutecelor și a nopților nedormite se va prelungi pentru mai mulți ani;
- Va trebui să-i duci la creșă, la grădiniță și la școală;
- Va trebui să faci cu ei activități diferite, pentru vârste diferite și câteodată în același timp;
Acestea sunt doar niște repere. Nu înseamnă că se aplică la toată lumea, însă sperăm să te ajute să iei cea mai bună decizie pentru tine și familia ta.
Surse foto: www.pexels.com
Surse articol: https://www.todaysparent.com/family/whats-the-best-age-gap-between-kids/