Dezvoltarea emoțională în copilărie pe înțelesul tuturor

Emoțiile încep din fragedă pruncie, chiar din primele luni de viață când putem observa un zâmbet timid pe fața unui bebeluș care ne face automat să îi zâmbim înapoi și care ne umple inima de bucurie.

Dezvoltarea emoțională începe din primele săptămâni de viață și continuă până la momentul în care, la vârsta de cinci ani, spre exemplu, copiii își pot recunoaște emoțiile, având chiar un nume și o definiție pentru fiecare, le pot identifica ușor la prietenii lor și, pe măsură ce cresc, devin tot mai intense, cu suișuri și coborâșuri, culminând cu perioada adolescenței.

Ce reprezintă dezvoltarea emoțională și de ce este importantă în viața unui om?

Copilăria este perioada în care are loc procesul de dezvoltare emoțională cel mai important, în care copiii încep să înțeleagă cine sunt, ce simt și cum reacționează la părerile și la gesturile celorlalți. Dezvoltarea emoțională influențează toate celelalte domenii de dezvoltare în copilărie, precum dezvoltarea limbajului, cea cognitivă și cea motorie, familia reprezentând primul loc în care copiii își descoperă emoțiile.

Practic, dezvoltarea emoțională este capacitatea de a înțelege, identifica și procesa emoțiile proprei persoane și a celor din jur, ajutând copiii, dar și adulții să manifeste empatie, să dezvolte relații cu cei din jur cât se poate de sănătoase și să comunice eficient, exprimându-și sentimentele.

O definiție dată de autorii Izard și Trentacosta ne va ajuta cu siguranță să înțelegem mai bine acest concept:
"Dezvoltarea emoțională este apariția expresiei, exprimării, înțelegerii și reglării emoțiilor de la naștere și creșterea și schimbarea acestor capacități de-a lungul copilăriei, adolescenței și maturității. Dezvoltarea emoțiilor are loc în paralel cu dezvoltarea neuronală, cognitivă și comportamentală și apare într-un anumit context social și cultural”.

De ce este esențial să înțelegem importanța dezvoltării emoționale?

Încă din copilărie, este foarte important Să înțelegem cât de importantă este dezvoltarea emoțională, reprezentând baza învățării, baza sănătății fizice și emoționale și dezvoltării comportamentale. Conform studiilor, un copil care dezvoltă un atașament și o siguranță emoțională față de părintele sau de îngrijitorul său până la vârsta de 14 luni, nu va manifesta mânie sau teamă la vârsta de 33 de luni. Totodată, sănătatea emoțională dezvoltată timpuriu reduce deficiențele mentale, problemele de dezvoltare neuronală și problemele care pot apărea la adolescență.

În cartea „Zero to three”, sănătatea mentală a copilului este definită ca fiind „capacitatea de dezvoltare a copilului de la naștere și până la cinci ani, precum și de exprimare a relației apropiate și sigure cu adulții și semenii lui, în vederea gestionării emoților. Totodată, reprezintă capacitatea de a exprima o gamă completă de sentimente, în vederea explorării mediului și înțelegerii evenimentelor în contextul familiei, culturii și comunității".

Factori precum violența mamei, abuzul de substanțe, problemele mentale ale membrelor familiei și abuzul asupra copilului pot determina probleme mentale destul de serioase la maturitate.

Trei teorii de dezvoltare emoțională importante

Înainte de toate, trebuie să avem în vedere diferența între teoriile emoțiilor și teoriile dezvoltării emoționale. Teoriile emoțiilor explică natura emoțiilor, în timp ce teoriile dezvoltării emoționale pun accent pe apariția emoțiilor și modul în care acestea se schimbă pe parcursul vieții. Trei teorii esențiale vor fi luate în considerare în acest sens.

1. Perspectiva emoțiilor discrete

Această perspectivă aparține lui Carroll izard și este una din cele mai cunoscute teorii în acest sens, care susține că încă de la naștere, copiii vin pe lume cu emoțiile de bază, universale. Ceea ce înseamnă că toți oamenii se nasc cu capacitatea de a simți și de a exprima emoții.

Sentimentele sunt prezente încă de la naștere și nu se bazează pe procesele cognitive, mai ales cele de bază, care includ fericirea, frica, surprinderea, mânia, dezgustul și tristețea. Fiecare dintre emoții este discretă și poate fi ușor de recunoscut grație expresiilor faciale care îi sunt atribuite.

2. Teoria emoțiilor conștiente

Michael Lewis descria în anul 2002 existența unui set de emoții ale conștiinței de sine. După primul an de viață se dezvoltă rușinea, empatia, gelozia, în funcție de dezvoltarea acestei conștiințe în timpul celui de-al doilea an de viață. Spre exemplu, gelozia poate apărea la copil în cazul în care mama dă atenție fratelui său mai mic datorită faptului că deja acesta are conștiința și capacitatea de a înțelege că altcineva primește ceea ce el își dorește și crede că merită.

Mândria, rușinea și vina sunt sentimente care se dezvoltă în al doilea și al treilea an de viață, copiii începând să înțeleagă regulile sociale și țelurile pe care le au, iar experiențele lor sociale pot influența exprimarea acestor emoții. Spre exemplu, un copil se simte vinovat dacă își varsă laptele pe masă, în cazul în care în familia lui nu se tolerează dezordinea, în timp ce un alt copil poate să nu simtă nimic pentru că părinții permit mici incidente.

3. Teoria emoțiilor construite

Teoria emoției construită este dezvoltată de Lisa Feldman Barrett și presupune faptul că emoțiile sunt mai degrabă concepte abstracte, decât capacități înnăscute, iar dezvoltarea emoțională este în esență dezvoltarea conceptelor emoționale. Practic, copiii aud și observă tot ceea ce părinții sau îngrijitorii fac, folosind cuvinte emoționale întâmplător, în diferite situații.

Spre exemplu, copiii aud expresii precum „sunt atât de supărat încât aș putea să strig în gura mare”, sau „uite ce copil fericit am” ori „ești atât de morocănos, e timpul să te culci”. Această teorie pornește de la ipoteza că micuții învață emoțiile prin cuvintele folosite de cei din jur.

Inteligenţa emoţională – ce este şi cum o impulsionează cursurile intensive de engleză

Exemple ale dezvoltării emoționale în copilărie

În perioada copilăriei, este aproape imposibil să ne imaginăm dezvoltarea emoțională în mod separat de schimbările în dezvoltarea cognitivă care au loc în primii ani de viață. Gândirea și memoria devin mai complexe, mai abstracte, iar dezvoltarea emoțională se schimbă și ea. În mod similar, markerii dezvoltării emoționale sunt legați de experiențele sociale ale copiilor. Iată principalii markeri ai schimbării în dezvoltarea emoțională care apar în contexte sociale:

Zâmbetul social - de la 2 la 3 luni de viață
În timp ce este alăptat, copilul se uită la mama lui care îi zâmbește, iar acesta îi zâmbește ca și răspuns.

Atașamentul 6 - 12 luni
Atunci când mama lipsește, bebelușul este tulburat și alinat odată cu întoarcerea ei.

Referințe sociale 8-10 luni
Bebelușul privește către mama, tatăl sau îngrijitorul său pentru a lua o decizie sau pentru a răspunde din punct de vedere emoțional.

Teoria dezvoltării cognitive 3 până la 5 ani
Copiii progresează în ceea ce privește înțelegerea emoțiilor și gândurilor celorlalți. Progresul pornește de la înțelegerea faptului că doi oameni pot avea dorințe și convingeri diferite despre același lucru, până la înțelegerea emoțiilor ascunse. Cu alte cuvinte, copii înțeleg că o persoană poate fi furioasă în interior, dar poate apărea fericită la exterior.

Competența emoțională 7-10 ani
Expresiile emoționale sunt folosite pentru gestionarea dinamicii relaței, cum ar fi zâmbetul oferit unui nou prieten.

Reglarea emoțiilor din copilărie până la maturitate
Strategiile de reglare a emoțiilor reprezintă procese folosite pentru monitorizarea, evaluarea și modificarea reacțiilor emoționale în vederea atingerii unui scop, care devin mai sofisticate, pe măsură ce copilul crește și se maturizează.

De ce e important să-ți înveți copilul să practice recunoștința

Dezvoltarea emoțiilor în adolescență

În adolescență apar emoții precum vina, rușinea precum și alte sentimente pozitive sau mai puțin pozitive prin care adolescenții își pot exprima ceea ce simt în acel moment sau față de o persoană.
Exprimarea emoțiilor în adolescență diferă față de perioada copilăriei și maturității, pentru că în această perioadă, tinerii se confruntă cu emoții duse la extrem, stări de dispoziție negative și sunt mai puțin fericiți decât în copilărie.

De asemenea, în adolescență, tinerii pot separa ceea ce cineva simte față de ceea ce exprimă și învață cum să controleze ceea ce manifestă, pentru a evita rezultatele negative. Practic, la adolescență, copiii pot disimula, pot afișa în interior un sentiment și la exterior o expresie facială total opusă. În ultimul rând, la adolescență, tinerii vor învăța cum să-și regleze emoțiile intense fără a se lăsa copleșiți de acestea.

Dezvoltarea emoțională continuă într-o oarecare măsură și în perioada maturității. dar cu siguranță piatra de temelie este pusă în adolescență și în copilărie, timp în care adulții au un rol foarte important în a-și ajuta copiii să își înțeleagă mai bine emoțiile și își gestioneze sentimentele.