Am călătorit în toaleta avionului pentru a fi alături de bebelușul meu care lupta pentru viața lui

Am călătorit în toaleta avionului pentru a fi alături de bebelușul meu care lupta pentru viața lui

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Mamele sunt în stare de orice pentru a le fi bine copiilor, dorindu-i să-i protejeze și să-i știe oricând în siguranță. Un exemplu în acest sens este și o femeie din Australia, mama a trei copii, care a călătorit în toaleta avionului pentru a sta lângă fiul ei, aflat într-un incubator pentru a fi transportat la un spital din Melbourne. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a descoperi o poveste de viață uimitoare!

Nu se aștepta să devină din nou mamă

Xaviera (din Darwin, Australia) este mama a trei copii. Într-un interviu acordat publicației internaționale „Kidspot”, femeia a vorbit despre problemele de fertilitate pe care le-a avut după nașterea primului ei copil, dar și despre momentul în care a aflat că va deveni mamă din nou. 

„După nașterea primului nostru fiu, Ignatius, ne-am confruntat timp de mai mulți ani cu probleme de fertilitate. 

Am visat mult timp să avem iar un copil. Tocmai eram în plin proces de a adopta un copil din străinătate când am sesizat că nu mi-a venit ciclul. Aveam și grețuri, sânii mei deveniseră sensibili, am crezut că poate mă pregăteam să intru la menopauză devreme... atunci aveam 37 de ani.

Nu mi-a venit să cred când am făcut un test de sarcină și acesta a ieșit pozitiv. Am fost pur și simplu șocată. I-am spus soțului meu, Ben, să mergem pe plajă. I-am strecurat un bilețel în buzunarul de la pantaloni, el l-a deschis, l-a citit și m-a întrebat: „Ești sigură?” „Da”, i-am răspuns, iar el a luat bilețelul și l-a pus din nou în buzunar și a zis: „Să nu mai vorbim despre asta”. Situația era atât de fragilă încât ne temeam că, dacă am fi abordat acest subiect, visul nostru s-ar fi năruit.”

femeie matura blonda in blugi stand pe canapea si uitandu-se fericita la un test de sarcina

Unul dintre fiii ei s-a născut cu Sindromul Down și cu o malformație cardiacă

Pe parcursul sarcinii a aflat că unul dintre gemenii ei, care urma să primească numele Francis, avea Sindromul Down și defect septal ventricular, o malformație cardiacă gravă. Despre momentele în care a primit un asemenea diagnostic mama a vorbit tot pentru sursa citată:

„Când eram în cea de-a opta săptămână de sarcină am avut o hemoragie serioasă și am crezut că am pierdut sarcina, dar totul a fost în regulă. Gemenii mei deveneau tot mai puternici. 

În ziua în care mi-am făcut ecografia din săptămâna 20 de sarcină, am sesizat că în acea încăpere era liniște totală. Mi-am dat seama că se întâmpla ceva. A fost momentul în care am aflat că unul din gemeni, Francis, avea Sindromul Down și defect septal ventricular, un fel de „gaură” în inimă. 

Am născut când trecuseră 4 zile din cea de-a 36-a săptămână de sarcină. Toată noaptea am fost în travaliu și până la urmă am ajuns la anestezie generală și cezariană.

A doua zi după ce s-au născut fiii mei, doctorița Bo Remenyi, singurul cardiolog pediatru din Teritoriul de Nord, i-a făcut o ecografie cardiacă lui Francis și ne-a anunțat că lucrurile erau mai grave decât se crezuse inițial. Doctorița a precizat: „Gaura din inimă îi pune viața în pericol”. 

Bebelușul meu nu era pe suport respirator, arăta bine, nu avea pielea albăstrie. Părea ireal ceea ce ne spusese medicul. Abia în ziua următoare, stând alături de bebelușii mei, am realizat cât de bolnav era Francis.”

Copilul bolnav trebuia să ajungă la un spital aflat la peste 3000 km distanță pentru o intervenție chirurgicală

Intervenția trebuia să aibă loc în Melbourne, la peste 3700 km distanță de Teritoriul de Nord. A fost nevoie de un incubator special și de o călătorie cu avionul. Mama celor trei copii a dezvăluit, pentru sursa citată anterior, cum au decurs lucrurile în acele zile dificile:

„Eram foarte speriați, ne gândeam că îl vom pierde. Avea nevoie de o intervenție chirurgicală la Melbourne, la o distanță de peste 3700 km. Dr. Remenyi ne-a susținut pe noi și pe Francis, dar am aflat că nu erau curse comerciale cu avionul care să ne ducă până acolo. În plus, existau și temerile legate de noul coronavirus. Zilele treceau. 

Mă uitam la Francis și îmi spuneam că este atât de mic...poate ajunge în Rai. Ne-a dăruit multă bucurie chiar și în timpul scurt în care am avut parte cu el.

Bebelușii bolnavi din Teritoriul de Nord puteau fi transportați într-un alt stat într-un incubator, însoțiți de o echipă de specialiști. Incubatorul de care aveam nevoie trebuia să vină din Sydney sau din Melbourne. Dar datorită Fundației „The Humpty Dumpty”, spitalul nostru are acum un asemenea incubator. Acesta din urmă este precum o unitate de terapie intensivă în miniatură, pe roți- Francis avea nevoie de el, numai așa putea fi în siguranță.  

cadru medical vesel stand langa un incubator la terapie intensiva

Francis avea 21 de zile când în sfârșit am putut lua un avion ca să ajungem la Melbourne. Inițial mi-au spus că nu îl puteam însoți, dar până la urmă m-au anunțat că era disponibil un loc în toaleta avionului, în spate. Aveam un rucsac, îl aveam cu mine și pe celălalt bebeluș, Ernie și am pornit la drum.

În momentul în care am aterizat pe aeroportul din Essendon, am izbucnit în lacrimi- m-am simțit foarte ușurată. Încercasem să mă „adun” atât de mult timp. Eram încă în perioada de alăptare, așa că era necesar să încerc să rămân cât mai calmă.”

Bebelușul a fost salvat datorită intervenției chirurgicale

Operația lui Francis a reușit. Gemenii Xavierei au acum 2 ani, iar fratele lor mai mare își petrece mult timp cu ei. Mama și-a încheiat intervenția pentru „Kidspot” spunând cât de recunoscătoare este pentru cei trei copii:

„În acea zi, am simțit pe față aerul rece, era luna iunie în Melbourne- dar eram atât de recunoscătoare pentru că aveam parte de asta. M-am uitat la incubatorul în care stătea Francis și m-am gândit cât de mult noroc am avut având alături o echipă atât de valoroasă, care a avut grijă de el. Operația a fost un succes! 

mama fericita tinandu-si in brate baietelul blond si multumind pentru sprijinul primit unei fundatii

Ernie și Francis se înțeleg bine- le plac amândurora înotul și muzica. În aceste zile, în casa noastră avem parte de momente minunate, emoționante ! 

Dacă aș fi putut să „comand” fratele perfect pentru băieții mei gemeni- acela ar fi clar Ignatius. El se ocupă de terapiile pe care le are de făcut Francis; mă simt binecuvântată. Într-o zi, Ignatius mi-a zis: „Mami, mi-am dat seama că a avea Sindrom Down este ca și cum te-ai fi născut faimos.”

Chiar și în primele zile în care i-am adus pe bebeluși acasă și care au fost mai dificile, am fost pur și simplu fericită să-i aud plângând. Nu am dormit timp de o lună. Dar nu a contat. Acum, privind în urmă, mă gândesc cum de am fost atât de norocoasă încât să am copii atât de grozavi?

Cred că spațiul, timpul și faptul că i-am visat și că mi i-am dorit pe toți, toate acestea au reprezentat ceea ce m-a pregătit să fiu acum atât de recunoscătoare pentru că sunt mama lor.”

Surse foto:

Surse articol: kidspot.com.au

Articolul urmator
Diferența dintre apa de toaletă și apa de parfum
Diferența dintre apa de toaletă și apa de parfum

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Patru copii au supraviețuit timp de 17 zile în pădure după prăbușirea avionului în care se aflau
    Patru copii au supraviețuit timp de 17 zile în pădure după prăbușirea avionului în care se aflau

    Caz incredibil de supraviețuire în Jungla Amazoniană din Columbia: 3 copii și un bebeluș au fost găsiți în viață după 17 zile de la prăbușirea avionului în care...

    Unul dintre bebeluși a murit după doar 15 zile de viață și al doilea se luptă pentru viața lui. Nu ne mai întrebați cum ne descurcăm...
    Unul dintre bebeluși a murit după doar 15 zile de viață și al doilea se luptă pentru viața lui. Nu ne mai întrebați cum ne descurcăm...

    Venirea pe lume a copiilor ar trebui să fie un moment plin de fericire dar, din păcate, viața poate avea uneori alte planuri. Un cuplu din SUA trece prin clipe grele după ce una dintre...

    Ajutor! Copilului meu îi e frică să tragă apa la toaletă și nu știu cum să rezolv asta!
    Ajutor! Copilului meu îi e frică să tragă apa la toaletă și nu știu cum să rezolv asta!

    Într-un articol anterior recent, povesteam despre frica de a merge la toaletă - o problemă cu care se confruntă mulți copii. Acum aduc în atenția dumneavoastră un alt...

    Această mamă și-a învățat bebelușul să meargă la toaletă de la 6 luni
    Această mamă și-a învățat bebelușul să meargă la toaletă de la 6 luni

    Cei mai mulți părinți încep să-și învețe copiii să meargă la toaletă în jurul vârstei de doi sau trei ani. Alții cred că bebelușii dau semne că ar fi...

    Imaginile care au șocat internetul! Doi pasageri de la bordul unui avion au închis în toaletă un copil care avea o criză de furie
    Imaginile care au șocat internetul! Doi pasageri de la bordul unui avion au închis în toaletă un copil care avea o criză de furie

    Sătui de plânsetele unui copil mic, doi pasageri ai unui avion au luat o decizie radicală. L-au încuiat în toaletă, amenințându-l că nu iese până nu se...

    Ariana se luptă de la 11 luni pentru viața ei: a făcut pareză de la varicelă iar acum, la 14 ani, se luptă și cu 2 tumori cerebrale. Cum poți să o ajuți să aibă o viață normală
    Ariana se luptă de la 11 luni pentru viața ei: a făcut pareză de la varicelă iar acum, la 14 ani, se luptă și cu 2 tumori cerebrale. Cum poți să o ajuți să aibă o viață normală

    Ce îți dorești, tu, dragă părinte, cel mai mult pentru copilul tău? Să aibă o viață normală, nu-i așa? Asta își doresc și părinții Arianei, ca fiica lor frumoasă,...

    Soțul meu are autism și simt că uneori viața alături de el este extrem de grea
    Soțul meu are autism și simt că uneori viața alături de el este extrem de grea

    Diagnosticat cu o afecțiune din spectrul autist la maturitate, un soț și tată face față tot mai greu responsabilităților în familie. A devenit el, oare, o povară în plus...

    După ce bebelușul meu a murit, sora mea mi-a furat hainele lui pentru copilul ei
    După ce bebelușul meu a murit, sora mea mi-a furat hainele lui pentru copilul ei

    Nu există nimic mai dureros pe acest Pământ pentru un părinte decât pierderea unui copil. Indiferent când apare, un astfel de episod este poate cea mai taumatizantă...

    © 2024 Qbebe