Lipsa excretiei de urina
In mod normal, toti oamenii pierd o cantitate de apa din corp prin transpiratie, lacrimi, urina si scaun; de asemenea, apa se evapora prin piele si paraseste corpul sub forma de abur prin respiratie. Inlocuirea acestor lichide si saruri se realizeaza prin apa si sarurile continute de alimentele consumate uzual, insa la copii episoadele de febra, diaree sau varsaturi, precum si exercitiile fizice intense pot cauza o deshidratare excesiva (in plus, exista si afectiuni ce impiedica administrarea orala a lichidelor).
Eliminarea de urina din organism poarta denumirea de excretie, iar scaderea acestei cantitati constituie cel mai evident simptom de insuficienta renala acuta pentru toate categoriile de varsta, in special la copiii mici. Oliguria apare cand cantitatea de urina la un copil este mai mica decat 0.5 mL/lg pe ora intr-un interval de 24 ore sau mai mica de 500 mL/1.73 m2 pe zi la copiii mai mari. Anuria este termenul pentru absenta eliminarii de urina (definitia clinica presupune un volum mai mic de 100 ml/zi); trebuie subliniat in acest sens ca nou-nascutii sanatosi nu elimina deloc urina timp de 24 ore dupa nastere. Oliguria este mult mai des intalnita decat anuria si, in lipsa tratamentului, o poate cauza pe aceasta, respectiv poate conduce la leziuni renale grave.
Factori de risc pentru lipsa urinării la copii
Lipsa urinării la copii este o problemă serioasă de sănătate, fiind un simptom pentru mai multe afecțiuni. Urinarea este esențială, deoarece organismul trebuie să elimine des lichidul în exces. Astfel, lipsa urinării la copii trebuie să reprezinte pentru părinți un motiv de îngrijorare. Trebuie să mergi cu micuțul tău la medic dacă acesta nu urinează mai mult de 8 – 12 ore. Principalii factori de risc pentru lipsa urinării la copii sunt:
Diabetul zaharat
Trebuie să știi faptul că există 2 tipuri de diabet, anume cel de tip 1 și cel de tip 2. Diabetul de tip 2 este specific adulților, iar cel de tip 1 apare cu precădere la copii. Incidența cea mai mare a diabetului de tip 1 este la copiii între 4 – 6 ani și 10 – 14 ani.
La copiii cu glicemia mereu peste media normală apare cetoacidoza diabetică care produce la leziuni la nivelul vaselor de sânge de la rinichi. Astfel, leziunile de la nivelul rinichilor sunt un factor pentru lipsa urinării la copii. De asemenea, diabetul cauzează insuficiență renală acută sau anurie.
Insuficiență renală
Este un factor principal pentru lipsa urinării la copii și apare atunci când rinchii nu mai funcționează normal și nu mai eliberează urina. Pe lângă cantitatea redusă de urină sau lipsa acesteia, boala mai vine însoțită și de alte simptome precum dureri de cap, crampe musculare sau greață. Insuficiența renală la copii poate fi cauzată de anumite defecte la naștere, infecții sau moștenirea genetică. Din păcate, insuficiența renală nu se vindecă, dar ea poate fi ținută sub control, în primul rând, prin schimbarea dietei.
Boala renală cronică
Este o formă de insuficiență renală, ceea ce înseamnă că rinichii nu mai funcționează normal pe o perioadă mai lungă de timp. Rinichii elimină reziduurile și fluidele în exces din organism sub forma urinei. Însă, dacă rinichii nu funcționează corespunzător, reziduurile se acumulează în corp și produc o stare de rău. Diabetul zahar sau alte infecții ale rinichilor sunt principalele cauze pentru boala renală cronică. Sexul, rasa sau istoricul familial sunt factorii de risc pentru apariția bolii renale cronice. Dacă cel mic are dureri toracice, dificultăți în respirație, edeme la nivelul mâinilor și picioarelor sau o stare de rău generală, trebuie să mergi cu el de urgență la medic. Scopul tratamentului în cazul bolii renale cronice este de a încetini sau a preveni deteriorarea în timp a rinichilor.
Tumorile din rinichi
Tumorile la rinichi sunt de cele mai multe ori maligne. Lipsa urinării la copii poate să apară și din cauza unei tumori. Cancerul renal este o boală de natură malignă din cauza faptului că aceste celule renale încep să se înmulțească necontrolat, formând o tumoare. Tumora Wilms este cea mai frecventă formă de cancer renal la copii și este tratată diferit față de cancerul renal la adulți. Pentru tumorile Wilms la copii se folosește adesea chimioterapia, mai puțin eficientă în cazul adulților. Chimioterapia are rolul de a ucide celulele canceroase sau de a opri procesul de multiplicare al acestora.
Citeste si: Leucocite in urina la copil: cauze, simptome si tratament
Cauze ale scaderii cantitatii de urina eliminata
Cauzele generale pentru scaderea cantitatii de urina eliminata includ:
- deshidratarea (aport insuficient de lichide sau imbolnavire)
- insuficienta renala
- socul hipovolemic
- sindromul hiperglicemic hiperosmolar nonketotic
- sindromul disfunctiei multiple de organe
- obstructia urinara
- retentia urinara
- infectiile de tract urinar (determinate de bacterii, virusuri sau fungi)
Ce este anuria și cum se manifestă?
Anuria reprezintă imposibilitatea rinichilor de a forma sau de a elimina urina pentru mai mult de 8 ore. Astfel, lipsa urinării la copii se mai numește în unele cazuri și anurie. Dacă cel mic are anurie, atunci în 24 de ore, rinichii lui vor elimina un volum mai mic de 50 de ml de urină sau chiar deloc. Lipsa urinării la copii sau anuria nu trebuie confundată cu enurezia, fiindcă cea din urmă presupune eliminarea urinei, involuntar și inconștient, cu precădere pe timpul nopții, la un copil care nu suferă de vreo leziune organică a căilor urinare.
În cele mai multe cazuri, lipsa urinării la copii sau anuria este produsă de insuficiența renală, dar ea mai poate fi un efect al litiazei sau al tumorilor. Lipsa urinării la copii sau anuria vine însoțită de mai multe simptome printre care slăbiciune, greață, vărsături și scăderea apetitului.
Anuria este o problemă serioasă de sănătate, iar netratarea ei duce la complicații care pun viața în pericol. Tratamentul pentru lipsa urinării la copii depinde de cauza ce a dus la apariția acestei probleme. Anuria poate fi tratată prin dializă, pentru a elimina reziduurile și urina sau prin montarea unor stenturi ureterale care ajută la colectarea urinei și la eliminarea ulterioară a acesteia.
Adoptarea unui stil de viață sănătos este esențial, iar un nutriționist poate ajuta la elaborarea unui regim cu niveluri corespunzătoare de sodiu, proteine și fluide. Din cauza faptului că lipsa urinării la copii sau anuria apare din mai multe cauze, trebuie să-ți duci copilul la medic dacă observi că nu urinează mai mult de 8 – 12 ore. Dacă lipsa urinării la copii sau anuria este detectată mai devreme și se administrează un tratament adecvat, cu atât prognosticul este mai bun.
Cauze ale anuriei
Oliguria sau anuria pot reprezenta un raspuns renal la golirea volumului circulator intravascular sau la o scadere subita in tensiune, denumita IRA (insuficienta renala acuta) prerenala. Cele doua probleme pot aparea de asemenea si ca raspuns la leziuni renale intrinseci sau IRA renale si rareori obstructia fluxului de urina sau IRA postrenale le poate determina.
Iata si o clasificare a cauzelor anuriei in functie de localizare:
- cauze prerenale: hipovolemia (hemoragie, diaree, varsaturi, arsuri, edem pulmonar, diuretice, pierdere de lichide intraoperator, pierdere de lichide legata de utilizarea drenurilor), rezistenta vasculara sistemica redusa (sepsis, soc, medicamente antidepresive, reactii adverse la medicamente), insuficienta cardiaca (traseu cardiac redus, aritmie, infarct miocardic, cardiomiopatie, tamponada cardiaca), altele (presiune intraabdominala crescuta, compresie directa a venei renale sau a venei cave inferioare, anafilaxie, pancreatita, diabet). La nou-nascuti, cauze suplimentare: sindrom de detresa respiratorie, asfixie perinatala, insuficienta cardiaca congenitala, medicamente precum indometacin, antiinflamatoare nesteroidiene sau inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei folositi de mama
- cauze renale: medicamente nefrotoxice, toxine endogene, glomerulonefrita, boli autoimune, boli sistemice, boli vasculare, boli renale congenitale, istoric familial de boli renale, traume musculare, hematurie
- cauze postrenale: simptome ale tractului urinar inferior, hipertrofie benigna de prostata, calculi renali, tumoare in vezica urinara, fibroza retroperitoneala, probleme cu cateterul (rasucit). La copii si nou-nascuti se adauga si: stenoza urinara, valve uretrale posterioare, obstructie uretrala bilaterala, vezica neurogena.
Diagnostic
Scaderea cantitatii de urina eliminata la copii poate constitui un indicator al unei probleme de sanatate moderata sau severa care necesita atentie medicala imediata. Procesul de urinare constituie o functie corporala necesara deoarece contribuie la eliminarea toxinelor si a lichidelor; iar daca nu este prezenta urina fie corpul nu are suficiente lichide, fie ceva blocheaza tractul urinar, precum chisturi, pietre sau leziuni care au au inchis tractul (acest blocaj poate impiedica golirea vezicii urinare). Chiar si o scadere pe termen scurt poate fi periculoasa la varste fragede si, cu cat este initiat mai devreme, cu atat tratamentul va fi mai eficient (de retinut faptul ca atunci cand este resimtita setea, deshidratarea este deja instalata).
Medicul specialist urolog este cel care va efectua examinarea initiala a copilului, cea mai des intalnita cauza la nou-nascuti fiind asfixia perinatala, iar la copiii mai mari sindromul hemolitic-uremic. Uropatia obstructiva drept cauza a anuriei la bebelusi si copii este relativ mai rar intalnita.
Tratament
Acesta variaza in functie de cauza, infectiile necesitand medicatie corespunzatoare, cum sunt antibiotice sau antifungice. Deshidratarea impune un consum sporit de lichide, inclusiv solutii de rehidratare orala sau chiar lichide administrate pe cale intravenoasa. In situatii grave de blocaj urinar, poate fi necesara interventia chirurgicala sau medicatie analgezica pana la momentul eliminarii calculilor renali sau al blocajului (eventual inserarea unui cateter pentru extragerea urinei).
In cazuri grave se impune resuscitarea cardio-pulmonara alaturi de o cantitate sporita de lichide monitorizate constant, oprirea administrarii medicamentelor, scaderea presiunii abdominale, tratarea infectiei. Cand este prezenta hipercalcemia (nivelul de potasiu este mare) si apar probleme cardiace, se impune administrarea unui complex special pentru a creste excretia de potasiu. La copii deshidratarea se trateaza cu solutie normala salina sau solutie Ringer; pentru un exces de lichid, se stopeaza lichidele si se recomanda diuretice. Pentru cauze postrenale se impune cateter urinar.
Complicatii
Alaturi de lipsa urinei, in cazul in care este vorba despre deshidratare ca urmare a unei infectii, mai poate aparea si urina de culoare inchisa, uscaciunea gurii, piele rece si uscata, sete persistenta, letargie sau irascibilitate (sau ameteala la copiii mai mari), ochi infundati in orbite (la bebelusi poate fi prezenta si lipsa lacrimilor cand plang, infundarea fontanelelor, lipsa urinei sau scutece uscate timp de 6-8 ore). Infectiile de tract urinar, frecvente in copilarie, conduc la eliminare redusa de urina alaturi de senzatie de arsura, durere, mancarime si dorinta puternica de a urina cu excretie minima.
Deoarece deshidratarea poate constitui in cazul copiilor o problema reala de sanatate, trebuie intervenit rapid. In situatii grave, se poate impune si spitalizarea. Daca este vorba de infectie, se poate raspandi la rinichi si la vezica, iar chisturile, polipii si inflamatia in urma unei leziuni pot determina dureri cand urina se acumuleaza in spatele blocajului. Anuria acuta poate fi determinata si de intoxicatii cu mercur care presupune deseori o insuficienta renala acuta.
Citeste si: Cum recunosti infectia urinara la copil
Prevenire
Cea mai buna modalitate de a preveni deshidratarea este sa va asigurati ca cei mici primesc suficiente lichide cand sunt bolnavi sau activi (mai multe decat pierd prin varsaturi, diaree sau transpiratie). In cazul in care este vorba de o infectie la nivelul gatului, ajuta administrarea unor analgezice, iar pentru febra a antitermicelor. In perioade caniculare copiii trebuie sa consume lichide la intervale regulate (aproximativ 20 minute), nu asteptati aparitia senzatiei de sete.
Surse: livestrong.com, healthline.com, kidshealth.org, csid.ro, ncbi.nlm.nih.gov, pediatriccare.solutions.aap.org, ihealthblogger.com, sciencedirect.com, medicalnewstoday.com, medlife.ro, romedic.ro, sfatulmedicului.ro, niddk.nih.gov, ro.sendo.info, bioclinica.ro, reginamaria.ro
Surse foto: istockphoto.com