Mâncatul emoțional la copii: nu cumva este vina mamei?

Ce este mâncatul emoțional?

Mâncatul emoțional, fie că este vorba despre copii, fie că este vorba despre o persoană adultă, se referă la regăsirea confortului, a unei stări de bine, prin consumul de mâncare. Cei ce mănâncă emoțional obișnuiesc, de câteva ori pe săptămână sau chiar mai des, să-și suprime sau să-și aline anumite stări/emoții negative prin intermediul mâncării. Mecanismul prin care se ajunge într-o asemenea situație este acesta: emoțiile negative conduc la senzația de gol interior, de vid emoțional. Mâncarea este văzută ca o soluție pentru a „umple” acest gol interior, creându-se o falsă senzație de „împlinire”, de confort.

Conform „Mayo Clinic”, între mâncatul firesc, când ne este foame și cel emoțional, există următoarele diferențe:

• Mâncatul emoțional are loc brusc, în timp ce nevoia obișnuită de a mânca apare treptat
• În caz de mâncat emoțional se remarcă pofta pentru anumite alimente
• Dacă mâncatul generat de senzația de foame te determină să te oprești la un moment dat pentru că te-ai săturat, mâncatul emoțional nu duce la satisfacție odată ce de fapt te-ai săturat
• Adesea mâncatul emoțional este însoțit de sentimentul de vină 

Mâncatul emoțional la copii: influența mamelor

Un studiu britanic a adus în prim-plan următorul aspect: șansele ca un copil să devină adeptul mâncatului emoțional sunt influențate atât de tendințele sale naturale, cât și de influența părinților, cu precădere a mamelor. Studiul a fost publicat în „Journal of the Academy Nutritions and Dietetics” și s-a realizat prin participarea a 185 de mame din Marea Britanie, cu copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 5 ani, care au fost recrutate în intervalul ianuarie-martie 2020 cu ajutorul unor anunțuri publicate pe rețele de socializare. 

Oamenii de știință au pornit de la următoarea premisă: modul în care părinții consumă hrana se reflectă și în modul în care copiii lor realizează acest demers. Astfel, se poate vorbi despre o modelare a comportamentului și în cazul în care unul dintre părinți obișnuiește să mănânce și ca răspuns la anumite emoții, copilul imitând prin observație. În aceste condiții, poate ajunge să asocieze hrana cu plăcerea și cu alinarea emoțiilor negative, ceea ce va determina obișnuința de a mânca în funcție de starea emoțională, fără să fie neapărat vorba de senzația firească de foame. 

Participantele la studiu au fost solicitate să completeze un chestionar pentru care au alocat aprox. 20 de minute, printre întrebările cele mai importante regăsindu-se cele ce s-au referit la:

• Tendința mamelor de a mânca în momentul în care se simt îngrijorate, cuprinse de anxietate sau tensionate (răspunsul la această întrebare a primit un scor de la 1-„Niciodată” la 5- „Foarte des”)
• Utilizarea mâncării, în ceea ce-i privește pe copii, în oricare dintre următoarele scopuri: ca recompensă (de exemplu, „Nu îi ofer copilului desert dacă nu se comportă bine”), pentru gestionarea unor stări/emoții („Dacă îți vezi copilul agitat, încerci să-l liniștești oferindu-i pe dată ceva de mâncat sau de băut?”)- De asemenea, s-au luat în calcul și restricțiile de alimente din rațiuni care țin de sănătate („Trebuie să mă asigur că nu va mânca prea mult din alimentele sale preferate”). Pentru utilizarea hranei pentru confortul emoțional s-a utilizat un scor cuprins între 1 („Niciodată”) și 5 („Întotdeauna”), iar pentru utilizarea hranei ca recompensă și pentru restricțiile de alimente s-a utilizat tot un scor cuprins între 1 („Nu sunt de acord”) și 5 („Sunt de acord”)
• Obiceiurile, trăsăturile copiilor în ceea ce privește comportamentul alimentar- Din acest punct de vedere, s-a ținut cont de: mâncatul emoțional („Copilul meu mănâncă mai mult când este îngrijorat”), modul în care copilul cere de mâncare („Copilul meu îmi cere tot timpul ceva de mâncare”), plăcerea de a mânca („Copilul meu este interesat de mâncare”) și dorința de a consuma des o băutură („Copilul îmi cere mereu să-i dau ceva de băut”)- Scorul pentru asemenea întrebări a fost variabil, de la 1 („Niciodată”), la 5 („Întotdeauna”)

După analizarea răspunsurilor la aceste întrebări, au fost formulate următoarele concluzii:

• Modul în care copiii își dezvoltă comportamentul alimentar este foarte complex, iar mâncatul emoțional este modelat și de obiceiurile, de tendințele naturale ale acestora față de mâncare
• Atât utilizarea mâncării ca recompensă, cât și restricționarea accesului copilului la anumite alimente, vor duce la o preocupare mai mare a acestuia pentru mâncare și sunt legate de tendința de a mânca emoțional 
• Copiii cu o preocupare consistentă pentru mâncare și-au modelat o asemenea atitudine mai ales sub influența mamelor, în special când este vorba despre obiceiuri alimentare care țin de perceperea hranei drept recompensă sau când sunt practicate diverse restricții
• Practicile, obiceiurile mamelor în ceea ce privește alimentația modelează, influențează comportamentele alimentare ale copilului și predispoziția spre mâncatul emoțional, dar influențele venite din partea mamelor depind și de comportamentele naturale ale copilului față de mâncare

Cei care au realizat studiul au precizat că sunt necesare mai multe cercetări pentru a se putea veni cât mai eficient în ajutorul mamelor și al copiilor ce au tendința de a practica mâncatul emoțional. Cert este că mâncatul emoțional la copii este un comportment imitat, care provine din cel al părinților. 

Surse: healthline.com, jandonline.org, mayoclinichealthsystem.org, medicinenet.com, usnews.com 

Sursă poză principală: istockphoto.com