Competiția Chicago Robotics Invitational 2023 a avut loc în SUA și a adunat laolaltă 30 de echipe de robotică din Statele Unite, Africa și Europa.
Echipa din Timișoara a strălucit la toate capitolele și s-a clasat pe locul doi în lume. Robotul câștigător, bazat pe senzori de localizare a obiectelor a îndeplinit perfect toate sarcinile din timpul competiției.
Cu toate că s-au descurcat minunat, elevii au fost surprinși să descopere că oamenii din cadrul competiției nu doar că nu știau că elevii români se pricep de minune la acest domeniu, ci nici măcar că ei există, undeva, în lumea asta.
„Nu știau de unde venim sau une e localizată România, pe hartă. A fost foarte șocant să descopăr că sunt oameni care nu știu că noi existăm. Și totuși am reușit să demonstrăm și chiar facem ceva și avem realizări performanțe foarte impresionante la robotică”, a povestit Alina Mihaela Roșoga, lider de echipă.
„Nu ne-am așteptat să ne primiți așa. Mulțumim. Suntem fericiți că am ajuns în finală. Copiii au fost extraordinari”, a spus pentru Digi24 mentorul echipei CSH, Daniel Cojocaru.
„Este o diferență foarte mare între cum se pregătesc elevii în SUA și cum se pregătesc elevii noștri în acest domeniu al roboticii. Spun acest lucru pentru că la scoala la care s-a ținut această competiție, am văzut ateliere de robotică, tot echipamentul necesar pentru a construi roboți performanți. Noi tot ce desfășurăm, desfășurăm în afara orele de curs”, atrage atenția Nușa Cojocar, mentor al echipei CSH.
Concursul a durat 8 zile, iar în tot acest timp părinții, prietenii și colegii au stat cu sufletul la gură.
„Au fost zile grele pentru n-am dormit și am așteptat vești, însă ne bucurăm extraordinar pentru ei, sunt niște copii minunați. Au aproape 6 ani de când muncesc și e dovada că dacă dorești ceva obții”, spune mama unuia dintre elevii premiați, Mariana Iridon.
Elevii vor intra în vacanță, însă după puțin timp vor începe pregătirile pentru noile competiții. Poate data viitoare, vor lua chiar locul 1!
Surse foto: Digi24 - captură video
Surse articol: digi24.ro