Hipertricoza: cauze, simptome și tratament

Ce este hipertricoza ?

Hipertricoza este o afecțiune care apare fie la naștere, fie poate fi dobândită mai târziu în viață.

Există mai multe moduri de clasificare ale hipertricozei, în funcție de distribuția părului (generalizată sau localizată), vârsta de debut (congenital versus dobândit) sau de tipul de păr (vellus sau terminal). Fiecare dintre acestea diferă în ceea ce privește cauzele și constatările clinice.

S-au descoperit trei tipuri de hipertricoză cu care se poate naște o persoană:

• Hipertricoza lanuginoasă congenitală: în cazul acestei forme, stratul fin de păr prezent în faza de făt nu dispare după ce copilul se naște ci, în schimb, va continua să crească.
• Hipertricoza terminală congenitală: Aceasta este forma caracteristică a „sindromului vârcolacului” a afecțiunii în care o persoană se confruntă cu o creștere anormală a părului (și adesea puternică) pe zone mari ale corpului. Spre deosebire de lanugo, părul este de obicei întunecat și poate fi destul de gros.
• Hipertricoza nevoidă: Această formă poate apărea și mai târziu în viață, dar este, de obicei, prezentă la naștere. Este o formă mai puțin severă de hipertricoză în care creșterea anormală a părului este limitată la pete relativ mici, izolate. Unul dintre cele mai comune exemple sunt sprancenele unite.

Cum recunoști hipertricoza ?

Hipertricoza se poate recunoaște, de obicei, în functie de tipul de păr pe care îl produce:

• Vellus: foliculii acestor fire de păr sunt, de obicei, scurte (mai puțin de 2 milimetri lungime, conform Jurnalului Indian de Endocrinologie și Metabolism). Acestea pot fi localizate oriunde, în afară de tălpile picioarelor, spatele urechilor, buzele și palmele, sau pe țesutul cicatricial. Vellus poate fi pigmentat sau nepigmentat.
• Lanugo: Acest tip de păr este foarte moale și fin, ca cel de pe corpul unui nou-născut. De obicei nu are pigment. Majoritatea bebelușilor pierd lanugo în câteva zile sau săptămâni după naștere. Dacă este prezentă hipertricoza, lanugo poate rămâne, dacă nu este tratat și îndepărtat.
• Terminal: părul este lung și gros și, de obicei, foarte închis.

Un alt simptom comun al hipertricozei la copii pot fi problemele dentare sau gingivale, astfel, unii dinți pot lipsi sau gingiile pot fi mărite. Bebelușii care se nasc cu hipertricoza pot avea dificultăți în a le crește dintii.

Cu toate acestea, hipertricoza este foarte rară. În urma cazurilor diagnosticate, pare să afecteze ambele sexe biologice în mod egal (cu excepția hirsutismului care apare numai la femei).

Dacă modelele anormale de creștere a părului sunt destul de severe și încep în copilărie, poate fi destul de ușor să se stabilească un diagnostic de hipertricoză congenitală, în special, dacă există de asemenea, un istoric familial de simptome similare.

În cazuri mai subtile, medicii pot folosi un microscop pentru a examina mostre de păr ale unei persoane pentru a vedea dacă modelele excesive și anormale de creștere sunt în concordanță cu hipertricoza.

În cazurile de hipertricoză dobândită, care apar mai târziu în viață, poate fi nevoie de mai multă muncă pentru a afla cauza și a determina cursul adecvat de tratament.

De asemenea, testele de sânge pot fi utile pentru a identifica nivelurile anormale de testosteron sau alte dezechilibre hormonale. Dacă un medic specialist suspectează o afecțiune de bază, cum ar fi boala tiroidiană sau cancerul, pot fi necesare teste imagistice, cum ar fi ultrasunetele.

Cauzele hipertricozei

Desi cauzele hipertricozei nu sunt bine definite, s-a descoperit că, una din formele sale tinde să aibă un aspect genetic.

În ceea ce privește hipertricoza congenitală, aceasta poate fi cauzată de reactivarea genelor care provoacă creșterea părului. Creșterea extinsă a părului la omul timpuriu s-a oprit pe parcursul evoluției sale. Neavând o cauză cunoscută, aceste gene de creștere a părului se pot activa în timp ce copilul este încă în uter.

Hipertricoza dobândită, în schimb, poate avea mai multe origini. Când creșterea părului este peste tot sau apare în zone aleatorii, printre cauze se pot număra:

• porfiria cutanată tarda, o afecțiune în care pielea copilului este deosebit de sensibilă la lumină
• malnutriție
• o dietă sau o tulburare de alimentație precum anorexia nervoasă
• cancer
• anumite medicamente (anumite tipuri de antibiotice, anti-inflamatoare, diuretice, etc.)

Hipertricoza care apare în anumite locuri ale corpului copilului tău se poate dezvolta din următoarele cauze:

• din cauza unui lichen simplex (un anumit tip de dermatită), care este o afecțiune cronică a pielii ce produce mâncărime și zgârieturi repetate ale unei porțiuni ale pielii
• utilizarea temporară a gipsului

Cum tratezi hipertricoza

Din păcate, nu există tratament pentru hipertricoză. Existând un număr mic de cazuri de hipertricoză, cercetările în ceea ce privește un tratament sunt foarte limitate.

Cel mai important de depistat este tipul de hipertricoză și dacă există o altă afecțiune de bază (cum ar fi probleme de tiroidă). În cazul în care hipertricoza a fost activată de un medicament, ajustarea dozei sau oprirea medicamentului respectiv poate fi suficient pentru a rezolva problema creșterii părului.

Hipertricoza poate dăuna foarte mult viații sociale a unei persoane. Persoanele de orice vârstă cu această afecțiune, dar în special copiii, pot renunța la activități precum înotul sau la schimbarea în vestiarul școlii, din cauza anxietății legate de aspectul lor. Anxietatea iți poate afecta negativ copilul și astfel, îl poate face să rateze evenimente speciale cu colegii săi, atât la școală, cât și în comunitate.

Adolescenții cu hipertricoză sunt mult mai sensibili, din cauza schimbărilor hormonale și sociale care vin odată cu vârsta. Astfel, aceștia pot fi mai susceptibili la o stimă de sine scăzută, imagine corporală slabă și la depresia asociată stării lor.

Tinerii cu hipertricoză și familiile lor pot beneficia de resurse medicale, sociale și de sănătate mintală. Grupurile de sprijin, terapia și medicamentele antidepresive pot fi foarte utile pentru persoanele cu orice formă de hipertricoză, dacă le este supărătoare experiența de a trăi cu această afecțiune, dar pot fi deosebit de importante pentru a ajuta copiii și adulții tineri să-și dezvolte abilitățile de adaptare pe care le pot folosi de-a lungul vieții.