Am avut grijă de surorile mele după ce a murit mama. Cum am găsit echilibrul între figura maternă și cea de soră

Boala mamei sale a determinat-o să se întoarcă acasă

În urmă cu patru ani, viața unei tinere studente s-a schimbat radical după ce mama ei a fost diagnosticată cu cancer. Văzând cum stăteau lucrurile, fata s-a mutat la o universitate mai aproape de casă și, în final, pentru a-și ajuta tatăl vitreg și pe cele două surori, a revenit acasă. Iată ce a povestit într-o confesiune pentru „Insider”:

„Întotdeauna m-am implicat în rolul de soră mai mare, însă după moartea mamei mele rolul meu a devenit mai important și nu mi-a fost ușor să găsesc echilibrul între figura maternă și statutul de soră.

În anul 2019, mi-am anulat toate planurile din vacanța de vară pentru a fi mai aproape atât de mama mea, care fusese diagnosticată cu cancer, cât și de familia noastră.

M-am transferat din New York la o universitate din Toronto pentru a-mi ajuta mama. Până la urmă, m-am mutat cu familia mea după ce mama a murit și eram cu toții copleșiți de durere. M-am mutat în primul rând pentru a-mi ajuta tatăl vitreg- pe care acum îl percep ca pe un adevărat tată- să aibă grijă de cele două surori mai mici ale mele, în vârstă de 3, respectiv de 11 ani. 

Mi-am lăsat în urmă viața de student pentru a mă dedica pe deplin copiilor și unui job full-time.”

A explicat care au fost provocările cu care s-a confruntat după ce a revenit acasă

A insistat asupra ideii că nu i-a fost ușor să facă față situației de acasă, dedicându-și o bună parte din timp surorilor mai mici. De asemenea, nu a ezitat să spună că la început nu i-a fost tocmai la îndemână să comunice și cu tatăl ei vitreg, așa cum reiese din intervenția pentru sursa citată: 

„Am pus multă presiune asupra mea pentru a face tot ceea ce puteam pentru surorile mele mai mici. În timp ce mă luptam să fac față durerii pricinuite de moartea mamei și recurgeam la diverse modalități de a reuși, unele dintre ele nu tocmai sănătoase, având totodată un job full-time, am fost nevoită să fiu cât mai prezentă și mai implicată. Pregătirea pachetelor pentru școală, pregătirile pentru ora de culcare și efectuarea temelor deveniseră parte a rutinei mele zilnice. 

În perioada pandemiei, eram captivă, alături de familia mea, în durerea imensă- ceea ce a fost o pedeapsă și o binecuvântare totodată. Camera mea devenise camera de joacă pentru sora mea cea mai mică. Ea stătea la mine în brațe în timpul întâlnirilor pe Zoom; mă întreba dacă aveam nevoie de ceva, la un moment dat chiar a luat o pătură de pe spătarul scaunului meu și mi-a așezat-o pe umeri...Sora mea mai mare își exterioriza durerea direcționând-o către tatăl nostru. Organizam seri de spa împreună cu ele și am organizat inclusiv petreceri în pijama în camera mea. 

Atunci nu a fost simplu nici pentru mine, dar nici pentru tatăl meu vitreg, activitățile noastre de parenting interferând. Mă străduiam să fac lucrurile cum puteam mai bine, uneori dădeam greș, tatălui meu îi era greu să se deschidă în fața mea și să-mi accepte ajutorul.”

S-a mutat din casa familiei ei după doi ani

La un moment dat, cea care a revenit în casa familiei sale pentru a avea grijă de surorile ei mai mici după moartea mamei, s-a hotărât să se mute de acolo. A fost susținută în hotărârea sa și de tatăl vitreg, după cum a povestit în cadrul confesiunii pentru aceeași sursă:

„După doi ani în care am locuit în casa familiei mele după moartea mamei, m-am hotărât să mă mut. Într-o seară, la cină, am spus: „Cred că mă voi muta la finalul verii”. Tatăl meu mi-a dat următoarea replică: „La finalul verii? Nu, ar trebui să te muți chiar acum. Nu ai vrea să mă deranjezi când vii acasă la 4 dimineața.”

Primul meu gând a fost că tatăl meu vitreg nu mă mai dorea prin preajmă. Dar după ce am avut mai multe discuții și am reflectat mai profund, mi-am dat seama că îmi dorea binele. Când nu mai voia să-l ajut sau când nu-mi spunea ceea ce simțea, de fapt încerca să mă protejeze. Conversația pe care am avut-o cu el a fost de fapt un mare dar și, chiar dacă inițial am avut suspiciuni, am realizat că el voia să-mi trăiesc viața. Așa am și făcut. 

Am plecat de acolo în mai 2021. M-am mutat cu o prietenă bună într-un apartament din Greenpoint, Brooklyn. Datorită tatălui meu, am început să trăiesc viața pe care ar trebui să o aibă orice adult tânăr. 

Când m-am mutat, sora mea mai mică, în vârstă de 5 ani, mi-a zis „O să-mi fie foarte dor de tine”, iar eu i-am răspuns: „Și mie o să-mi fie dor. O să vin tot timpul să vă vizitez.” Le vizitez săptămânal, vin și ele să doarmă la mine și împreună ne distrăm prin oraș. Cea mai mică dintre surorile mele mă sună ori de câte ori are o zi proastă, iar cea mai mare mă sună când are nevoie de vreun sfat sau când își dorește vreo pereche de blugi pe care tatăl nostru nu o lasă să-i poarte. 

Se dovedește că am avut dreptate. Sunt mai mult decât sora lor mai mare, însă nu sunt mama lor, nu voi fi niciodată. Dându-mi seama de asta m-am eliberat de o presiune enormă și am acordat relației noastre ceea ce merită.”

Copiii mai mari ar trebui să se implice în creșterea fraților mai mici: Da sau nu?