Hiperlaxitate ligamentară: cauze, simptome și tratament

Ce este hiperlaxitatea ligamentară

Hiperlaxitate ligamentară înseamnă că ai articulații hipermobile, foarte flexibile și, în aceste condiții, execuți mișcări mai ample decât cele pe care le pot realiza majoritatea persoanelor. În plus, pe fondul hipermobilității, reușești și să-ți îndoi membrele și/sau degetele mai mult decât ceilalți. Hiperlaxitatea ligamentară afectează una sau mai multe articulații, spre exemplu gâtul, umerii, gleznele, genunchii etc.

Anumite persoane sunt mai predispuse la hiperlaxitate ligamentară fără să aibă probleme de sănătate. De altfel, hiperlaxitatea ligamentară este mai frecventă în rândul copiilor, putând fi sesizată încă din primii ani de viață. În același timp, afectează mai mult femeile decât bărbații, estimându-se că aprox. 5-12 % dintre persoanele adulte au hiperlaxitate ligamentară.

Cauzele hiperlaxității ligamentare

Hiperlaxitatea ligamentară nu este întotdeauna legată de prezența unor afecțiuni. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, persoanele cu hiperlaxitate ligamentară se confruntă cu:

Boli ereditare

Cele mai cunoscute boli care provoacă hiperlaxitate ligamentară sunt: 

Osteogeneza imperfectă

Numită și „boala oaselor de sticlă”, osteogeneza imperfectă fragilizează oasele, crescând riscul de fracturi. Din cauza osteogenezei imperfecte, corpul produce mai puțin colagen de tip 1 sau acest colagen nu se formează așa cum ar trebui. Colagenul de tip 1 conferă structură pielii, oaselor, tendoanelor și ligamentelor.

Persoanele cu osteogeneză imperfectă au statură mică și suferă din pricina:

• Coloanei curbate: în aceste condiții, apar scolioza sau cifoza. Scolioza se referă la curbarea anormală, laterală a coloanei vertebrale, iar cifoza afectează cu precădere zona toracelui;
• Deformărilor și durerilor osoase;
• Slăbiciunii musculare;
• Vânătăilor frecvente;
• Deteriorării sau pierderii auzului;
• Dificultăților de respirație etc.

Acondroplazia

Este provocată de mutația unei gene care blochează creșterea oaselor lungi. Pe lângă prezența hiperlaxității ligamentare în special la nivelul genunchilor și șoldurilor, acondroplazia se caracterizează prin:

• Membre scurte;
• Cap mare și frunte proeminentă;
• Dinți aliniați greșit;
• Lordoză: implică o curbare excesivă a coloanei vertebrale;
• Picioare arcuite în partea inferioară;
• Tonus muscular scăzut;
• Infecții frecvente ale urechii;
• Întârzieri în dezvoltare: de exemplu, copilul cu acondroplazie poate face primii pași în jurul vârstei de 2 ani.

Sindromul Ehlers-Danlos

Afectează nu numai articulațiile, ci și pielea și pereții vaselor de sânge. Principalele manifestări ale sindromului Ehlers-Danlos sunt:

• Articulațiile foarte flexibile: provoacă dureri și dislocări;
• Piele fragilă, care se întinde foarte ușor: în aceste condiții, leziunile se vindecă greu.

Forma severă a bolii se numește sindrom Ehlers-Danlos vascular. Acest sindrom pune viața în pericol întrucât slăbește arterele, pereții uterului și/sau pe cei ai intestinului gros.

Sindromul Marfan

În afară de oase, sindromul Marfan afectează vasele de sânge, plămânii, inima, ochii și pielea. Persoanele cu acest sindrom sunt înalte și slabe, având membrele și degetele foarte lungi.  

Sindromul Marfan poate fi fatal deoarece, în anumite situații, se ajunge la rupturi ale aortei. Aceasta este principalul vas de sânge care transportă sânge de la inimă în tot corpul. Simptomul care anunță o ruptură de aortă este durerea severă în piept, în stomac sau în spate. 

Sindromul Down

Este responsabil inclusiv de probleme musculo-scheletale, care afectează mișcarea și coordonarea provocând adesea întârzieri în dezvoltare. Spre exemplu, un copil cu sindrom Down poate merge mai târziu decât cei sănătoși din cauza tonusului muscular scăzut și hiperlaxității ligamentare. În același timp, pe fondul hiperlaxității ligamentare crește riscul de a se ajunge la instabilitatea șoldurilor și genunchilor. În cazuri rare, ligamentele laxe de la nivelul coloanei vertebrale favorizează scolioza și instabilitatea gâtului.

Osteoartrită

Această boală se instalează când cartilajul ce învelește și protejează capetele oaselor se deteriorează.  Osteoartrita poate afecta orice articulație, dar se întâlnește mai des la nivelul mâinilor, genunchilor, șoldurilor și coloanei vertebrale. În plus, osteortrita este asociată cu instabilitatea articulațiilor și cu hiperlaxitatea ligamentară. Instabilitatea articulațiilor se produce dacă una sau mai multe dintre structurile care în mod normal stabilizează o articulație (cartilagiile, ligamentele, tendoanele) se deteriorează sau nu se dezvoltă normal. Dacă se întâmplă așa ceva, articulațiile încep să se miște anormal și se deteriorează. 

Deși este mai puțin comună decât instabilitatea articulațiilor, hiperlaxitatea ligamentară intervine uneori în cazul osteoartritei pentru că spațiul articulației se îngustează și, în plus, articulația se deformează.

Diferite leziuni

Leziunile sunt și ele responsabile de hiperlaxitatea ligamentară, mai ales întinderile musculare și traumatismele apărute în urma mișcărilor repetate. De exemplu, atleții, gimnaștii, dansatorii sau jucătorii de golf sunt mai predispuși riscului de a avea hiperlaxitate ligamentară. 

Semne că suferi de hiperlaxitate ligamentară

Printre simptomele care indică prezența hiperlaxității ligamentare se numără:

• Dislocările frecvente la nivelul unei articulații;
• Spasmele musculare;
• Trosnitul articulațiilor;
• Durerile;
• Amorțeala și furnicăturile, însoțite adesea de o durere radiantă: această durere este provocată de laxitatea ligamentului de la nivelul unei articulații, dar este resimțită la o anumită distanță de articulația respectivă;
• Instabilitatea articulară;
• Oboseala care apare după un interval îndelungat de mers pe jos;
• Dificultățile în practicarea activităților fizice bazate pe alergat.

Cum previi hiperlaxitatea ligamentară

Deoarece în majoritatea cazurilor hiperlaxitatea ligamentară este legată de o boală genetică, nu se poate vorbi despre adoptarea unor măsuri de prevenție. În schimb, este important să se diminueze cât mai mult riscul de instabilitate a articulațiilor și de leziuni în cazul persoanelor diagnosticate cu sindrom de hipermobilitate ligamentară. Mai exact, este recomandat să se țină seama de sfaturi precum:

• Implicarea cât mai redusă în activități bazate pe mișcări repetitive;
• Evitarea exercițiilor de stretching care implică răsucirea articulațiilor și mișcări repetate de împingere/tragere;
• Purtarea echipamentului de protecție când se practică un sport care solicită mult articulațiile: de exemplu, este indicat să se poarte o genunchieră elastică, benzi elastice, orteze sau o apărătoare de genunchi când se schiază, când se practică snowboarding-ul etc;
• Menținerea forței și flexibilității mușchilor din preajma articulațiilor prin practicarea exercițiilor fizice/yoga/terapiei fizice.

Ce faci dacă suferi de hiperlaxitate ligamentară

Ca să afli dacă ai într-adevăr hiperlaxitate ligamentară, mai întâi trebuie să faci testul Beighton. Acesta măsoară hipermobilitatea (flexibilitatea) articulară prin examinarea coloanei vertebrale, coatelor, genunchilor și articulațiilor situate la nivelul degetelor mari și mici. În acest scop, medicul îți spune să efectuezi diferite mișcări, evaluate apoi prin acordarea unui punctaj. Printre asemenea mișcări se regăsesc:

• Să îndoi degetele mici de la mâini înapoi, în unghiuri mai mari de 90 de grade: primești câte 1 punct pentru fiecare deget;
• Să îndoi degetele mari înapoi, spre antebrațe: primești câte 1 punct pentru fiecare deget;
• Să îndoi genunchii înapoi, lăsându-ți toată greutatea pe un picior și încercând apoi să aduci genunchiul înspre spate: primești câte 1 punct pentru fiecare genunchi;
• Să extinzi cotul în afară: primești câte 1 punct pentru fiecare cot;
• Să te apleci în față și să atingi podeaua cu palmele, dar fără să ai genunchii îndoiți.

În partea a doua a testului medicul îți pune câteva întrebări, pentru fiecare răspuns urmând să primești câte 1 punct:

• „Consideri că ai o mobilitate neobișnuită?”,
• „Ți-ai dislocat de mai multe ori genunchiul sau umărul în copilărie și/sau în adolescență?”,
• „Îi distrezi pe cei din jur executând mișcări neobișnuite?”;
• „Crezi că reușești, în acest moment, să te apleci iar în față și să atingi podeauna cu palmele, dar menținându-ți genunchii drepți?”;
• „Crezi că reușești să îndoi degetul mare pentru a atinge partea inferioară a antebrațului?”.

Cu cât scorul obținut la testul Beighton este mai ridicat, cu atât este vorba despre o laxitate mai mare a articulațiilor. 

Pe lângă acest test, medicii insistă și asupra efectuării unor investigații, în special în situațiile în care există un istoric de dislocări ori de leziuni articulare și/sau ligamentare. Spre exemplu, se efectuează radiografii sau examene RMN. 

Dacă nu ai dureri, nu este necesar să urmezi un tratament pentru hiperlaxitatea ligamentară. Când resimți disconfort sau dureri, medicul îți poate prescrie antiinflamatoare și te îndrumă către un specialist în terapie fizică pentru a face ședințe de fizioterapie. Rolul acestora este de a crește stabilitatea articulară și de a întări articulațiile și musculatura.

Pe lângă fizioterapie, medicii pot recomanda și purtarea, pentru o susținere cât mai bună a ligamentelor și articulațiilor, a benzilor kinesiologice sau a unei orteze. O bandă kinesiologică oferă susținere, contribuie la reducerea durerii și inflamațiilor.

Realizarea unei intervenții chirurgicale pentru hiperlaxitatea ligamentară este indicată numai în următoarele cazuri:

• Fizioterapia nu dă rezultatele așteptate nici după o perioadă de 3-6 luni;
• Există leziuni severe de ligamente.

În vederea ameliorării problemelor ce țin de hiperlaxitatea ligamentară se poate recurge, în anumite cazuri, și la proloterapie. Trebuie să știi că, până în momentul de față, nu sunt disponibile suficiente studii clinice menite să demonstreze că proloterapia este într-adevăr eficientă. Acest tip de terapie constă în injectarea, la nivelul ligamentelor, articulațiilor, tendoanelor sau mușchilor, a unor substanțe sclerozante. Rolul acestor substanțe este să stimuleze procesele de vindecare pentru refacerea zonei/zonelor lezate. Ca să se obțină rezultatele dorite, medicii pot recomanda mai multe ședințe de proloterapie, efectuate la un interval de câteva săptămâni. 

Dacă te numeri printre persoanele cu hiperlaxitate ligamentară, pentru a te bucura de o stare de bine și pentru a nu te expune accidentărilor, nu neglija nici aceste sfaturi:

• Înceacă să-ți menții o greutate sănătoasă: ca să reduci presiunea exercitată asupra articulațiilor;
• Evită cât mai mult activitățile cu impact mare asupra articulațiilor: de exemplu, ridicarea halterelor, baschetul, tenisul etc.

Dureri de oase: cauze și motive de îngrijorare