Cum răspunzi când copilul îți spune NU

Copiii au propria lor personalitate și atunci când spun „nu” au propriile motive, iar părinții au tendința de a exagera răspunsul asociindu-l cu un comportament neplăcut. Dacă micuțul spune „nu”, nu înseamnă că este obraznic sau nepoliticos, ci pur și simplu aceea este opțiunea lui la acel moment, opțiune pe care, la rândul său, părintele ar trebui să o accepte.

Sunt bineînțeles și situații în care „nu” din partea copilului este un semn de lipsă de respect și de obrăznicie, dar nu în toate cazurile. O mamă a aflat puterea lui „nu” spus de un copil din propria experiență.

„Problemele apar în familie după ce părinții văd doar două opțiuni: să cedeze cerințelor copilului sau să îl pedepsească până când se apleacă voinței lor”

„Este timpul ca fiica mea să meargă la culcare. Este târziu. Eu sunt obosită. Ea este obosită. Dar bineînțeles că nu este de acord să cedeze atât de ușor. La vârsta de trei ani, fiica mea a devenit independentă, iar lucrurile pe care obișnuia să le facă fără să comenteze, sunt s-au transformat în adevărate bătălii. În plus, îmi testează limitele de fiecare dată când îți spune „nu”.

Acest lucru mă face să mă simt tot mai neputincioasă în fața ei. Mă întreb dacă și alți părinți trec prin ceea ce trec eu acum. Mulți dintre adulți sunt de acord cu o educație parentală bazată pe respect, în teorie, până când se confruntă cu o situație în care nu pot negocia cu copiii lor. Iar subiectele pe care părinții le consideră importante sunt mersul la nani, mâncatul sănătos, alegerea hainelor corespunzătoare vremii.

Problemele apar în familie după ce părinții văd doar două opțiuni: să cedeze cerințelor copilului sau să îl pedepsească până când se apleacă voinței lor. Numai că părintele poate stabili o limită, iar copilul o poate contesta printr-un simplu „nu”, mărturisește mama.

Ce faci cand copilul spune NU la orice?

Cum răspunzi unui copil care spune nu?

1. Observă cât de ușor se declanșează frustrarea după primul „nu” al copilului

Părinții trebuie să observe modul în care răspund copilului când spun primul „Nu”, iar acest lucru depinde de starea adultului care poate că este grăbit, presat de timp, nesigur, frustrat, enervat. Toate aceste stări influențează modul în care răspunde copilului. În momentul în care se liniștește puțin și face o pauză și pentru a se gândi la răspunsul copilului, lucrurile devin mult mai ușoare. Adulții află mai multe despre proprii declanșatori ai stărilor generale de frustrare în momentul în care copiii spun „nu”.

2. Empatia este esențială

Uneori copilul își exprimă doar o părere prin lacrimi sau țipete în loc de cuvinte. Această părere este diferită de cea a adultului, dar asta nu o face mai puțin importantă. Copiilor trebuie să le fie validată experiența, iar adulții trebuie să încerce să vadă situația din perspectiva lor și să înțeleagă ceea ce îi deranjează pe cei mici.

3. Păstrarea calmului în timpul furtunii

Părinții trebuie să-și păstreze calmul în timpul unui tantrul sau al unei discuții contradictorii cu copilul, în care acesta refuză ceva. Este în regulă dacă micuțul nu se liniștește imediat, părintele nu trebuie să intre în panică și să se abțină de la țipete sau prelegeri. Totodată, adultul trebuie să păstreze controlul asupra propriilor acțiuni și gânduri pentru că micuțul are nevoie să știe că tatăl sau mama lui poate face față situațiilor, oricât de puternice ar fi sentimentele. Sprijinul, empatia, respirația adâncă, conexiunea cu copilul sunt foarte importante în aceste momente.

4. Oferă confort copilului tău, nu pedepse

Deși părintele are tendința să pedepsească copilul atunci când nu este de acord cu el, aceasta este un pas greșit. Comportamentul copilului este un semn că se simte copleșit și că nu are resursele necesare pentru a-și gestiona sentimentele. De aceea, nu trebuie să îl pedepsească, ci să încerce să îi înțeleagă sentimentele.

5. Flexibilitate în acțiuni

A vedea o anumită problemă ca neavând sorți de izbândă în negocieri este începutul unei lupte pentru putere între copil și părinte. În momentul în care un copil se simte blocat într-o luptă cu părintele său, adultul trebuie să facă primul pas înapoi, să trateze diferit situația, să folosească umorul, creativitatea și să învețe cum să dețină controlul situatiei, fără a aplica pedepse.

5 situaţii când trebuie să asculţi copilul când spune NU!

„Nu pot să nu mă gândesc „dacă e așa de rea la 3 ani, cum va fi la 13 ani?”

„Sunt prinsă într-o bătălie cu fiica mea care la vârsta de trei ani nu vrea să se culce. Respir adânc, mă așez pe podea, știu că este obosită, dar știu că nu o pot forța fizic să se culce. Îi spun: „nu ești gata de culcare? Nu ai vrea să stai cu mine pe balansoar câteva minute?”. Iar refuză, este încă supărată, mă plimb prin cameră pentru a evita un conflict. Care sunt opțiunile mele? Ce ar trebui să fac? Nimic…

Pur și simplu să fiu prezentă să aștept. Un milion de gânduri ies la suprafață când sunt în această perioadă de așteptare și se face târziu. Trebuie să spăl vasele. Îmi lipsește enorm emisiunea mea TV, mă gândesc „dacă e așa de rea la trei ani, cum va fi la 13 ani?” și încerc să-mi împiedic propria frustrare să iasă din nou la suprafață.

Îmi amintesc că pedepsele nu au sorți de izbândă și nici nu o pot lăsa să stea trează până la miezul nopții, dar între timp când îmi trec atâtea gânduri prin minte, fiica mea începe să obosească. Eu îmi întind brațele, ea se ghemuiește în poala mea și îmi spune că este gata de culcare”, mărturisește mama.

Un „nu” venit din partea copilului nu trebuie văzut de către părinte ca fiind o luptă pentru supremație sau un semn de obrăznicie. Sunt situații delicate, probleme care pot fi gestionate mai ușor folosind calmul, empatia, perseverența.