Patru lucruri și situații care îți pot afecta copilul mai mult decât crezi

Iată 4 lucruri mărunte pe care le faci și care îți pot afecta copilul mai mult decât crezi!

1. Îi răspunzi la întrebări

Copiii sunt extrem de curioși și de multe ori se întâmplă să pună întrebări la care nici nu știm ce să răspundem. De multe ori ajungem să ne simțim copleșiți de avalanșa de interogații sau să nu știm pur și simplu ce răspuns să le dăm. Psihologii ne sfătuiesc că în astfel de situații, și nu numai, să le răspundem micuților noștri tot cu o întrebare.

Așa că data viitoare când copilul tău te întreabă, de exemplu, de ce este cerul albastru, îi poți răspunde în felul următor: „Ce întrebare interesantă! Tu ce crezi despre asta? De crezi că este cerul albastru?”. Astfel, pe lângă faptul că îl vei provoca să se gândească și să dea un răspuns, îi vei stimula imaginația și îi vei spori creativitatea.

2. Îl presezi să ia doar note de 10 la școală

Nu sunt deloc puțini părinții care pun presiune pe copii să ia note mari la școală și să fie printre premianții clasei. Cercetările arată, însă, că elevii care simt presiunea de a avea tot timpul note mari la școală tind să dezvolte în cele din urmă tulburări psihice.

Un studiu recent arată o diferența foarte clară între micuții ai căror părinți s-au concentrat mai mult pe trăsăturile și aptitudinile lor și elevii ai căror părinți s-au concentrat strict pe evaluarea academică. Sigur că ne dorim că ai noștri copii să fie cei mai buni, să aibă succes și să își atingă capacitatea maximă, însă este esențial că noi, părințîi, să înțelegem că un copil are mult mai multă nevoie de îndrumare și aplicabilitate. Odată ce recunoaștem aptitudinile copilului și trăsăturile lui forțe, ne va fi mult mai ușor să îl ghidăm în viață, să îl ajutăm să se dezvolte și să accepte eșecul. Dacă tot ceea ce contează oentru noi sunt notele, sunt șanse mari că ai noștri copii să ajungă să fie privați de realitatea în care trăiesc și să nu fie pregătiți pentru următorii pași în viață.

3. Ești hipervigilentă

„Nu pune mâna pe asta”, „Da-te jos de acolo”, „Nu alerga”. Îți sună cunoscut? Uneori, din dorința de a ne ține copiii departe de potențiale evenimente neplăcute, tindem să fim mult prea protectori. Psihologii ne sfătuiesc să facem o pauză, să respirăm adânc și să ne amintim că locurile de joacă, de exemplu, sunt concepute special pentru cei mici. Cu excepția cazului în care există ceva foarte periculos în apropiere, șansele că micuțîi noștri să se rănească sunt extrem de mici. Iar rănile minore sunt doar atât: minore. Rănile noastre minore ne dau, de fapt, încredere. Ele ne învață care sunt limitele noastre. Ele ne ajută să ne dezvoltăm conștiința corpului, astfel încât este mai puțin probabil să ne rănim grav în viitor.

Multiple cercetări au descoperit că micuții care au petrecut mai mult timp explorând pe cont propriu înainte de vârsta de nouă ani au fost mai puțin predispuși la anxietate și probleme de separare decât adulții. De asemenea, copiii care s-au rănit căzând de la înălțime când aveau între cinci și nouă ani erau mai puțin predispuși să se teamă de înălțimi la vârsta de 18 ani.

Dacă ești constant cu ochii pe copilul tău, ghidându-l la orice pas, îl înveți că are nevoie de ține. Îl înveți să fie dependent și îl împiedici să învețe cum este să cadă și cum să evite să se rănească atunci când este pe cont propriu.

4. Îl ajuți la teme

Atunci când îți ajuți copilul cu temele, îl înveți multe dintre aceleași lecțîi pe care le-ar învăța dacă i-ai angaja un meditator: „Eu nu cred în ține. Nu cred că te poți descurcă singur. Nu trebuie să depui pentru a rezolva problema, fiindcă vei avea tot timpul lângă ține pe cineva care să te ajute să o rezolvi”. Ce poți face în schimb? Pune-i copilului întrebări despre ceea ce învață la școală. Întreabă-l care este materia lui preferată și de ce. Întreabă-l cine este profesorul lui preferat și de ce. Apoi caută cărți, jucării, kit-uri, muzee și alte modalități non-academice de a-i susține interesele. Unele dintre cele mai valoroase metode de învățare se întâmplă în afară sălii de clasă, atunci când copilul crede că se „joacă”.