„De ce Gigel a luat 10 și tu 9? De ce Ionel a luat premiul 1 și tu nu?” Ne rănim enorm proprii copii atunci când îi comparăm cu alții

„De ce a luat Gigel 10 sau 9 și tu nu? Cum poate Maria să ia premiul întâi și tu mereu vii acasă cu mențiune? El de ce poate și tu nu? Bine, tu ai luat 8 și a fost testul foarte greu dar câți copii din clasă au luat 9 și 10?” Acestea sunt expresii care efectiv rănesc copiii pentru că sunt mereu comparați cu alții și nu le este apreciată adevărata valoare și de ce nu, adevărata putere.

Nu toți copiii sunt capabili să învețe la fel de repede, de mult, să înțeleagă noțiunile noi ca și ceilalți, de aceea, pentru unii copii chiar și o notă de 7 sau de 8 poate reprezenta un motiv de bucurie. Părinții, în schimb, nu înțeleg acest lucru pentru că încă se pune foarte mare accent pe rezultatele școlare, mai ales în primii ani de școală și în gimnaziu.

Compararea copilului cu alți colegi din clasă din alte clase, din familie, duce la dezvoltarea anumitor probleme de stimă de sine. Părinții, în loc să observe creșterea și progresul individual al copilului și să ceară ajutor dacă este necesar sau să-l înscrie la meditații, doar îl judecă pentru pentru că este diferit.

Comparația între copii începe încă din pântec

Încă de când micuții se află în pântecul mamei, încep comparațiile între copii. „Cât de mare a fost burtica ta în sarcină? Câte kilograme a avut copilașul la naștere? Când a început să se rostogolească? Când a început să vorbească sau să meargă?” Toate aceste discuții determină părinții să facă și ei la rândul lor anumite comparații între copii.

Fie că se fac comparații între frați, copii din aceeași familie sau între copil și colegii de clasă, acestea dăunează stimei de sine a micuților. „De ce nu poți să fii și tu deștept și să aduci note mari acasă? De ce nu strângi lucrurile și nu ești ordonat ca fratele tău?” Adesea părinții cad în capcana comparației și pierd din vedere ceea ce face ca micuțul lor să fie special și unic.

Fiecare dintre noi suntem diferiți, avem diferite abilități, interese, trăsături de personalitate și abilități. Comparându-ne copilul constant cu alți copii îi creștem doar nivelul de anxietate și de stres și îi scădem stima de sine. Copilul începe să se simtă incapabil să fie bun la ceva, va simți că nimic din ceea ce face nu este suficient de bine pentru părintele său și s-ar putea chiar să renunțe să mai încerce.

Părinții trebuie să gândească de două ori înainte de a vorbi și înainte de a pricinui copilului un sentiment negativ. Adultul trebuie să se gândească exact la ceea ce vrea să-i transmită și cum o va spune, care este obiceiul pe care îl vrea să-l schimbe la copil și să nu pară că încearcă să îl judece.

Ziua în care am înțeles că notele copilului nu sunt totul și viața noastră s-a schimbat în bine

Asigurați-vă copilul că are și calități, nu numai defecte

Părinții sunt sfătuiți ia în calcul anumite puncte de referință pentru a urmări creșterea și progresul individual al copilului. Spre exemplu: „Acum câteva luni abia puteai să citești o propoziție întreagă fără să silabisești, acum poți citi un paragraf complet și este un progres foarte bun.” Dar dacă părintele spune: „La vârsta ta, fratele tău citea cursiv sau citea o carte întreagă”, atunci copilul se va simți comparat într-un mod negativ.

Fiecare copil se dezvoltă într-un ritm diferit și părintele trebuie să pună accent pe realizările lui, și nu pe realizările celorlalți. Din păcate, în școlile din România și nu numai, copiii încă sunt notați cu calificative sau note de la 1 la 10, iar rezultatele de la examene chiar contează. Dacă observă anumite probleme în progresul copilului la școală, părintele ar trebui să i se adreseze altfel.

„Am observat că ai ceva dificultăți la matematică, ce crezi că am putea face ca să-ți vfieină mai ușor? Vrei să te ajut la teme sau crezi că ți-ar fi utile câteva sesiuni de meditații?”. Numai comunicând cu copilul, acesta se simte în siguranță să se adreseze părintelui asupra problemelor, dificultăților pe care le are în anumite domenii la școală. Copilul trebuie încurajat să își urmărească interesele și să se mândrească cu realizările sale.

După cum spunea Albert Einstein: „Toată lumea este un geniu, dar dacă judeci un pește după capacitatea lui de a se cățăra într-un copac, își va petrece toată viața crezând că este un prost”.
Așadar, deși comparația este adânc rădăcinată în societatea noastră, iar copiii sunt înconjurați de adulți, profesori, bunici, părinți care îi vor compara cu frații sau cu alți copii pe care îi cunosc, sentimentul de dezamăgire va veni instantaneu.

Copiii care vor avea succes în viață sunt cei cu note de 7 și 8

De ce nu trebuie să-ți compari copilul cu ceilalți?

Va începe să dezvolte resentimente față de părinte

Când părintele își compară copilul cu ceilalți și îi spune mereu că nu este la fel de deștept ca X sau că este un copil rău sau că este mai puțin bun decât alții, va atrage numai resentimente și supărări din partea acestuia.

Va avea o stimă de sine foarte scăzută

Copilul nu va mai avea încredere în forțele proprii pentru că proprii părinți nu-l apreciază la adevărata lui valoare, nu reușesc să îi vadă calitățile lui, ci numai pe cele ale altor copii.

Își va lăsa deoparte propriile nevoi și dorințe pentru a face pe plac celorlalți

De cele mai multe ori, copiii care sunt comparați cu ceilalți vor renunța la propriile nevoi, dorințe, vise, aspirații, pentru a face pe plac celorlalți, mai ales părinților. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că ei încep să creadă că nu sunt suficient de buni, așa că încearcă din greu să-i mulțumească pe alții.

Așadar, chiar și atunci când nu sunt mulțumiți de realizările copiilor lor, părinții sunt îndemnați să îi laude pentru toate realizările, abilitățile și talentele, să-i ajute să afle ceea ce le lipsește, unde au probleme, să dezvolte o relație mai frumoasă cu copilul în loc să îl judece.