Cum crești prietenia între frați

Cum crești prietenia între frați

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Să găsești prieteni adevărați, care să te înțeleagă, să te susțină, să te motiveze și să-ți fie alături necondiționat nu este întotdeauna la îndemână. De aceea, când ai mai mulți copii, este firesc să vrei să vezi cum își construiesc, treptat, o relație solidă și frumoasă. Din articolul de mai jos poți descoperi nu numai cât de valoroasă este prietenia între frați, ci și cum ar trebui să procedezi pentru a te asigura că aceștia se bucură atât în anii copilăriei, cât și pe măsură ce înaintează în vârstă, de o prietenie cu totul specială, ce va trece fără probleme proba timpului.

De ce este importantă prietenia între frați

În afară de faptul că frații se pot bucura de o legătură unică, prietenia dintre ei este benefică pentru o dezvoltare armonioasă deoarece:

Stimulează dezvoltarea abilităților cognitive și de relaționare

Pe de o parte, frații învață lucruri noi unii de la alții datorită interacțiunilor zilnice. De cele mai multe ori, cei mari oferă sfaturi și ajutor, dar nu este exclus ca și cei mai mici să reprezinte un sprijin valoros în anumite situații.

Pe de altă parte, pentru că petrec timp împreună, dobândesc abilități ce țin de relaționarea în diverse contexte sociale, de pildă să inițieze și să mențină o relație, să coopereze, să împartă, să-și aștepte rândul etc.

frate mai mare care se joaca cu fratele mai mic, iar in preajma lor este si o surioara ce se joaca pe jos

Promovează empatia

Fie că este vorba, de exemplu, despre momentele în care se distrează jucându-se, fie că este vorba despre cele în care se ceartă pentru o jucărie, copiii care au frați sau surori învață nu numai ce înseamnă să vezi lucrurile și din perspectiva celuilalt, ci și cum să-i identifice și să-i înțeleagă emoțiile. Dobândind asemenea abilități, frații au șanse mai mari să devină persoane empatice, dispuse să accepte și să respecte diferențele. 

Îi învață să colaboreze și să facă un compromis

Astfel de abilități sunt esențiale atât în viața personală, cât și în cea profesională. Prin colaborare și compromis, frații se ascultă unul pe celălalt, ajung să găsească puncte comune, să-și respecte opiniile și să găsească soluții din care fiecare să aibă de câștigat.

Contribuie la dezvoltarea rezilienței

Potrivit „Asociației Americane de Psihologie”, reziliența se referă la procesul și la rezultatul adaptării, cu succes, la provocările vieții grație flexibilității emoționale, mintale și comportamentale. Și din acest punct de vedere frații pot fi un model unul pentru celălalt, o sursă de inspirație pentru a găsi resursele necesare depășirii obstacolelor. 

Îi învață să treacă peste conflicte și să ierte

Odată ce un copil învață să coopereze și să facă și compromisuri, îi este mai la îndemână să gestioneze conflictele. În același timp, ca părinte, este recomandat să-ți încurajezi copiii să comunice pentru a reuși să accepte punctele de vedere diferite și să ierte.

Prietenia între frați reprezintă un subiect de interes încă din cele mai vechi timpuri. Spre exemplu, filozoful grec Aristotel, în opera „Etica Nicomahică” (scrisă în jurul anului 350 î.e.n), vorbește despre rolul prieteniei în viața oamenilor: „Un prieten reprezintă unul dintre cele mai extraordinare lucruri, iar lipsa prieteniei și singurătatea reprezintă ceva îngrozitor, dat fiind faptul că întreaga viață și interacțiunile noastre voluntare se desfășoară în preajma oamenilor dragi.”

În cadrul aceleiași opere, precizează că prietenia se formează și între membrii familiei, cum ar fi între soț și soție, între părinte și copil, dar și între frați. În plus, leagă prietenia cu ideea de iubire necondiționată, insistând asupra ideii că prietenii cei mai buni sunt cei care se iubesc și că datorită iubirii o prietenie este durabilă și poate rezista în fața obstacolelor. 

Ce înseamnă prietenia între frați, în viziunea lui Aristotel

Gânditorul consideră că frații, chiar dacă sunt despărțiți de părinții lor și unul de celălalt, au o relație unică întrucât au același sânge. În plus, legătura dintre ei devine mai puternică fiindcă sunt uniți de o educație și de o experiență comune. 

Mai mult, spune că frații se pot bucura de o prietenie adevărată tocmai pentru că împărtășesc o existență comună, bazată pe dragoste și pe faptul că știu lucruri unul despre celălalt. 

baietel care sta pe covor si isi imbratiseaza cu dragoste surioara

De ce Aristotel crede că frații pot fi cei mai buni prieteni

În viziunea lui Aristotel, între frați se poate lega o prietenie strânsă din următoarele motive:

  • Pentru că se iubesc încă de când vin pe lume;
  • Pentru că sunt crescuți de aceiași părinți și primesc aceeași educație;
  • Pentru că au caractere similare;
  • Pentru că prietenia lor trece testul timpului.

Cum crești prietenia între frați

Să te asiguri că micuții tăi se înțeleg bine, că se susțin și că ajung să fie prieteni pe viață face parte dintre marile provocări din viața de părinte. Pentru a-ți împlini aceste obiective, străduiește-te să pui în aplicare și următoarele sfaturi:

Fii un model pentru copiii tăi

În cazul în care îți auzi copiii că își spun vorbe grele, umilitoare, gândește-te dacă nu cumva te imită. Dacă îți dorești să-i vezi că își vorbesc frumos, că se respectă și că se înțeleg, ai mereu grijă ce ton și ce vocabular folosești când discuți atât cu ei, cât și cu alți membri ai familiei. 

Învață-i să aibă grijă unul de altul

Obișnuindu-i cu ideea că se pot ajuta reciproc, de fapt îi stimulezi să se intereseze unul de celălalt. Spre exemplu, când unul dintre copiii tăi nu se simte bine, îndeamnă-l pe celălalt să vadă ce face. De asemenea, dacă unul dintre ei se află într-o situație dificilă, încurajează-i fratele/sora să-i ofere susținere. Cu alte cuvinte, responsabilizează-ți copilul mai mare pentru a nu-și neglija frații mai mici, dar asigurându-te că îi rămâne suficient timp și pentru propriul program.

sora mai mare care isi imbratiseaza fratiorul trist

Tratează-ți copiii în mod egal

Chiar dacă știi că au vârste, personalități și nevoi diferite, pentru a încuraja prietenia între frați oferă-le aceeași dragoste, atenție și asigură-te că nevoile fiecăruia dintre ei sunt luate în considerare când se fac alegeri și se iau decizii în familie. 

Lasă-i să-și rezolve conflictele și singuri

Când îți vezi copiii triști și furioși din cauză că se ceartă, poți fi tentată să intervii imediat pentru a pune capăt tensiunilor. Cu toate acestea, pentru a-i învăța să comunice, să fie empatici, să negocieze și să coopereze pentru a depăși un conflict, acordă-le un răgaz ca să te convingi dacă reușesc sau nu să se descurce. În plus, pentru a împiedica agravarea unui conflict, ajută-i să-și exprime emoțiile, sentimentele și să spună ce îi deranjează.

Insuflă-le ideea că sunt o echipă

Pentru a cultiva prietenia între frați încă din primii ani ai copilăriei, nu îi încuraja să fie în competiție unul cu altul. În schimb, profită de diverse contexte pentru a le demonstra că fiecare se remarcă prin anumite calități, că trebuie să aibă curaj să ceară ajutor celuilalt și că le prinde bine să se susțină reciproc. Dacă procedezi așa, îi convingi că pot forma o adevărată echipă, capabilă să iasă învingătoare chiar și în cele mai grele momente.

Semne că cei mici nu se înțeleg

Printre manifestările menite să te pună în gardă întrucât îți arată că micuții tăi nu se înțeleg se regăsesc:

  • Gelozia;
  • Conflictele frecvente;
  • Faptul că transformă orice într-o competiție;
  • Faptul că fiecare încearcă să arate că este mai special decât celălalt;
  • Recurgerea la gesturi care arată ostilitatea: de exemplu, îmbrâncitul, mușcatul etc;
  • Încercările de intimidare: acestea se pot manifesta, de pildă, prin alegerea poreclelor umilitoare, prin amenințări, prin critici, prin ironii jignitoare etc;
  • Faptul că unul dintre copii încearcă să-l atragă de partea sa pe unul dintre părinți în cazul unei dispute; 
  • Tendința de a-l face pe celălalt frate să simtă că nu-și găsește locul;
  • Faptul că nu sunt dispuși să facă și compromisuri și să ierte;
  • Faptul că se tratează unii pe alții ca și cum ar fi dușmani.

disputa intre doi baietei pentru un ursulet de plus 

De ce frații nu sunt întotdeauna prieteni buni?

Principalul obstacol care stă în calea prieteniei între frați este rivalitatea dintre ei. De cele mai multe ori, aceasta începe dacă părinții obișnuiesc să-și compare copiii și/sau când unul dintre frați primește mai multă atenție din partea unuia dintre părinți sau a amândurora. Primele semne ale rivalității dintre frați sunt vizibile când copiii au în jurul vârstei de 3 ani, în condițiile în care devin mai receptivi la ceea ce se întâmplă în jurul lor și pot fi geloși din nevoia de a se simți în siguranță. 

Rivalitatea dintre frați poate fi alimentată de:

  • Lărgirea familiei prin venirea pe lume a unui frate mai mic;
  • Faptul că unul dintre copii nu știe cum să-i acorde atenție pozitivă celuilalt și, de aceea, în loc să se joace și să se simtă bine împreună aleg mai degrabă să se certe;
  • Faptul că părinții nu descurajează manifestările de agresivitate în cazul conflictelor;
  • Lipsa momentelor petrecute cu familia;
  • Faptul că părinții sunt stresați și nu pot petrece suficient timp alături de copii;
  • Stresul resimțit de copii: stresul accentuează frustrările și crește riscul de a se adopta comportamente agresive.

Cum previi apariția neînțelegerilor între frați

Pentru a evita ca între copiii tăi să existe competitivitate, gelozie și tensiuni care să ducă la o relație toxică, nu ezita să iei măsuri precum:

Spune-le cât de importanți sunt pentru tine

Când familia se lărgește, străduiește-te să discuți cu copilul mai mare, să-l asiguri că îl iubești la fel de mult și că îi ești alături în continuare chiar dacă bebelușul necesită mai multă atenție din partea ta. Totodată, ca să se simtă în siguranță și să fie convins că îl iubești necondiționat, amintește-i cât mai des ce loc important ocupă în viața ta.

Stabilește reguli echitabile

O modalitate prin care poți să previi conflictele între frați este să fixezi reguli, să stabilești consecințe și să ai așteptări adecvate stadiului de dezvoltare și nevoilor fiecărui copil. De exemplu, dacă ai o fiică de 17 ani, nu greșești dacă incluzi, printre sarcinile ei, să-și spele singură tricourile. În schimb, dacă ai și o fiică de 8-9 ani, este suficient să se obișnuiască să-și pună singură rufele murdare într-un coș.

Impune limite 

Copiii tăi trebuie să știe, încă de la o vârstă fragedă, că în casa voastră există anumite limite. De pildă, când îi vezi că se ceartă, că interacțiunile dintre ei sunt preponderent negative și că nu intenționează să se împace, este cazul să intervii cât mai repede. Acționând astfel, le transmiți că nu pot face orice vor. Mai mult, separă-i când unul dintre ei depășește limitele stabilite și îl face pe celălalt să sufere.  

Nu îl favoriza pe niciunul dintre ei

Faptul că unul dintre copii primește tratament preferențial din partea părinților constituie o sursă majoră de competiție și conflict, inclusiv când aceștia ajung la maturitate. Din acest motiv, este esențial să găsești soluții pentru a nu alimenta favoritismul între frați. De exemplu, nu lua partea niciunuia dintre ei când au o dispută. Mai bine este să propui o soluție care să alunge tensiunile, cum ar fi: „Ce ziceți să vă jucați separat până când vă liniștiți și nu vă mai certați?”

Încurajează-i să petreacă timp împreună

În vederea consolidării prieteniei între frați, este important să creezi oportunități pentru a le arăta cât de bine se pot simți unul în compania celuilalt. Totodată, pentru a-i motiva să se implice în diverse activități împreună, nu te feri să-ți exprimi bucuria în prezența lor: „Mă bucur mult când văd cum vă jucați împreună”. 

sora mai mare care se joaca pe covor cu surioara ei

În situația în care conflictele dintre frați se accentuează, interferează cu activitățile de zi cu zi și generează anxietate, depresie și/sau manifestări violente, nu mai sta pe gânduri și adresează-te cât mai repede unui psiholog sau unui psihoterapeut.

Ai mai mulți copii? Iată cum întărești relațiile dintre frați și cum gestionezi certurile

Surse foto: istockphoto.com, pexels.com

Surse articol: apa.org, aplaceofhope.com, cct.biola.edu, familycorner.co.uk, hsc.unm.edu, mottchildren.org, pbs.org, plato.stanford.edu, papercranescounseling.com, philosophybreak.com, psychologytoday.com, thecenteredparent.com, verywellmind.com

Articolul urmator
Povestea cuplului cu 6 copii care a adoptat încă 7 frați orfani din Ucraina
Povestea cuplului cu 6 copii care a adoptat încă 7 frați orfani din Ucraina

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Efectele pe termen lung ale favoritismului între frați. Cum afectează familia și relația dintre copii
    Efectele pe termen lung ale favoritismului între frați. Cum afectează familia și relația dintre copii

    Cei mai mulți părinți susțin că nu au un copil favorit, însă studiile care s-au realizat în acest domeniu, arată că nu este așa. Cercetările arată că aproximativ 65%...

    "Bătăile" cu mâncare la masă între frați - cum le oprim?
    "Bătăile" cu mâncare la masă între frați - cum le oprim?

    Mulți părinți știu cât este de greu să-i convingă pe cei mici să mănânce ce le-au pus în farfurie, să stea cuminți la masă sau să-i oprească din a se juca cu...

    Cea mai potrivită diferență de vârstă între frați
    Cea mai potrivită diferență de vârstă între frați

    Când e cel mai bun moment să faci al doilea copil? Descoperim împreună care sunt avantajele și dezavantajele de a avea doi copii cu o diferență de vârstă mică,...

    Certurile între frați sunt la ordinea zilei și în cazul vedetelor. Ce spune Elena Gheorghe despre copiii ei
    Certurile între frați sunt la ordinea zilei și în cazul vedetelor. Ce spune Elena Gheorghe despre copiii ei

    Pe cât de mult se iubesc, pe atât de mult se ceartă. Copiii Elenei Gheorghe se ciondănesc zi de zi, chiar sub ochii părinților lor. Ce spune celebra artistă despre...

    Prietenia nu ține cont de specie: cum au devenit un câine și un șobolan cei mai buni prieteni
    Prietenia nu ține cont de specie: cum au devenit un câine și un șobolan cei mai buni prieteni

    Se spune că „prietenia este adevărată atunci când două ființe se pot bucura una de compania celeilalte fără să fie nevoie să îşi spună niciun...

    Părinți, grijă mare la relațiile dintre frați/surori! Copiii cu frați au șanse mai mari să dezvolte probleme mentale, spun studiile
    Părinți, grijă mare la relațiile dintre frați/surori! Copiii cu frați au șanse mai mari să dezvolte probleme mentale, spun studiile

    Să vezi cum copiii împart totul cu fratele sau cu sora poate reprezenta idealul oricărui părinte. Copiii se distrează și nu sunt singuri! Ce facem în cazul în care...

    Cum să crești copii care știu cum să se înfurie
    Cum să crești copii care știu cum să se înfurie

    Odată ce devii mamă, printre provocările pe care le ai de înfruntat se regăsesc și situațiile în care trebuie să-ți calmezi copilul furios. Deși te simți adesea...

    Cum să crești un copil bilingv? Ce strategii îți vor fi de folos?
    Cum să crești un copil bilingv? Ce strategii îți vor fi de folos?

    Copiii care ajung la maturitate cunoscând două limbi din fragedă pruncie au avantaje sociale, educaționale și în carieră. Pentru a atinge aceste performanțe este nevoie de...

    © 2024 Qbebe