Cât de periculos este părul de pisică pentru copii și bebeluși?

Care sunt riscurile expunerii copiilor la părul de pisică

Înainte să începi să te gândești la cât de periculos poate fi părul de pisică pentru copii, ține seama și de avertismentul medicilor: părul acestui animal are o structură similară celui uman, având keratină în structură. Din acest motiv, părul unei pisici nu poate fi digerat, va fi eliminat și de aceea nu este nociv pentru aparatul digestiv. De altfel, pentru a se ajunge la obstrucție intestinală, un copil ar trebui să înghită mereu cantități mari de păr de pisică. În același timp, părul nu ajunge nici la ficat, nici la plămâni sau la nivelul creierului. 

Pisica face parte dintre animalele care pot transmite oamenilor germeni și alergeni prin intermediul părului și/sau pielii. Cu alte cuvinte, în anumite situații, nu este exclus să se declanșeze alergii sau să se răspândească boli. Printre problemele de sănătate ale copiilor care pot avea legătură și cu contactul cu părul pisicilor se regăsesc:

Rinita alergică

Părul de pisică este unul dintre cei mai cunoscuți alergeni și poate fi responsabil de un episod de rinită alergică. Riscul este mare întrucât, în general, copiii sunt alergici la proteina prezentă în urina, în materiile fecale, în mătreața sau în saliva animalului. Spre exemplu, în cazul pisicilor, responsabilă pentru reacțiile alergice este proteina FEL D1. 

Rinita alergică se manifestă astfel:

• Strănut frecvent;
• Nas care curge;
• Ochi care curg;
• Mâncărimi la nivelul ochilor;
• Mâncărimi în gât și/sau în nas;
• Tuse;
• Stări de oboseală.

Râia

Reprezintă o infecție fungică, transmisă de la pisici la om prin contactul direct cu părul și/sau cu pielea infectate. Simptomele care intervin în caz de râie la om sunt:

• Pete, roșii, care se descuamează, la nivelul pielii;
• Pierderea părului pe zonele afectate;
• Mâncărimi și senzație de arsură;
• Piele crăpată și/sau cu bășici.

În funcție de severitatea infecției, râia se tratează cu medicamente antifungice, în special sub formă de unguent. Uneori se recomandă, pentru ameliorarea infecției, îndepărtarea părului de pe zona afectată și aplicarea unui șampon antifungic.

Astmul

Este o afecțiune cronică, iar printre cei mai importanți alergeni care cresc riscul unei crize de astm sunt puful și părul de pisică. Simptomele care însoțesc o asemenea criză pot fi:

• Scurtarea respirației;
• Dificultăți în respirație;
• Respirație șuierătoare;
• Respirație accelerată;
• Rezistența scăzută la efort fizic;
• Tuse persistentă, mai ales pe timpul nopții și dimineața devreme. 

Conjunctivita

În cazul copiilor predispuși la alergii, puful și părul de pisică favorizează, indirect, conjunctivitele, în condițiile în care sistemul imunitar tinde să elibereze histamină și astfel survin și reacțiile alergice. Printre manifestările conjunctivitei se numără:

• Înroșirea și inflamarea ochilor;
• Sensibilitatea la lumină;
• Mâncărimile și/sau senzația de arsură;
• Prezența scurgerilor apoase ori lipicioase din ochi.

De cele mai multe ori, conjunctivitele se tratează cu medicamente antihistaminice și cu picături de ochi.

Ce măsuri poți lua pentru siguranța copilului dacă ai o pisică în casă

Ca să te asiguri că micuțul tău nu este în pericol dacă locuiește în casă cu o pisică, străduiește-te să iei măsuri precum:

• Nu îi permite pisicii să vină în contact cu accesoriile de dormit și cu jucăriile copilului;
• Utilizează aspiratorul în toate încăperile casei;
• Piaptănă regulat părul pisicii: o pisică cu părul lung trebuie pieptănată zilnic, iar una cu părul scurt cel puțin o dată la două săptămâni;
• Păstrează curată zona în care pisica stă cel mai mult;
• Evită contactul direct cu părul și cu pielea pisicii cu o infecție fungică: în cazul în care le atingi, spală-te imediat pe mâini;
• Spală-te pe mâini imediat după ce vii în contact cu litiera pisicii;
• Spală-te bine pe mâini dacă vii în contact cu solul ce ar putea fi contaminat cu materii fecale provenite de la pisici;
• Ține ustensilele de hrănit ale copilului cât mai departe de pisică; 
• În cazul în care pisica are diaree, adresează-te cât mai rapid medicului veterinar: există riscul de transmitere a unor infecții digestive provocate de bacterii precum salmonella, campylobacter etc;
• Ai grijă să-ți duci anual pisica la un control la medicul veterinar și să te asiguri că este la zi cu schema de vaccinare; 
• Dacă ai un copil mai măricel, învață-l să te anunțe de îndată ce pisica îl zgârie sau îl mușcă;
• Nu îți lăsa pisica să intre în camera copilului. 

Deși părul de pisică nu este direct responsabil de transmiterea bolii mușcăturii/zgârieturii de pisică, în cazuri rare acesta poate răspândi bacteria Bartonella henselae dacă este contaminat cu saliva și/sau cu materiile fecale ale animalului bolnav. Se întâmplă așa, de exemplu, dacă este vorba despre zgârieturi, despre mușcături sau despre lins. Simptomele bolii survin, de obicei, la 3-14 zile de la venirea în contact cu bacteria menționată și includ:

• Inflamarea ganglionilor limfatici din preajma zonei infectate;
• Febră;
• Stări de epuizare;
• Apariția unei bășici sau a unei inflamații la locul zgârieturii sau mușcăturii. 

În cele mai multe dintre cazuri, boala mușcăturii de pisică se vindecă în câteva săptămâni. Când sunt forme severe de boală, medicii recomandă antibiotice și administrarea unor analgezice.

Top 7 pisici care nu lasă păr