Culinarby
Qbebe

10 rețete delicioase cu lipii mexicane

10 rețete delicioase cu lipii mexicane

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Rețetele deosebite necesită întotdeauna creativitate, alături de ingrediente bine alese. Când ai nevoie de un plus de inspirație, parcurge și articolul de mai jos, în care vei găsi preparate bazate pe un ingredient ce a devenit tot mai popular în ultimii ani: lipiile mexicane.

10 rețete delicioase cu lipii mexicane
Timp preparare Timp preparare:
5-60 de minute
Familie Varsta:
Familie
Nivel dificultate Nivel dificultate:
mediu
Feluri de mancare Prezent in categoriile:
Aperitive, Aperitive deosebite, Finger Food, La cuptor, La foc, Iarna, Primavara, Vara, Toamna
Ingrediente Ingrediente principale:
lipii mexicane, diverse legume, carne, produse lactate, ulei, mirodenii

Aperitiv cu avocado, somon și ardei gras

Îl poți pregăti ori de câte ori dorești un aperitiv sau o gustare care să fie gata rapid. În plus, va fi și pe gustul celor care adoră peștele.

Ingrediente pentru 5 porții din Aperitivul cu avocado, somon și ardei gras

5 lipii mexicane
2 avocado-2 și jumătate (în funcție de mărimea acestora)
5 bucăți mari de file de somon afumat
3 ardei grași
1 cană și 1/4 de spanac baby
5 lingurițe de ceapă roșie
2 linguri și jumătate ulei de măsline
Timp de preparare: 10-15 minute

Cum se prepară Aperitiv cu avocado,somon și ardei gras

Pasul 2: Ceapa roșie va fi tocată mărunt, iar ardeiul gras va fi tăiat cubulețe
Pasul 3: Vei tăia cubulețe și miezul de avocado
Pasul 4: Vei pune în fiecare lipie fileul de pește, apoi ceapa, ardeiul gras, avocado și spanacul.
Pasul 5: Le vei rula, le vei tăia rondele și poți să le stropești apoi și cu puțin ulei de măsline.

Lipii cu avocado, somon si ardei gras

Gustare-sushi în lipie mexicană

Pentru cei care preferă să experimenteze texturi și gusturi inedite, această rețetă este numai bună de încercat. Se prepară foarte ușor, iar secretul reușitei sale va fi dat de prospețimea peștelui utilizat.

Ingrediente pentru 7 porții de Aperitiv-sushi în lipie mexicană

2 lipii mexicane
2-3 fileuri de pește alb, cât mai proaspăt
zeama de la 1 lămâie
sare
3 foi de salată verde
ardei gras roșu (1-2 )
Timp de preparare: 10 minute

Cum se prepară Aperitiv-sushi în lipie mexicană

Pasul 1: Vei pune pe lipii foile de salată, dar și peștele, care va fi lăsat crud. Pe el va fi pusă zeamă de lămâie și sare.
Pasul 2: Vei tăia ardeiul gras fâșiuțe
Pasul 3: Vei rula lipiile și după aceea le vei tăia bucăți, de mărimi cât mai egale. La mijlocul lor vei pune ardeiul, astfel încât să rezulte niște mini-rulouri în trei culori.

Aperitiv cu lipii mexicane si peste crud

Gustare trio

Când îți dorești o gustare deosebită, care să aducă în prim-plan arome inedite, încearcă să pregătești una precum în rețeta de mai jos. „Cheia" succesului va fi să ai ingrediente cât mai proaspete!

Ingrediente pentru 2 porții de Gustare trio

3 lipii mexicane
3 felii de șuncă
50 g cremă de brânză dulce
mazăre
3 foi de salată verde
1/2 file de somon afumat
3-4 surimi (un baton format dintr-un amestec de pește și fructe de mare)
1/2 ardei gras
Timp de preparare: 10-15 minute

Cum se prepară Gustarea trio

Pasul 1: Pentru lipia pe care o vei umple cu șuncă vei proceda așa: vei tăia cubulețe ardeiul gras. Vei unge cu brânză dulce lipia, vei pune peste brânză o foaie de salată, șunca și ardeiul gras. O vei rula și o vei tăia bucăți.
Pasul 2: Pentru lipia cu surimi vei face astfel: vei pune foaia de salată în lipie, vei pune acolo mazărea și batoanele de surimi (crude sau fierte în prealabil). O vei rula și o vei porționa
Pasul 3: Pentru lipia umplută cu somon vei proceda în felul următor: vei pune o foaie de salată în lipie, iar peste ea vei pune file de somon. O vei rula și o vei porționa.

Diverse ingrediente puse in lipii mexicane

Aperitiv cu somon

Dacă adori aroma și textura somonului afumat, poți să te bucuri de ea și datorită rețetei de mai jos.Cel mai important va fi să ai la dispoziție pește de foarte bună calitate!

Ingrediente pentru 1 porție de Aperitiv cu somon

1 lipie mexicană
1 file de somon
2 foi de salată verde
zeama de la 1/2 de lămâie
piper
Timp de preparare: 5 minute

Cum se prepară Aperitivul cu somon

Pasul 1: Fileul de somon va fi stropit cu zeamă de lămâie și vei presăra peste el puțin piper
Pasul 2: Vei spăla foile de salată și le vei pune în lipie
Pasul 3: Peste salată vei pune fileul de somon
Pasul 4: Vei rula lipia și o vei tăia în 3 bucăți. 

Lipie mexicana cu somon si cu salata verde

Quesadilla cu pui

Quesadilla este oricând binevenită când îți dorești o gustare caldă și savuroasă.Carnea de pui va face preparatul mai lejer, iar amestecul de lactate va conferi o consistență cremoasă.

Ingrediente pentru 4 porții de Quesadilla cu pui

8 lipii mexicane
400 g carne de pui trasă în unt
sare
3/4 cană de brânză Cheddar
1 lingură ulei de măsline
Timp de preparare: 30 de minute

Cum se prepară Quesadilla cu pui

Pasul 1: Vei tăia carnea cubulețe, îi vei pune sare și o vei trage în unt, la tigaie.
Pasul 2: Jumătate din cantitatea de ulei de măsline se pune într-o tigaie încinsă. Pune două lipii în tigaie, procedând așa: în prima lipie veți pune carne și brânză, iar peste aceasta vei așeza o a doua.
Pasul 3: Procedează la fel pentru toate lipiile, alternând carnea și brânza
Pasul 4: Vei avea grijă ca lipiile să se rumenească pe ambele părți.
Pasul 5: Vei lăsa lipiile să se răcească puțin și le vei tăia sub formă de triunghiuri.

Quesadilla cu pui

Tacos cu legume și carne de vită

Varianta cunoscutului preparat mexican poate fi recreată și cu ajutorul cărnii și legumelor la grătar. Savoarea va fi sporită datorită sosului în care va sta la marinat carnea.

Ingrediente pentru 4 porții de Tacos cu legume și carne de vită

4 lipii mexicane
2 ardei grași
400 g carne de vită
1 zucchini
2-3 linguri de porumb
roșii (3-4 )
1 salată radicchio
1 avocado
1 mango
1/2 cană brânză Feta
2 linguri de ulei de soia
2 linguri de ulei de măsline
2 lingurițe zahăr brun
1 lingură coriandru
1 cană zeamă de portocale
1/ 4 cană zeamă de lămâie verde
4 căței de usturoi
rucola
sare
Timp de preparare (fără timpul în care carnea va sta la marinat): 30 de minute

Cum se prepară Tacos cu legume și carne de vită

Pasul 1: Amestecă sosul de soia, zahărul brun, uleiul de măsline, zeama de portocală, zeama de lime, coriandru, usturoiul, sarea și vei unge cu acest sos carnea de vită. Vei pune carnea într-o pungă specială de marinat și vei lăsa carnea în frigider, pentru câteva ore
Pasul 2: Vei porționa carnea și o vei face la grătar. Vei tăia apoi fâșiuțe
Pasul 3: Vei face și legumele, tăiate fâșii, pe grătar (în afară de radicchio și rucola)
Pasul 4: Vei încălzi și lipiile
Pasul 5: Vei așeza carnea pe lipii, alături de legumele pe grătar, de salata radicchio, de mango, de brânza Feta și de rucola

Taco cu legume

Gustare vegetariană

Dacă urmezi o dietă vegetariană sau pur și simplu nu dorești să ai carne la masă, încearcă o rețetă simplă cu lipii mexicane. Vei avea parte de nutrienți valoroși, atât datorită prezenței năutului, cât și datorită unui avocado bine copt.

Ingrediente pentru 4 porții de Gustare vegetariană

4 lipii mexicane
2 avocado
2 linguri zeamă de lămâie
350 g conopidă
3-4 linguri năut prăjit
1 lingură de ulei de măsline extravirgin
maioneză fără ou (vegetală)- 4 linguri
sare (după gust)
Timp de preparare: 40-45 de minute

Cum se prepară Gustarea vegetariană

Pasul 1: Lipiile se rumenesc ușor pe foc
Pasul 2: Conopida se spală, se unge cu ulei de măsline, cu sare și se pune la cuptor (încins în prealabil la 180 de grade) cam 25 de minute
Pasul 3: Vei zdrobi miezul de avocado cu lămâie și cu puțină sare
Pasul 4: Vei întinde pasta de avocado peste cele 4 lipii. Peste avocado vei pune boabele de conopida.
Pasul 5: Peste conopidă vei pune maioneza și boabele de năut. Preparatul va fi servit cald!

Lipii mexicane cu ingrediente vegetale

Enchiladas cu pui și cu legume

Un alt preparat mexican, vestit în lumea întreagă, poate fi și el realizat cu ajutorul lipiilor. Grație ingredientelor proaspete, acest fel de mâncare vă poate cuceri pe loc.

Ingrediente pentru 8-10 porții de Enchiladas cu pui și cu legume

Ingrediente pentru Enchiladas:

8-10 lipii mexicane
450 g piept de pui
1 lingură ulei de măsline
1/2 ceapă
1 cățel de usturoi
1 ardei gras roșu
1 zucchini
1/2 ceapă roșie
230 g ciuperci
400 g boabe de fasole neagră
1/2 cană brânză Cheddar
sare și piper
Ingrediente pentru Sos:
400 g sos de roșii
2 ardei iuți (nu foarte puternic, în funcție de preferințe)
2 căței de usturoi
2/3 cană supă de legume/ de pui (fără carne)
1 linguriță pudră de chilly
1 linguriță cumin
sare
Timp total de preparare: 1 oră

Cum se prepară Sosul:

Pasul 1: Vei toca ardeii iuți.
Pasul 2:Vei pune peste ei usturoiul tocat și apoi ambele vor fi puse în sosul de roșii. Vei adăuga apoi și supa de legume, pudra de chilly, sarea și cuminul.
Pasul 3: Amestecul va fi pus pe foc și lăsat la fiert cam 10 minute.

Cum se prepară Enchiladas cu pui și cu legume

Pasul 1: Vei spăla și vei tăia cubulețe ardeiul gras și zucchini. La fel vei proceda și pentru ciuperci.
Pasul 2: Vei tăia mărunt și ceapa
Pasul 3: Vei toca usturoiul
Pasul 4: Ceapa și usturoiul vor fi puse în uleiul de măsline încins și vor fi lăsate să se gătească până când se vor înmuia
Pasul 5: Alături de ceapă și usturoi vei pune ardeiul gras, zucchini, ciupercile. Le vei lăsa la gătit, punând sare și piper.
Pasul 6: Adaugă și carnea de pui, dar și fasolea.
Pasul 7: Pregătește un vas termorezistent. 1/2 din cantitatea de sos va fi pusă în acest vas
Pasul 8: Vei împărți amestecul de legume și de carne de pui în 4 părți și vei umple cu câte un sfert fiecare lipie.
Pasul 9: Lipiile rulate vor fi puse în vasul termorezistent, iar peste ele vei turna restul de sos
Pasul 10: Pe deasupra lipiilor vei pune și brânza cheddar
Pasul 11: Vei acoperi vasul în care se află lipiile cu o folie de aluminiu și le vei da la cuptor pentru 15-20 de minute

Enchiladdas cu carne de  pui

Burrito cu pui

Face și el parte dintre rețetele mexicane atât de îndrăgite. Îl poți pregăti ușor și acasă, utilizând, pentru o masă mai lejeră, carne de pui.

Ingrediente pentru 4 porții de Burrito cu pui

2 piepți mici de pui
sare și piper
4 lipii mexicane
1 lingură de muștar
1 lingură ulei de măsline
1 cană mozzarella rasă
1 avocado
4 linguri smântână
1 lingură ulei
Timp de preparare: 30-40 de minute

Cum se prepară Burrito cu pui

Pasul 1: Încinge uleiul de măsline, pune acolo piepții de pui (pe care ai pus sare și piper) și vei lăsa carnea să se rumenească bine. În timp ce se vor rumeni, vei pune deasupra lor și muștar și 1/4 cană de apă. Lasă în continuare la gătit
Pasul 2: După ce pieptul de pui se mai răcește, îl vei tăia bucăți.
Pasul 3: Vei scoate miezul de la avocado și îl vei tăia cubulețe
Pasul 4: Vei pune laolaltă carnea de pui, avocado, brânza
Pasul 5: Fiecare lipie va fi unsă cu smântână
Pasul 6: În fiecare lipie vei pune câte 1/4 din umplutură
Pasul 7: Pune uleiul la încins într-o tigaie mare. Vei pune apoi în ulei lipiile, lăsându-le să se rumenească pe ambele părți

Burrito cu pui

Chimichangas cu căpșune

Dacă vrei o gustare sau un desert cu totul speciale, încearcă o variantă dulce de chimichanga. Acest preparat tradițional din Mexic este de regulă cu umplutură sărată, dar poți să testezi oricând și o umplutură dulce. Pentru un plus de aromă, apelează și la scorțișoară.

Ingrediente pentru 4 porții de Chimichangas cu căpșune

300-400 g căpșune
4 lipii mexicane
200 g cremă de brânză dulce
2 linguri iaurt grecesc
1/4 cană zahăr
ulei
zahăr pudră și scorțișoară (pentru ornat)
Timp de preparare: 30 de minute

Cum se prepară Chimichangas cu căpșune

Pasul 1:Vei pune cam 2, 5 cm ulei într-o tigaie mare.
Pasul 2: Amestecă iaurtul cu crema de brânză dulce. Adaugă și zahărul și continuă să amesteci
Pasul 3: Vei spăla căpșunele și le vei tăia cubulețe
Pasul 4: Vei pune 1/4 din crema cu iaurt și brânză dulce pe fiecare tortilla. Vei adăuga și câte 1/4 din cantitatea de căpșune.Vei îndoi lipiile formând triunghiuri și le vei fixa mai bine cu ajutorul unor scobitori
Pasul 5: Vei pune lipiile în uleiul încins și le vei prăji pe fiecare aproximativ 5 minute
Pasul 6: Le vei scoate din ulei, le vei lăsa la scurs și apoi vei pune pe ele zahăr pudră și scorțișoară.

Chimichangas cu capsune

Surse:
www.bakeatmidnite.com, www.goodhousekeeping.com, www.omgchocolatedesserts.com, www.recipe4living.com,
www.skinnyms.com, www.theendlessmeal.com,www.thesecretingredientis.com

Articolul urmator
Cum faci acasă cea mai bună prăjitură cu brânză de vaci. 3 rețete delicioase
Cum faci acasă cea mai bună prăjitură cu brânză de vaci. 3 rețete delicioase

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (13)

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cake Factory Delices, deserturi delicioase, preparate perfect de fiecare dată
    Cake Factory Delices, deserturi delicioase, preparate perfect de fiecare dată

    În pragul sărbătorilor, magia se simte în jurul nostru. Orașul este decorat cu luminițe colorate și freamătă după cadouri, iar cei mici așteaptă nerăbdători venirea...

    Fructe de mare congelate la tigaie: rețete care te vor duce cu gândul la vacanță
    Fructe de mare congelate la tigaie: rețete care te vor duce cu gândul la vacanță

    Cu siguranță știți că fructele de mare sunt delicioase și, de multe ori, o alegere minunată pentru cină. Dar ce se întâmplă atunci când nu aveți timp să mergeți...

    5 rețete cu varză care te ajută să slăbesti
    5 rețete cu varză care te ajută să slăbesti

    Mai sunt două luni până la Revelion și cu siguranță multe dintre noi ne dorim să scăpăm de kilogramele acumulate pentru a întâmpina noul an cu o siluetă de...

    Condimente care înlocuiesc sarea: alternative delicioase
    Condimente care înlocuiesc sarea: alternative delicioase

    Sarea reprezintă unul dintre cele mai utilizate ingrediente în bucătăriile din lumea întreagă. Stimulează papilele gustative și activează gusturile ce cresc apetitul, dar...

    Urda în alimentația copilului: beneficii și idei de rețete
    Urda în alimentația copilului: beneficii și idei de rețete

    Folosită de mulți ani în bucătăria românească, urda este un ingredient versatil, ce poate fi folosit în mâncăruri sărate, aperitive, deserturi, etc. Află și...

    4 rețete cu prune uscate pe care să i le faci celui mic
    4 rețete cu prune uscate pe care să i le faci celui mic

    Prunele uscate sunt bogate în nutrienți și pot fi folosite pentru a găti diferite feluri de mâncare dulci și sărate. Așadar, poți folosi aceste ingrediente pentru a...

    Tu ce gătești de Crăciun? Iată cele mai virale rețete de pe TikTok
    Tu ce gătești de Crăciun? Iată cele mai virale rețete de pe TikTok

    La fel cum se întâmplă și în cazul celorlalte rețele de socializare, TikTok nu se lasă mai prejos când vine vorba de a furniza idei inedite. Nu face excepție...

    Dovleacul plăcintar: beneficii și idei de rețete
    Dovleacul plăcintar: beneficii și idei de rețete

    Dovleacul este consumat din cele mai vechi timpuri, fiind cultivat pe teritoriul Americii Centrale de mii de ani. Ajunge în Europa datorită comerțului, pe parcursul secolului al...

    © 2024 Qbebe