În Germania, alocația se acordă tuturor copiii contribuabililor. Acest beneficiu social există și în România. Dacă un părinte român se mută în Germania, pot apărea drepturi duble la alocația pentru copii. Cu toate acestea, beneficiile sociale nu pot fi obținute din două țări în același timp, precizează evz.ro.
Un copil care are cel puțin un părinte care locuiește și lucrează în Germania are dreptul la alocație cel puțin până la vârsta de 18 ani, sau până la vârsta de 25 de ani maximum. Însă, dacă o relație de muncă în străinătate oferă un drept dublu la alocație (de exemplu mama și copilul locuiesc în România, dar tatăl lucrează în Germania și are o a doua casă aici), apare așa-numitul „drept concurent”. Practic există un drept la alocație pentru copii, din cauza locului de reședință în România, și, pe de altă parte, ca urmare a locului de muncă din Germania.
Aceeași sursă ne dă un exemplu legat de cum arată situația unui copil care ia alocația din două țări.
Studiu de caz: Familia locuiește în România, primind acolo alocație de stat pentru copil (631 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și 256 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani). Tatăl obține un loc de muncă în Germania, se mută într-un apartament în Germania și are dreptul la alocație pentru copii conform legislației germane (250 euro pe lună, per copil).
Dreptul dublu este compensat conform legislației UE: alocația din România pentru copii se acordă în continuare, însă oficiul german de prestații familiale nu plătește integral alocația germană, ci așa-numita „alocație diferențială pentru copii”, adică diferența de la 631 lei (aproximativ 128 euro), respectiv 256 lei (aproximativ 52 euro), până la 250 de euro.
Atenție, persoanele care primesc alocație dublă pentru ai lor copii vor răspunde penal de fraudă și evaziune fiscală.
Alocațiile „europene” au fost aduse în atenția publicului prin colaborarea Ministerului Afacerilor Externe cu ONG-ul „Alternative Sociale”.
Acestea reprezintă o formă de prestaţii familiale care au ca scop asigurarea securităţii sociale pentru salariaţii şi lucrătorii independenţi, şi membrii familiilor acestora, care au reşedinţa într-un stat membru al Uniunii Europene şi desfăşoară o activitate salarială sau independentă într-unul dintre aceste state. Aceste „alocaţii” se acordă pentru copiii avuţi în îngrijire, ca şi alocaţiile care se acordă în România. Diferenţa constă în faptul că, urmare a desfăşurării unei activităţi salariale sau independente pe teritoriul unui alt stat membru UE, această alocaţie poate avea un cuantum mai mare (în majoritatea cazurilor), acest cuantum depinzând de legislaţia statului respectiv.
De aceste alocaţii pot beneficia copiii ai căror părinţi lucrează legal pe teritoriul Uniunii Europene. Astfel, părinţii care au dreptul de a primi această alocaţie ca urmare a activităţii desfăşurate în afara României, pe teritoriul Uniunii Europene, pot beneficia de alocaţie pentru copiii lor, în cuantumul stabilit de legislaţia ţării în care lucrează, indiferent dacă aceştia au sau nu copiii împreună cu ei, precizează mae.ro.
Surse foto: istockphoto