Copiii mai mari ar trebui să se implice în creșterea fraților mai mici: Da sau nu?

A povestit cum unul dintre copiii ei a avut grijă de fratele mai mic de bunăvoie

Alexandra (din SUA) este mama a cinci copii, patru dintre ei fiind mai mici de 7 ani. Într-o confesiune pentru „Scary Mommy”, nu s-a ferit să dezvăluie că inițial s-a temut că, având mai mulți copii, cel mai mare dintre ei se va simți neglijat. Însă o situație la care a fost martoră a făcut-o să-și dea seama că nu este deloc dăunător pentru frații mai mari să se implice în creșterea celor mai mici. Iată ce a relatat mama:

„Când am anunțat prima dată că voi avea și al cincilea copil, am primit numeroase sfaturi și comentarii nesolicitate, însă una dintre întrebările pe care le-am primit m-a pus serios pe gânduri. „Este cinstit față de copiii mai mari?” m-a întrebat la un moment dat o cunoștință. 

La început, eram stresată la gândul că unul dintre copiii mei s-ar putea simți mai puțin iubit, mai puțin îngrijit și mai puțin băgat în seamă. Peste câteva zile, am avut ocazia să-mi văd fiul în vârstă de 8 ani în camera fratelui său de 4 ani- fără să i se spună să facă asta- și ajutându-l să îmbrace un echipament complet de fotbal, în contextul în care în orașul nostru avea să se desfășoare un meci din liga NFL. Amândoi erau mândri de ceea ce obținuseră. Copilul cel mare era încântat că l-a ajutat pe fratele său să aibă „un echipament cool”, iar copilul mai mic era fericit că avea un frate preocupat de el. Între timp, eu am avut răgazul necesar de a-l schimba, de a-l îmbrăca și de a-l hrăni pe copilul meu în vârstă de 2 ani pentru ca apoi să îl ajut la teme pe celălalt copil, în vârstă de 6 ani. 

Niciodată nu m-am gândit că fiul meu mai mare m-ar putea ajuta la o asemenea treabă. Însă așa m-am liniștit: nu numai că este cinstit ca frații mai mari să aibă și ei rolul lor în a-i ajuta pe cei mai mici, dar este și un dar de care pot avea parte realizând acest demers. Este ceva ce pot face singuri, fiind foarte benefic în dezvoltarea lor.”

A explicat de ce este bine ca frații mai mari să se implice în creșterea celor mai mici

În urma experienței trăite, Alexandra a venit cu numeroase argumente în sprijinul ideii ca frații mai mari să se implice și ei în creșterea celor mici. Fie că este vorba despre faptul că învață să nu fie egoiști, nerăbdători și să-și aștepte rândul, fie că este vorba despre faptul că devin mai empatici și dobândesc abilități ce le vor fi oricând utile, copiii mai mari au de câștigat ori de câte ori au grijă de frații lor. Mai mult decât atât, mama consideră că o asemenea implicare duce la formarea unui spirit de echipă în familie și că este esențială pentru întărirea relației dintre frați. Iată cu ce precizări a venit Alexandra, potrivit sursei citate:

„Atât eu, cât și soțul meu, suntem singuri la părinți; pot spune despre copiii mei că și-au dezvoltat spiritul de echipă și sunt mai atenți la nevoile celor din preajma lor decât am fost eu și soțul meu. Ei știu că nu li se pot satisface imediat nevoile, că nimeni nu o să îi servească pe loc cu o cană de suc pe care ar putea să și-o pregătească singuri. Astfel, înțeleg că trebuie să-și aștepte rândul, ceea ce este una dintre abilitățile esențiale în viață. De asemenea, am văzut și alte beneficii pentru fiii mei, cercetările confirmând faptul că un copil mai mare ce își ajută frații devine mai empatic, acest lucru fiind valabil și pentru cei mai mici.   

Pe parcursul acestui weekend, doi dintre copiii mei mai mari au pus singuri rufele la mașină- eu nu eram capabilă să fac asta până la liceu, iar soțul meu nu se pricepea nici el la așa ceva până când nu a ajuns la facultate. Cu cât sunt mai mulți copii, cu atât mai mult este necesară o împărțire a treburilor. Dacă mai demult îmi făceam griji gândindu-mă că ei nu o să aibă „o copilărie fără griji”, acum sunt conștientă de faptul că așa se pregătesc pentru viață. Niciunul dintre ei nu își vor obliga viitoarele partenere să le spele rufele și se vor descurca să-i ajute pe frații mai mici să învețe să facă și ei o astfel de treabă. 

Nu este însă ca și cum am vorbi despre o afacere de care ne ocupăm. Sunt numeroase argumente care îi determină să le facă plăcere să-și ajute frații, fără să simtă că este vorba despre o obligație. Se întâmplă așa întrucât am început de mai demult să le dăm posibilitatea de a face o alegere și, în plus, am apelat la câteva „trucuri” care țin de abilitățile de „psiholog” ale mamelor. De exemplu, în loc să le spun „Poți să-ți îmbraci azi frățiorul? Bebelușul are nevoie de ajutor”, am venit cu următoarea întrebare: „Hei, fratelui tău îi place stilul tău de a te îmbrăca și ar vrea să fie la fel ca tine în această zi. Poți să-l ajuți?” Practic, în loc să-i forțez, m-am străduit să-i motivez pe copiii mai mari să-și pună în valoare abilitățile pentru a ajuta. 

Procedând așa, am lăsat loc și pentru un refuz: „Hei, fratele tău nu își dă seama cum trebuie să așeze farfuriile în mașina de spălat vase. Îl ajuți tu?”, „Dar mamă, chiar acum sunt în mijlocul jocului...” Dându-le posibilitatea de a alege când nu este vorba despre ceva urgent, îi motivez să simtă că au parte de un privilegiu, fără să se simtă copleșiți de insistența mea. 

Spiritul de echipă pe care încercăm să-l promovăm în familia noastră este de fapt parte din efortul de a-i determina pe copii să aprecieze relațiile dintre frați. Ne străduim să le creăm oportunități prin care să vadă că le pasă unul de celălalt și că relația dintre ei nu se rezumă doar la a se certa în legătură cu cine va avea parte azi de setul cu lego albastru.

De altfel, experții insistă asupra faptului că relațiile dintre frați sunt printre cele mai durabile și mai importante din viața noastră. Ținând cont de toate acestea și bazându-mă pe faptul că încerc să construiesc „o echipă”, nu numai să am grijă de copiii mei, consider că nu am motive să îmi cer scuze pentru ceea ce fac.”

Tu ce părere ai, crezi că implicarea copiilor mai mari în creșterea fraților mai mici este binevenită într-o familie?