Traume din copilărie sau cum să ne înțelegem pe noi, ca să creștem copii sănătoși emoțional

Ce sunt traumele din copilărie?

Conform APA (American Psychological Association) trauma este un răspuns emoțional puternic al organismului la un eveniment cu impact negativ, extrem de stresant, cum ar fi abuzul sexual, un accident, un dezastru natural sau pierderea cuiva drag. Răspunsul psiho-emoțional după un eveniment traumatic poate lua multe forme. Persoana poate dezvolta fobii, anxietate, vinovăție, insomnii, stres acut, furie dar și diferite probleme medicale, precum cefaleea sau tahicardia.

În urma traumelor din copilărie, psihicul nostru se separă în două părți. Prima parte, cea traumatizată și a doua parte, cea sănătoasă și rezilientă. Ce se întâmplă apoi este că partea sănătoasă o ”acoperă” pe cea traumatizată prin diferite mecanisme de apărare. Mecanismele de apărare constau în negare, evitare, retragere, proiecție, abuz de substanțe, somatizare (simptome medicale) și multe altele. Toate aceste lucruri se întâmplă la nivel inconștient și este nevoie de efort conștient din partea noastră pentru a le depăși.

Ce tipuri de traume din copilărie ne pot urmări ca adult? 

Există mai multe tipuri de traume resimțite în copilărie, care la vârsta adultă se traduc prin diferite comportamente (mecanisme de apărare) cu menirea de a ne proteja de un eveniment similar.

Traume psihice (emoționale)

Traumele psihice sau emoționale sunt resimțite ca niște dureri profunde, apărute în urma unui eveniment marcant. Acestea se resimt în corp, însă nu sunt niște dureri localizate într-un loc anume, pe care le putem trata la medic. Sunt mai degrabă de natură sufletească și se exprimă printr-o suferință îndelungată, care poate rămâne cu noi mulți ani din viață, până îndrăznim să ne uităm la ea.

Câteva exemple de traume din copilărie sunt următoarele:

• moartea unui părinte sau unei persoane dragi
• abuzul psihic și emoțional
• bullying-ul
• neglijența parentală (un părinte absent, neatent la nevoile copilului)
• abandonul
• strictețea parentală exagerată

Răspunsul emoțional al copilului (și adultului de mai târziu) în urma tuturor acestor evenimente se traduce prin:

• încredere în sine și stimă de sine scăzute
• anxietate
• depresie
• furie
• agresivitate
• izolare
• iritabilitate
• insomnie
• interes scăzut pentru orice activitate, inclusiv școala
• somatizare – dureri de stomac, dureri de cap, atacuri de panică

 Traume fizice

Traumele fizice se resimt mai întâi în corp, apoi emoțional. Acestea pot fi:
• accidente
• abuz fizic
• abuz sexual
• nașterea
• diferite boli
• catastrofe sau dezastre naturale
• foamete
La fel ca traumele emoționale, cele fizice afectează persoana pe termen lung. Câteva dintre efectele traumelor fizice sunt:
• relații precare cu ceilalți
• încredere scăzută în sine și în ceilalți
• fobii
• boli, cum ar fi diabetul
• depresie
• gânduri auto-distructive
• tentative de suicid

Traumele din copilărie și sindromul postraumatic

Toți copiii trec prin traume, cu impact mai ușor sau mai puternic. În funcție de traumele pe care le-a trăit fiecare, unii copii reușesc să le depășească, alții, în schimb, dezvoltă sindromul posttraumatic.

Copilul cu sindrom posttraumatic devine de cele mai multe ori, adultul cu sindrom posttraumatic. Acest sindrom se traduce prin repetarea și retrăirea traumei respective în mintea copilului. De multe ori retrăirea traumei apare și în jocul copilului sau în interacțiunile sale de zi cu zi. Chiar dacă cel mic retrăiește trauma, el o face la nivel inconștient; la nivel conștient evită să-și aducă aminte și trăiește sentimente de teamă profundă legat de faptul unui potențial pericol viitor, similar cu cel pe care l-a experimentat.

De exemplu, un copil care a fost abuzat fizic, evită să intre în contact cu persoane similare cu abuzatorul și trăiește permanent într-un soi de vigilență, de teamă de a nu fi abuzat din nou. Retrăirea traumei poate apărea de multe ori prin vis sau prin forma unei amintiri dureroase. Motivul pentru care trauma este retrăită este nevoia de vindecare, se soluționare, de acceptare și înțelegere.

Ce consecințe pe termen lung apar dacă ai suferit în copilărie

Traumele din copilărie au o multitudine de efecte pe termen lung, efecte care se accentuează dacă nu ne uităm la ele ca să înțelegem de unde vin. Consecințele traumelor ne afectează viața pe toate planurile ei – fizic, emoțional și social.

Creierul unui copil este în dezvoltare, deci este mult mai predispus la vulnerabilitate în fața traumei și încă nu dispune de resursele pe care le are un adult pentru a le face față.

Numeroase studii ne arată că cei care au experimentat traume puternice în copilărie, sunt mai predispuși la boli precum depresia, diabetul, boli cardiace sau astmul. Pe plan emoțional și social, adulții cu traume netratate din copilărie experimentează anxietate, relații toxice cu cei din jur, neîncredere în sine și în ceilalți, gânduri sinucigașe, sentimentul că nu contează, învinovățire permanentă, probleme de somn și de digestie.

Atașamentul și relațiile pentru o persoană care suferit traume în copilărie

Nevoia de atașament este înnăscută. Asta înseamnă că din momentul în care ne naștem, este vital pentru supraviețuirea noastră să formăm relația de atașament persoana care are grijă de noi, de cele mai multe ori mama. Dacă părintele este absent, neglijent, abuziv, copilul învață de când este bebeluș că relațiile cu ceilalți sunt periculoase, nesigure și potențiale surse de suferință. Adultul care a suferit traume în copilărie, în special în urma relației cu mama/tata, va dezvolta neîncredere în relațiile de cuplu, prietenie sau colegialitate. Acest lucru înseamnă că îi va fi greu să dezvolte relații cu cei din jur sau chiar dacă reușește să le dezvolte, acestea sunt toxice și aduc multă suferință.

Cum influențează creșterea copiilor și adaptarea în familie traumele din copilărie

Creșterea unui copil este poate unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poate face un om. Ca și părinți, ne dorim ce e mai bun pentru copiii noștri, însă fără să vrem, putem transmite traume din copilărie din generație în generație, dacă acestea nu sunt vindecate.

Efectele traumelor părintelui asupra copiilor sunt vizibile încă din primele luni de viață. Spre exemplu, dacă mama trăiește multă anxietate în general, va transmite asta și bebelușului și acesta va deveni la rândul său, anxios. Sau dacă mama trăiește depresie și sentimente de inadecvare, e posibil să fie absentă în relația cu copilul, iar acesta să trăiască sentimente de abandon.

Vestea bună este că traumele pot fi vindecate, însă de cele mai multe ori avem nevoie de ajutor specializat din partea unui psiholog sau psihiatru pentru a le depăși. Terapia ne oferă posibilitatea de a ne folosi resursele de adulți, pe care nu le-am avut în copilărie, pentru a accepta și a înțelege ceea ce ni s-a întâmplat. Odată cu conștientizarea și vindecarea unei traume, dispar și mecanismele de apărare toxice și se înlocuiesc cu altele sănătoase.

Putem trăi într-o relație sănătoasă cu familia noastră indiferent de ce ni s-a întâmplat atunci când eram mici. Ține doar de noi să avem curajul să ne uităm la rănile noastre, să le lăsăm să se vindece și să privim spre viitor cu mai multă acceptare și iubire de sine.

Surse:
https://smartliving.ro/ranile-din-copilarie/
https://www.verywellmind.com/what-are-the-effects-of-childhood-trauma-4147640
https://psihiatrie.org/trauma-psihica-emotionala/