Kelsey Ferguson (din SUA) a trecut prin grele încercări în urmă cu câțiva ani. După ce a aflat că urma să aibă un copil care nu putea supraviețui din cauza gravelor probleme de sănătate, soțul ei a murit din cauza unei boli autoimune. Toate experiențele prin care a trecut au fost dezvăluite în confesiunea pentru „Love What Matters.”
Abia aștepta să devină mamă, dar a aflat că bebelușul ei nu avea șanse de supraviețuire
L-a cunoscut pe cel care avea să-i devină soț (Scott) în anul 2010, fiind colegi de facultate. S-au căsătorit în 2016. Dorința lor cea mai mare era să devină părinți. Au trecut prin tratamente pentru fertilitate, printr-o pierdere de sarcină, dar ulterior Kelsey a rămas iar însărcinată. În urma unor investigații au aflat că bebelușul pe care îl așteptau cu nerăbdare avea o malformație cardiacă și o anomalie cromozomială, iar medicii nu i-au dat șanse de supraviețuire.
Sursă poză: instagram.com/kelseyjeanferguson/
„...Am încercat să avem un copil imediat după ce ne-am căsătorit. Timp de 1 an nu am avut succes, așa că ne-am adresat unor specialiști în fertilitate. După 2 luni de tratament, în sfârșit am putut spune că DA, am reușit! Eram însărcinată! I-am dat vestea lui Scott când a venit acasă de la serviciu, arătându-i un body de bebeluși pe care scria „merită așteptarea” și două teste de sarcină pozitive. I-am surprins reacția printr-o filmare și pot să spun că am avut unul dintre cele mai frumoase momente din viața mea. El era extrem de entuziasmat că va fi tată. S-a născut ca să fie părinte.
Când am făcut controlul la 8 săptămâni de sarcină am văzut o mică bătaie a inimii micuțului, nu ne venea să credem că vom avea un copil. Dar trei zile m-am târziu m-am trezit în toiul nopții plină de sânge. Scott nu era în oraș și mi-am dat seama că ne pierdusem copilul. A fost nevoie de mai multe săptămâni pentru a primi acordul de la medic pentru a încerca iar să rămân însărcinată și, după mai multe tratamente, am avut iar vestea cea mare. De Ziua Recunoștinței, soțul meu și-a anunțat familia că nașterea trebuia să aibă loc prin luna iulie.
A fost o sarcină ușoară. Nu mi-a fost niciodată rău, dar nici nu putea să mănânc mult. Eram obosită mereu, dar eram extrem de fericită pentru că eram însărcinată. În luna ianuarie, ne-am anunțat familia și prietenii că vom avea un băiețel! Amândoi ne doream băiețel și nu puteam fi mai încântați.
În aprilie, când am făcut ecografia din săptămâna 20 de sarcină, medicii și-au dat seama că era ceva în neregulă. După alte două ecografii s-a constatat că fătul avea o malformație cardiacă. Avea un defect de canal atrioventricular și o anomalie cromozomială. Medicul a venit și ne-a adresat următoarele cuvinte: „Îmi pare rău, dar bolile de care suferă sunt foarte grave și nu va supraviețui.” Auzind această veste, ne-am promis că vom lupta pentru viața copilului nostru până la ultima suflare. Ni s-a mai spus și că fătul era foarte mic și că trebuia să merg zilnic la spital pentru a-l monitoriza...”
Această parte a articolului reprezintă traducerea și adaptarea materialului disponibil pe site-ul lovewhatmatters.com (furnizat de Kelsey Ferguson)
Soțul ei se îmbolnăvise și ajunsese în spital
În perioada în care aflase că bebelușul era în pericol, Kelsey a fost în situația de a petrece mai multe zile în spital, alături de soțul ei.
„Pe când se întâmplau toate acestea, Scott avea un nou loc de muncă. Ne cumpărasem și o casă și doream să ne mutăm. Începuse să nu se simtă bine, dar credeam că era de vină stresul provocat de multiplele schimbări din viața noastră. Poate era vorba despre alergii, despre artrită sau despre o răceală. Ne-am adresat mai multor medici pentru a descoperi ce se afla în spatele suferinței sale interminabile. Avea o tuse groaznică, dureri prin tot corpul, febră, dureri articulare, dar și alte simptome.
Într-o zi de luni, 4 iunie, la controlul medical ni s-a zis că: „A venit timpul. Copilul nu se dezvoltă și se mișcă foarte puțin. Trebuie să te internăm azi și să treci printr-o naștere indusă joia viitoare. ” Scott s-a întors la muncă după internarea mea. După ce și-a terminat programul de lucru a venit la mine la spital, iar prietena mea mă vizita. Amândouă am sesizat că Scott nu arăta bine, că era palid. I-am spus să se ducă acasă să se odihnească.
Am stat de vorbă seara la telefon și i-am explicat că doream să mă culc. Mi-am închis alarma, iar a doua zi, când m-am trezit, am găsit numeroase mesaje de la el, în care îmi spunea că a tușit cu sânge și că urma să vină la spital. De altfel, a fost adus cu ambulanța la același spital în care eram și eu.
A fost internat chiar în acea zi la terapie intensivă și am reușit să-l văd imediat. Începuse să facă perfuzii cu un medicament cu steroizi și se simțea puțin mai bine. Nu mai avea dureri articulare, reușea să-și miște degetele fără dificultate, să stea în picioare și să stea jos fără a mai avea durerile insuportabile de dinainte. A fost mutat apoi într-un salon obișnuit. L-am văzut timp de câteva ore, de două ori pe zi. Încă avea probleme cu nivelul de oxigen. Știam că va dura o perioadă până când va fi mai bine și că va fi externat joi sau vineri.
Joi, în jurul orei 13:00, am primit un telefon de la medicul care îl avea în grijă pe Scott. Îl transferaseră din nou la terapie intensivă. Îi era greu să respire și avea un nivel scăzut de oxigen. M-am dus la el și mi s-a spus că era nevoie să i se facă o procedură similară dializei...L-am văzut și i-am dat telefon mamei mele să vină la mine. Înainte de acea procedură, era nevoie să fie sedat și intubat. L-am sărutat, i-am spus că îl iubeam și că totul va fi bine. A fost ultima oară când i-am văzut ochii.”
Sursă poză: instagram.com/kelseyjeanferguson/
Această parte a articolului reprezintă traducerea și adaptarea materialului disponibil pe site-ul lovewhatmatters.com (furnizat de Kelsey Ferguson)
Nu a trecut mult și partenerul ei de viață a murit
Starea lui Scott devenea tot mai gravă, intrase în stop cardiorespirator și în final a încetat din viață:
„M-au trimis în salonul meu. Am primit un telefon de la doctori, care mi-au spus că plămânii lui se aflau într-o stare mai gravă decât crezuseră inițial. Era necesar să-l pună pe un bypass pulmonar pentru a le da un răgaz plămânilor să se odihnească. M-am grăbit să-mi dau acordul pentru această procedură. Dar în timp ce se străduiau să realizeze bypass-ul, a intrat în stop cardiac. M-au sunat iar și m-am dus acolo.
Cum am ajuns, medicii au venit să discute cu mine. Știam despre ce era vorba. Unul dintre medici mi-a zis: „A suferit un infarct și nu are puls.” Continua să vorbească, iar eu nu știam ce se întâmplă cu mine. Începusem să mă simt rău și simțeam că nu mai pot respira. În final, am reușit să strig: „A murit?” Medicul mi-a răspuns cu calm: „Nu a murit. Îl resuscităm de 30 de minute.”
Au mai spus și că, întrucât era tânăr și puternic, au hotărât să continue manevrele de resuscitare încă o oră. Mă uitam cu mama mea la un ceas în timp ce așteptam. După 45 de minute au venit și ne-au spus că au detectat pulsul și că îl duceau la terapie intensivă. Ne-au condus pe mine și pe mama într-un salon privat din acea secție. Au adăugat apoi că și Scott va ajunge acolo cam în 20 de minute, după ce va deveni mai stabil. Între timp, mama a telefonat membrilor familiei pentru a veni la spital să fie alături de noi. Medicul a venit și ne-a vorbit despre starea lui, spunând că era îngrijorat pentru că nu era încă stabil și din cauza lipsei de oxigen din intervalul în care au fost efectuate manevrele de resuscitare. I s-au făcut numeroase transfuzii de sânge...
Dacă starea lui nu se ameliora între timp, ar fi urmat să stea câteva săptămâni la terapie intensivă și ar fi fost nevoie de alte câteva săptămâni pentru a se cunoaște nivelul activității sale cerebrale. După ce am stat de vorbă cu medicul, am putut să stau puțin cu Scott. L-am ținut de mână, spunându-i cât de mult îl iubeam eu și fiul nostru. Eram distrusă. Nu știam dacă îl voi avea iar lângă mine. Nu știam dacă va trăi. Iar dacă ar fi trăit, nu știam dacă ar mai fi fost așa cum era el sau dacă mă mai recunoștea.
Curând medicul a venit iar la mine și m-a anunțat că nu îi putea opri hemoragia pulmonară și că nu mai era nimic de făcut. M-am prăbușit de durere. Credeam că trăiam un coșmar din care mă voi trezi. Chiar și acum am impresia că lucrurile întâmplate nu au fost reale.
M-am așezat într-un scaun cu rotile și m-am dus la el. Avea pe el un cearceaf. Arăta îngrozitor. Nu era soțul meu. Nu putea fi el. A fost cel mai puternic om pe care l-am cunoscut și putea trece peste orice. Era mereu zâmbitor și iubea oamenii. Dar atunci era inconștient, având lângă el o mulțime de tuburi și de fire.
L-am ținut de mână în ultimele sale clipe de viață. I-am spus cât de mult îl iubeam, cât de mult îl iubise fiul nostru, l-am îmbrățișat. A fost cel mai greu lucru pe care îl făcusem vreodată. Nu mi-aș fi dorit să plec de lângă el, dar după câteva intervale în care aproape că leșinasem, mama mea a insistat să plecăm. Ar fi trebuit să rămân acolo. Nu îmi venea să cred că stăteam pentru ultima sa suflare. Nu îmi voi putea ierta faptul că nu am fost lângă el în clipa în care a murit. Mă urăsc pentru asta...
Nu îmi mai amintesc dacă atunci am plâns, dacă am dormit, dacă am mâncat sau dacă m-am dus la baie. Următoarele două zile fuseseră marcate de o stare de confuzie totală. Eram în salonul meu și auzeam tot felul de voci. Știam că erau prietenii și familia, dar nu îmi aduc aminte să-i fi privit sau să fi vorbit cu ei...”
Această parte a articolului reprezintă traducerea și adaptarea materialului disponibil pe site-ul lovewhatmatters.com (furnizat de Kelsey Ferguson)
Copilul cuplului a supraviețuit
Cea care și-a pierdut soțul a venit cu detalii despre nașterea băiețelului ei, despre obstacolele pe care le-a avut de înfruntat cu micuțul, care a reușit să supraviețuiască și unei intervenții chirurgicale pe cord deschis.
„Procedura de inducere a nașterii a început luni seara și, până marți dimineața, ritmul său cardiac scăzuse din cauza contracțiilor mele. Era nevoie de o cezariană. La ora 11: 56 dimineața, pe data de 12 iunie 2018, la patru zile după ce tăticul său murise, venea pe lume Maxley Russell Ferguson. Cântărea puțin peste 1 kg, dar respira singur. A dovedit că doctorii s-au înșelat și de atunci a tot făcut asemenea dovezi. Max avea o malformație cardiacă și o anomalie cromozomială. Nu știam dacă va supraviețui după naștere, mă pregăteam să îl pierd.
Am stat cu Max 99 de zile la terapie intensivă până când am ajuns acasă și am stat acolo 3 zile după aniversarea tatălui său, din septembrie.
Sursă poză: instagram.com/kelseyjeanferguson/
A avut nevoie de o operație pe cord deschis, care a fost programată pentru ianuarie 2019. Întrucât nu știau de ce nivelul său de oxigen tot scădea, în următoarele săptămâni a ajuns pe suport respirator. Era ultima șansă de a-l salva. Nu ar fi supraviețuit acelei zile fără suportul respirator. A fost cea mai grea decizie pe care am luat-o. Să fiu de acord ca fiul meu să fie asistat de același tip de dispozitiv folosit și pentru soțul meu care încercase să supraviețuiască. A fost într-o asemenea situație timp de25 de zile.
Acum are 10 luni și face progrese. Încă suntem în spital și nu știm cât mai avem de stat, dar eu sunt bucuroasă că trăiește și face eforturi să reziste. Trebuie să-și recupereze toate abilităților motorii și încă nu are glas întrucât s-a hrănit printr-un tub timp de 12 săptămâni. Nu are musculatura normal dezvoltată, nici oase puternice și a avut deja câteva fracturi întrucât este foarte fragil din cauza comei prelungite.
Sper că va veni o zi în care îl voi putea lua acasă și voi putea face lucruri pe care le fac mamele cu copiii lor. De exemplu, să mergem în parc, să-l învăț să meargă pe bicicletă și să se joace cu mingea, lucruri pe care și Scott ar fi vrut să le facă.
Îi voi povesti despre tatăl lui și despre cât de mult l-a iubit acesta. Am un drum lung de străbătut alături de Maxley, dar ne avem unul pe celălalt- și mă consider incredibil de norocoasă pentru asta.”
Sursă poză: instagram.com/kelseyjeanferguson/
Această parte a articolului reprezintă traducerea și adaptarea materialului disponibil pe site-ul lovewhatmatters.com (furnizat de Kelsey Ferguson)
Surse: cafemom.com, lovewhatmatters.com
Sursă poză principală: instagram.com/kelseyjeanferguson/
Surse foto: instagram.com
Urmareste-ne pe Google News
