Prezența și implicarea tatălui în viața copilului reprezintă două aspecte cruciale, care formează individul încă de la o vârstă foarte fragedă.
Încă din primele zile de viață, tăticii își ajută bebelușii să se simtă în siguranță și să aibă încredere în mediul înconjurător (și mai apoi, în sine).
De asemenea, jocul cu tatăl său îl ajută pe cel mic să își dezvolte aria socio-emoțională. Prin joc, copiii se descoperă pe sine și pe cei din jur și totodată, învață să-și gestioneze emoțiile, și comportamentul.
Nu în ultimul rând, fiecare copil are nevoie de un model masculin în viața lui. Și cine e persoana mai potrivită căreia să-i urmeze exemplul, dacă nu tatăl?
Așadar, pentru voi. mamele a căror parteneri încă nu sunt pregătiți sau nu știu cum să se implice în creșterea copilului lor, am pregătit un mic ghid, care vă arată cum vă puteți încuraja partenerii să fie tătici mai prezenți și mai responsabili.
1. Validează-i rolul
Având în vedere că relația dintre mamă și copil este, în cele mai multe cazuri, pe primul loc, câteodată rolul patern tinde să fie dat la o parte (chiar dacă nu asta e intenția).
Uneori, tații simt că nu sunt la fel de importanți ca și mama și totodată, că rolul lor în familie este unul irelevant. Atunci, au tendința de a se retrage, mai degrabă decât a se implica.
Așadar, câteodată au nevoie de încurajări din partea partenerei lor. Au nevoie să își amintească că prezența și rolul lor nu e deloc irelevant, dimpotrivă. Copilul are nevoie de ambii părinți, iar fiecare părinte își îndeplinește rolul său. Oricât de mult am auzit asta de-a lungul timpului, o mamă nu poate înlocui tatăl și viceversa.
Spune-i că îl apreciezi din când în când și că-i mulțumești pentru tot ajutorul pe care ți-l oferă, chiar dacă nu face totul perfect.
2. Ai grijă de relația ta de cuplu
Cercetările arată că dacă relația de cuplu e una solidă, tatăl se implică mai mult în creșterea copilului. În același timp, atunci când există prea multe conflicte în cuplu, tatăl are tendința să se implice mai puțin.
Nu în ultimul rând, copilul e ca un burete care absoarbe informațiile din jur. El începe să învețe despre relații (de cuplu, dar nu numai) începând de la o vârstă foarte fragedă, urmând exemplul relației dintre părinții săi.
3. Lucrează la relația cu socrii
Studiile relevă că, cu cât relația cu socrii e una mai puternică, cu atât relația de cuplu dintre parteneri e una mai puternică și implicit, tatăl se implică mai mult în creșterea copilului.
4. Concentrează-te mai mult pe ce face și mai puțin pe ce nu face
Creierul nostru reacționează mult mai repede la emoțiile negative, decât la cele pozitive. Cu alte cuvinte, impactul emoțional este mult mai mare atunci când cineva face ceva ce ne deranjează, decât când face ceva ce ne bucură. Cam de 3 ori mai mare.
Asta nu înseamnă, totuși, că nu putem lucra la partea de apreciere și recunoștință.
Poți să faci un exercițiu de observație și să îi mulțumești partenerului tău pentru ceva ce a făcut bine; în același timp, ignoră, cel puțin pe moment, ceva ce a făcut mai puțin bine. Observă-i reacția.
5. Lasă-l și pe el să facă lucrurile cum vrea
Chiar dacă uneori mama știe cel mai bine, asta nu înseamnă că tatăl nu știe deloc.
Permite-i, măcar uneori, să procedeze și cum vrea el. Asta îi va da mai multă încredere și în același timp, îl va determina să se implice mai mult.
Concluzionând, fiecare părinte își aduce contribuția unică în creșterea copilului. Copilul învață și se dezvoltă cu ajutorul ambilor părinți.
Surse foto: www.pexels.com
Surse articol: https://www.beingbettertogether.org/blog/5-ways-moms-can-encourage-dad-to-be-more-involved-in-parenting