Cum pot elevii să beneficieze de transport gratuit cu metroul
Hotărârea de Guvern care a fost pusă în consultare publică prevede ca elevii din București și din județul Ilfov, care învață în unități de învățământ acreditate/autorizate de Ministerul Educației (inclusiv unitățile de învățământ ce funcționează după curriculum străin), să aibă parte de transport gratuit cu metroul în baza carnetului de elev. Astfel, pentru a-și putea achiziționa un abonament lunar la metrou, elevii trebuie să meargă la casieriile aflate în stațiile de metrou cu carnetul de elev, care să fie vizat pentru anul școlar în curs. De asemenea, este necesar ca pe prima filă a carnetului să fie înscris codul adeverinței emise de unitatea de învățământ în care învață elevul sau codul numeric personal al acestuia. Pe viitor, ar putea să fie eliberat și un card național de elev, de care va fi nevoie pentru obținerea unui abonament lunar gratuit pentru transportul cu metroul.
Totodată, elevii de la 14 ani în sus trebuie să vină la casieriile din stațiile de metrou cu actul de identitate, în original. Elevii care au sub vârsta de 14 ani au nevoie și de o copie (pe suport electronic sau pe hârtie) a certificatului de naștere.
Tutorial: cum se pot obține online abonamentele gratuite la RATB pentru elevi
Ce prevede noua Lege a Educației în legătură cu facilitățile de transport pentru elevi
Legea Educației, care va intra curând în vigoare (până pe 4 septembrie), prevede că toți elevii beneficiază de transport gratuit pentru serviciile de transport public local, incluzând aici transportul județean și metropolitan. Practic, pe tot parcursul anului școlar, elevii se pot bucura de transport public gratuit feroviar (pentru toate categoriile de trenuri), rutier, cu metroul și naval. Cei ce sunt nevoiți să facă naveta beneficiază de o sumă forfetară în cazul în care în localitatea de unde vin nu sunt servicii de transport de transport public.
Pentru eliberarea abonamentelor la metrou gratuite, pe suport card contactless reîncărcabil, trebuie să se confirme/să se valideze statutul de elev.
În ceea ce privește reîncărcarea cardurilor de transport cu metroul, aceasta se va putea realiza cu ajutorul aplicațiilor mobile și/sau al unui portal, odată ce operatorul de transport cu metroul va implementa soluțiile menționate.
Elevii vor putea avea un singur abonament gratuit pentru transportul cu metroul. Dacă îl vor pierde sau vor rămâne fără el în urma unui furt, pot solicita un duplicat.
Cei care doresc să utilizeze abonamentul gratuit pentru perioade succesive de timp, se pot bucura de acest beneficiu datorită cardului contactless reîncărcabil nominal. Într-o asemenea situație, trebuie să știe că valabilitatea abonamentului nu va putea să depășească data de 30 septembrie din următorul an școlar.
Conform Hotărârii de Guvern supusă consultării publice, dacă un elev nu va prezenta documentele enumerate anterior în momentul în care se va realiza un control al documentelor de călătorie cu metroul, se consideră că nu are titlu de transport. În aceste condiții, va suporta prevederile legislației și reglementările stabilite de operatorul de transport cu metroul.
Studenții vor beneficia și ei de reduceri semnificative pentru cheltuielile de transport
Legea 199/2023 privind învățământul superior prevede că studenții care nu au împlinit încă vârsta de 30 de ani beneficiază, pe parcursul unui an calendaristic, de tarif redus cu 90% pentru:
- Transportul intern auto;
- Transportul intern feroviar pentru toate categoriile de trenuri;
- Transportul local comun;
- Transportul cu metroul;
- Transportul intern naval.
În baza legii menționate, studenții din București vor beneficia, atât pentru transportul public furnizat de STB, cât și pentru transportul cu metroul, de un abonament lunar ce va costa 8 lei. În privința transportului asigurat prin STB, se vor putea bucura de reducerea de 90% numai dacă optează abonamentele lunare, pe 6 sau pe 12 luni.
Surse foto: istockphoto.com
Surse articol: edu.ro, edupedu.ro, legislatie.just.ro, ziare.com, dailybusiness.ro