Părinții extrem de stricți de azi vor fi bunicii relaxați de mâine. Cum învățăm să ne acceptăm părinții, deveniți bunici, în noua lor etapă?

Să ridice mâna sus cine nu a avut părinți stricți sau cel puțin un părinte strict în copilărie. Vremurile demult apuse în care educația se făcea cu o urecheală zdravănă și în care copiii spuneau părintelui „Sărut mâna” parcă nici nu au existat. Dar pentru copiii deveniți adulți, acestea rămân impregnate în amintiri și în suflet.

Cum ar fi să ne vedem mama sau tatăl în fața cărora stăteam drepți în copilărie, făcându-le toate poftele copiilor noștri? Da, ați citit bine, părinții stricți de odinioară sunt bunicii extra permisivi de astăzi. Iar noi, în calitate de copii crescuți cu strictețe stăm și ne întrebăm „De ce oare nu au putut să se poarte așa și cu noi în tinerețe?”

„În familia mea nu am auzit niciodată „Te iubesc” și nu am primit vreo îmbrățișare în copilărie”

Iată mărturia unei mame care susține că toată copilăria ei a fost marcată de certuri, țipete și de o constantă teamă de părinți. Și ajunsă la maturitate și la rândul ei mamă, constată cu stupoare că părinții ei foarte stricți de odinioară au devenit „jucăria” nepoților lor.

„Aveam șapte ani când am călcat din greșeală pe o capcană de șoareci umblând în picioarele goale. Vă dați seama că aproape că mi-am tăiat degetul cel mic de la picior. Și abia mi-am stăpânit lacrimile pentru că o auzeam pe mama țipându-mi în ureche să nu merg în direcția în care tata a pus o capcană pentru șoricei, iar eu deja eram prinsă în ea. Cam așa arăta copilăria mea. În familia mea nu am auzit niciodată „Te iubesc”, nu am fost îmbrățișată de unul din părinți, nu am primit niciun semn de afecțiune când eram mică și, pe măsură ce am crescut, nimic nu s-a schimbat. Lucrurile au luat o întorsătură foarte ciudată atunci când am adus pe lume primul copil. Părinții mei pe care îi știam reci și fără inimă au devenit cei mai buni bunici din lume”, mărturisește femeia.

10 lucruri de care să nu te temi când îți duci copilul la bunici

„În copilărie, părinții mei erau atât de reci cu mine, exact opusul comportamentului lor de acum cu nepoții”

Ca să ne facem o idee despre cât de duri erau părinții ei, femeia ne mai povestește un episod din copilăria ei. „Aveam opt ani și m-am cățărat într-un copac foarte înalt când mi-am prins din greșeală piciorul între ramuri și am început să țip și să plâng de spaimă. Mă uitam jos la părinții mei care urlau efectiv să îmi scot pantoful din picior să mă dau jos mai repede și mă forțam să fac acest lucru. Într-un final mi-am dat jos pantoful din picior și am alunecat pe spate. În drumul meu până jos nu m-am putut abține din țipat și când am atins pământul am scos un sunet foarte ascuțit. Atunci tatăl meu a țipat la mine să urc înapoi în copac pentru a-mi lua pantoful de acolo.

Așa îmi amintesc eu de părinții mei. Așa a fost copilăria mea cu un program foarte strict și cerințe nerealiste ale părinților mei. Acum sunt parcă oameni complet diferiți, se poartă foarte frumos cu nepoții lor. Odată ce au primit titulatura nobilă de bunici, părinții mei s-au schimbat radical. Acum stau și privesc uimită cum își îmbrățișează nepoții, cum le pregătesc gustări speciale, cum îi iubesc necondiționat, cum nu îi ceartă pentru notele proaste luate, deși la mine era o avalanșă de țipete înfuriate atunci când picam la câte un test”, continuă mama.

Cât de bine este să-ți crești copilul cu bunicii, pe lângă faptul că stau gratis cu el

„În calitate de părinte, încerc să îi înțeleg și să-i accept în etapa nouă din viața lor”

Femeia consideră că programul strict și comportamentul lor din tinerețe are legătură cu faptul că părinții ei au avut nouă copii și au încercat să țină totul sub control în familie.

La maturitate își amintește cum problemele financiare le dădeau mereu târcoale, cum și-a surprins părinții adesea îngrijorându-se despre ce vor pune pe masă la cină, cum își vor plăti ipoteca sau cum vor repara mașina, lucruri care i-au transformat în părinți foarte tensionați.

Acum, fiind mult mai relaxați, cu toți copiii la casele lor, este foarte posibil ca bunicii să revină la sentimente mai bune. În calitate de părinte la rândul ei, mama destăinuie că nu își poate blama părinții pentru felul în care s-au purtat în tinerețe și pentru răceala de care au dat dovadă având în vedere toate greutățile prin care au trecut.

„Lupul își schimbă părul, dar năravul ba”, un proverb care nu este valabil și în cazul părinților stricți transformați în bunici iubitori

Oamenii se pot schimba și în general se pot schimba bine. Părinții foarte stricți de odinioară devin bunici foarte permisivi, jucăriile nepoțeilor lor, care le fac toate poftele, posibil și din cauza remușcărilor pe care le au asupra felului în care s-au comportat cu propriii lor copii.

„Am primit un mesaj de la mama mea de curând în care îmi scria că mă iubește pe mine și pe toată familia mea și a trebuit să mă uit de două ori să văd dacă mama era adevăratul expeditor al mesajului. Mi-am dat seama cât se poate schimba un om în această viață și că nu trebuie să mai dau vina pe nimeni pentru copilăria mea nefericită”, mărturisește femeia.

Trebuie să învățăm să iertăm și să trecem peste anumite comportamente toxice ale părinților care, copleșiți de grijile financiare de stresul creșterii copiilor și întreținerea unei case, uită să își arate sentimentele.

Deveniți bunici, aceștia își schimbă complet atitudinea față de nepoții lor și încearcă probabil să recupereze timpul pierdut și sentimentele pe care trebuiau să le nutească pentru copiii lor. Cu multă răbdare și înțelegere din partea propriilor copii, se pot transforma în bunicii de vis.