De ce nu trebuie să stai mai mult de 10 minute pe toaletă

De ce nu trebuie să stai mai mult de 10 minute pe toaletă

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Fără să îți dai seama, poți ajunge să petreci timp îndelungat la toaletă, antrenându-te în demersuri precum cititul sau vorbitul la telefon. Medicii îndeamnă să se renunțe la un asemenea obicei, întrucât este nociv pentru sănătate. Parcurgând cu atenție articolul de mai jos poți descoperi punctul de vedere al unui medic chirurg din Marea Britanie, care spune ce trebuie să facem pentru a nu ajunge la complicații generate de faptul că stăm prea mult pe toaletă. 

De ce nu trebuie să petreci mult timp pe toaletă

Medicul chirurg Karan Rajan (din Marea Britanie) explică, într-o postare de pe o rețea de socializare, ce trebuie să faci pentru a nu ajunge în situația de a trece printr-o intervenție chirurgicală din cauza hemoroizilor. 

Primul lucru pe care îl amintește este acesta: toată lumea are aglomerări de vene în zona anusului, acestea având rolul de a împiedica scăpările de materii fecale. În cazul în care se stă timp îndelungat pe toaletă, sângele se poate acumula în cantități mari în venele rectale și poate genera hemoroizi. Potrivit „The Sun”, Karan Rajan precizează: „Cu cât stai mai mult pe toaletă, cu atât se acumulează mai mult sânge în venele din regiunea rectului, ceea ce poate duce la hemoroizi. Aceștia se inflamează în interiorul anusului și provoacă dureri.”

De asemenea, menționează că anumite poziții adoptate când stai pe toaletă cresc și ele riscul de apariție a hemoroizilor. Spre exemplu, când vorbești la telefon, gravitația determină creșterea presiunii asupra rectului. În plus, acesta din urmă este situat mai jos decât restul părții din spate a corpului, iar sângele se adună mai mult în venele rectale.  

Ținând cont de aceste aspecte, chirurgul insistă să nu se petreacă mai mult de 10 minute pe toaletă, așa cum reiese și din materialul disponibil în sursa citată: „Nu trebuie să stai o veșnicie pe toaletă. Încearcă să nu depășești 10 minute. Gravitația nu este prietena ta...”

Altă greșeală pe care nu trebuie să o faci pentru a nu risca să ai probleme din pricina hemoroizilor este: să nu te forțezi pentru a elimina materiile fecale. Doctorul Karan Rajan vine cu această explicație: „Dacă insiști să te forțezi stând pe toaletă, vasele de sânge rectale se inflamează și pot apărea hemoroizii.”

@dr.karanr Don’t do this! @Science #schoolwithdrkaran #learnontiktok #toilet ♬ Lofi - Domknowz

Cum se manifestă hemoroizii

Printre semnele care îți arată că te confrunți cu hemoroizi se numără:

  • Mâncărimile în zona anusului;
  • Senzația că mai trebuie să elimini materii fecale chiar și după ce ai fost la toaletă;
  • Dureri și/sau umflături în regiunea anală;
  • Vezi urme de mucus pe lenjeria intimă sau pe hârtia cu care te ștergi după ce mergi la toaletă;
  • Sesizezi urme de sânge când te ștergi.  

figurina umana din lemn stand pe un cactus in fata unei femei tinere care sufera din cauza hemoroizilor cand sta acasa

Ce trebuie să faci pentru a preveni hemoroizii

În cadrul postării sale de pe TikTok, Karan Rajan vine și cu câteva sfaturi care țin de reducerea riscului de a avea de suferit de pe urma hemoroizilor. În afară de faptul că nu trebuie să stai mai mult de 10 minute pe toaletă, este esențial să nu mergi acolo decât când simți într-adevăr nevoia și să nu te forțezi.

Alt îndemn venit din partea acestui medic este și următorul: să se consume zilnic alimente cu fibre. Conform sursei citate anterior, spune: „Cu excepția situațiilor în care ai anumite probleme de sănătate, trebuie să ai grijă să beneficiezi de un aport de 20-30 g fibre în fiecare zi. În aceste condiții, nu este nevoie să scapi mereu de coaja de pâine și păstrează coaja fructelor și legumelor.

Pe lângă sfaturile lui Karan Rajan, ca să eviți apariția hemoroizilor pune în aplicare și măsurile de mai jos:

  • Străduiește-te să consumi cât mai multe lichide;
  • Diminuează cantitățile de alcool și de băuturi cu cafeină (ceaiurile, băuturile energizante etc.) pentru a reduce riscul de constipație;
  • Încearcă să faci zilnic mișcare: tot pentru a evita constipația;
  • Menține-ți zona anală cât mai curată și mai uscată.

Surse foto:

Surse articol: my.clevelandclinic.org, news18.com, nhs.uk,  thesun.co.uk

Articolul urmator
Iulia Albu, scrisoare deschisă pentru fiica sa: „Mama ta te va învăța să stai mereu dreaptă, în fața oricărei furtuni”
Iulia Albu, scrisoare deschisă pentru fiica sa: „Mama ta te va învăța să stai mereu dreaptă, în fața oricărei furtuni”

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    De ce NU trebuie să le mai permiteți copiilor să își ia telefonul la toaletă!
    De ce NU trebuie să le mai permiteți copiilor să își ia telefonul la toaletă!

    Fie că îți dorești să economisești timp, fie că vrei să valorifici momentele libere pentru a te informa sau pur și simplu ca să te relaxezi, de multe ori poți fi tentată să...

    Anxietatea și fobia de mersul la toaletă, la copii. Ce trebuie să știe părinții
    Anxietatea și fobia de mersul la toaletă, la copii. Ce trebuie să știe părinții

    Mulți copii se confruntă cu anxietatea și în unele cazuri, chiar cu fobia mersului la toaletă. Dacă și copilul tău se află printre ei, atunci acest articol este pentru tine.

    Nativii de care trebuie să stai departe, în funcție de semnul tău zodiacal
    Nativii de care trebuie să stai departe, în funcție de semnul tău zodiacal

    Fie că este vorba despre o relație de prietenie, fie că este vorba despre o relație romantică, pentru ca aceasta să funcționeze este necesar să existe compatibilitate între...

    Ajutor! Copilului meu îi e frică să tragă apa la toaletă și nu știu cum să rezolv asta!
    Ajutor! Copilului meu îi e frică să tragă apa la toaletă și nu știu cum să rezolv asta!

    Într-un articol anterior recent, povesteam despre frica de a merge la toaletă - o problemă cu care se confruntă mulți copii. Acum aduc în atenția dumneavoastră un alt...

    Sticlele de apă reutilizabile depozitează mai multe bacterii decât un vas de toaletă, spun cercetătorii
    Sticlele de apă reutilizabile depozitează mai multe bacterii decât un vas de toaletă, spun cercetătorii

    Ce noroc că nu putem vedea bacteriile, pentru că altfel, nu cred că am mai vrea să atingem nimic. În acest sens, un studiu din 2023 arată că o sticlă reutilizabilă pentru apă...

    De ce spun specialiștii că nou-născuții trebuie alăptați în primele 30 de minute de la naștere
    De ce spun specialiștii că nou-născuții trebuie alăptați în primele 30 de minute de la naștere

    UNICEF și Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea încă din prima zi de viață a unui copil, mai exact la 1 oră de la naștere, în condițiile în...

    Taie cordonul ombilical imaginar înainte de a ieși în parc. Nu trebuie să stai pas cu pas după copil la locul de joacă
    Taie cordonul ombilical imaginar înainte de a ieși în parc. Nu trebuie să stai pas cu pas după copil la locul de joacă

    Părinții care stau lângă copiii lor la locurile de joacă, urmărindu-le fiecare mișcare și sugerându-le cum ar trebui să se joace, în loc să îi protejeze, le...

    Am născut la 17 ani și personalul medical m-a tratat groaznic, tocmai pentru că eram minoră. „Să te înveți minte! La 16 ani nu trebuie să stai cu picioarele în sus, ci în banca la școală""
    Am născut la 17 ani și personalul medical m-a tratat groaznic, tocmai pentru că eram minoră. „Să te înveți minte! La 16 ani nu trebuie să stai cu picioarele în sus, ci în banca la școală""

    La vârsta de 16 ani și câteva luni am rămas însărcinată! Știu, este o declarație pe care mulți ar putea să o judece, și pe bună dreptate. La 16 ani trebuie să...

    © 2024 Qbebe