Postul Crăciunului este una din cele mai importante perioade de curățare trupească și sufletească pentru creștin ortodocși. Credincioșii încep să postească de pe data de 15 noiembrie, până pe 24 decembrie, în Ajun de Crăciun, zi în care se ține și post negru.
Postul nu semnifică doar abținere de la mâncare, ci și înfrânare de la fapte rele. Este bine de știut că în postul Crăciunului, la fel ca și în celelalte posturi de peste an, nu se fac nunți și botezuri. Să vedem care sunt tradițiile și regulile pe care înaltele fețe bisericești le transmit la începutul postului Crăciunului.
Postul Crăciunului durează 40 de zile
În fiecare an, pe data de 15 noiembrie începe postul Crăciunului, comparativ cu postul Paștelui, care nu are o dată fixă. Conform tradiției, pe 14 noiembrie se lasă sec, însă dacă această dată pică miercurea sau vineream credincioșii vor lăsa sec cu o zi înainte.
Lăsatul secului presupune consumarea alimentelor „de dulce”, o masă copioasă pe care o iau membrii familiei, care mănâncă ce poftesc. Așadar, 40 de zile vor posti credincioșii, amintindu-și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, cele 10 porunci scrise pe lespezile de piatră.
Prin post, enoriașii primesc cuvântul lui Dumnezeu și își curățesc sufletul de păcate, detoxifiindu-și în același timp și trupul.
Dezlegare la pește în timpul postului Crăciunului
În postul Crăciunului există mai multe dezlegări, fiind un post foarte permisiv. Pe data de 21 noiembrie, când se sărbătorește Intrarea Maicii Domnului în Biserică și pe 20 decembrie, la pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul, sau Sfântul Ignat popular, precum și în fiecare sâmbătă și duminică, credincioșii au dezlegare la pește. În rest, alimentația lor este bazată pe legume.
Zilele din timpul postului Crăciunului în anul 2023 în care credincioșii primesc dezlegare la pește sunt:
- Marți, 21 noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului;
- 25 noiembrie;
- 26 noiembrie;
- 30 noiembrie – Sfântul Andrei;
- 3 decembrie ;
- 4 decembrie;
- 5 decembrie;
- 6 decembrie – Sfântul Nicolae;
- 7 decembrie;
- 9 decembrie;
- 10 decembrie;
- 12 decembrie;
- 16 decembrie;
- 17 decembrie;
- 18 decembrie.
Ce rețete delicioase să faci în zilele cu dezlegare la pește din Postul Paștelui 2020
Tradiții menite să fie respectate de creștini în postul Crăciunului
Postul nu înseamnă doar purificarea trupului, ci și a sufletului, de aceea în prima zi a postului Crăciunului, credincioșii spun rugăciuni pentru iertarea păcatelor. În aceeași zi, oalele trebuie puse cu gura în jos, pentru ca membrii familiei să fie feriți de boli și de orice fel de pagubă.
La începutul postului, de Lăsatul Secului, se strâng toate oasele și resturile de mâncare într-o față de masă, care a doua zi vor fi aruncate spre răsărit. În timp ce aruncă oasele, credincioșii spun: „păsările cerului, eu vă dau vouă hrană din masa mea cu care să fiți îndestulate și la holdele mele oprite”. Astfel se spune că vrăbiile nu vor strica ogoarele în anul care vine.
Este important de respectat și cutumele Bisericii. În perioada postului, enoriașii sunt așteptați să se spovedească la biserică, la părintele duhovnic și, dacă sunt demni, să primească și Sfânta Împărtășanie. Tot în timpul postului, se fac slujbe speciale, Masluri, la care enoriașii sunt sfătuiți să participe pentru puterea lor vindecătoare.
O altă tradiție în timpul postului Crăciunului este dedicată fetelor nemăritate care, în ajunul Crăciunului trebuie să fiarbă și să așeze pe masă cartofi fără sare. Se spune că seara, umbra ursitului lor vine și se ospătează din acei cartofi aburinzi.
În trecut, postul Crăciunului era și sezonul șezătorilor, în care femeile și fetele tinere se întâlneau pentru a toarce cânepa sau lâna, pentru a se ajuta una pe alta în gospodărie, dar și pentru a repeta colindele și urăturile de Crăciun și de Anul Nou.
Ce se recomandă creștinilor să consume în post
Comparativ cu postul Paștelui, postul Crăciunului este foarte permisiv, având multe dezlegări la pește, la ulei și la vin. În ajunul Nașterii Domnului se ține post negru, deci creștinii nu mănâncă absolut nimic, iar în restul postului, credincioșii consumă doar mâncăruri pe bază de vegetale.
Nu se va mânca brânză, carne, ouă, iar în zilele de luni, miercuri și vineri, mâncarea se va consuma fără ulei și credincioșii nu vor bea vin. În postul Crăciunului, credincioșii pot consuma salate, legume fierte, supe sau ciorbe de legume, sarmale de post, ardei umpluți de post, mâncăruri pe bază de fasole, cartofi, năut, linte, mazăre, orez, soia, iar lista poate continua.
Sarmale de post: Cele mai simple și delicioase rețete din lume
Este bine de știut că alimentele din comerț pe bază de plante conțin de cele mai multe ori foarte multe E-uri care nu fac bine deloc sănătății, iar credincioșii sunt sfătuiți chiar de medici să evite pateurile de post, brânza de post, practic orice imită mâncarea de dulce.
Vă dorim un post liniștit și binecuvântat!
Surse foto: istockphoto.com, unsplash.com pexels.com
Surse articol: digi24.ro, gandul.ro