Când soțul meu mi-a spus că „l-am pierdut pe Max” cred că spera să ne găsim fiul viu pe undeva

Atenție, urmează informații care te pot afecta emoțional!

„L-am pierdut pe Max, primul nostru copil, pe 3 iunie 2020. A ales să se sinucidă după o luptă lungă și dificilă cu depresia. Am primit apelul dimineața devreme de la unul dintre colegii lui de cameră și lumea noastră s-a spulberat instantaneu. Eram încă în pat când soțul meu, Bill, a dat buzna în cameră și a strigat: „Max s-a dus!". Îmi amintesc că m-am gândit inițial: „Unde a plecat?”. Am început apoi să sunăm familia și prietenii pentru a le împărtăși vestea îngrozitoare. Începeam fiecare conversație cu „L-am pierdut pe Max”, ca și cum l-am putea regăsi dacă am fi încercat. Eram amorțiți de șoc. A fost ca un coșmar.

În zilele, săptămânile și lunile care au urmat pierderii noastre devastatoare, am experimentat gânduri și emoții pe care am încercat să le procesez scriind un jurnal. Am ținut jurnal în cea mai mare parte a vieții mele de adult, și am constatat că este util pentru a-mi exprima sentimentele și a le da un nume. Doliul a însemnat pentru mine disperare și haos. Am simțit la nesfârșit emoțiile de deznădejde, furie, vinovăție, regret, apatie, tristețe și multe altele. Oricine îți spune că drumul durerii este liniar, minte. Să treci printr-o pierdere atât de catastrofală este orice mai puțin simplu și previzibil.

Fiul nostru Max era un munte de sensibilitate și de compasiune

Max al nostru a fost cea mai interesantă persoană pe care am cunoscut-o vreodată. A fost un copil plin de compasiune, bun, sensibil, amuzant, inteligent, frumos. S-a născut pe 29 septembrie 1994, la două săptămâni după data la care trebuia să nasc, în ciuda eforturilor mele de a grăbi nașterea. A venit pe lume în felul său și la timpul său, așa că ar fi trebuit să știm atunci cât de special va fi.

Citește și: Părinții dau în judecată școala după ce copilul lor de 8 ani s-a sinucis din cauza bullying-ului

Când era mic, era dulce, grijuliu, serios și sensibil. Plângea la cântecele de leagăn, la filmele triste și la cărți. Filmul său preferat de la vârsta de trei-patru ani a fost „Regele Leu” și în timp ce îl privea pe Simba fiind urmărit de „băieții răi” din film, striga: „Fugi, Simba, fugi!!!”.

Pe măsură ce a crescut, sensibilitatea sa a devenit o povară pentru el. Simțea profund lucrurile și era foarte afectat de nedreptate, suferință și de situația celor oprimați. Nu putea filtra nedreptatea, răul și problemele care îi afectau pe cei din jurul său. Îmi imaginez că lumea noastră actuală este un loc foarte dificil pentru oameni ca Max al meu.

O situație care evidențiază grija și preocuparea sa pentru ceilalți s-a petrecut când avea 16 ani și lucra vara la o piață locală de fermieri. După câteva săptămâni, a devenit conștient de existența unor pisici sălbatice care trăiau în hambarul de la fermă. A fost îngrozit de faptul că aceste pisici se descurcau practic singure, fără hrană adecvată sau asistență medicală. Împreună cu câțiva prieteni și-a făcut planuri de a lua aceste pisici pentru a le oferi o viață mai bună. Le-au dus în casa unuia dintre acești prieteni și au încercat să le închidă într-o verandă cu paravan. Părinții prietenului său s-au întors acasă după o noapte petrecută în oraș și au găsit mai multe pisici sălbatice, care țipau și atârnau de paravanul verandei lor. Nu mai este nevoie să spunem că au fost foarte nefericiți.

Citește și: S-a sinucis copilul actor din una dintre cele mai faimoase comedii de la Hollywood. Ce l-a determinat să facă un asemenea gest

Această poveste este chintesența lui Max, care are mereu grijă de cei mai puțin favorizați (sau mai bine zis de pisici). Inima lui sensibilă pur și simplu nu putea suporta suferința celorlalți, așa că încerca mereu să-i salveze. Mi-aș fi dorit doar să se fi putut salva pe el însuși.

Ce m-a învățat doliul

Am învățat multe în cei doi ani de când Max a murit. Am învățat că oamenii, în special părinții, se simt extrem de inconfortabil în preajma noastră. Suntem întruchiparea celui mai mare coșmar al oricărui părinte. Le reamintim că ceva tragic și catastrofal li se poate întâmpla în orice moment, iar iluzia că au control asupra copiilor lor este doar atât: o iluzie.

Am învățat că oamenii spun lucruri stupide celor care au trecut printr-o pierdere. Oamenii încearcă să explice, să raționalizeze sau să consoleze cu platitudini care sunt mai mult dăunătoare decât utile. Unii prieteni și membri ai familiei au venit pur și simplu să aibă grijă de noi, fără să simtă nevoia să spună altceva decât „Îmi pare rău”. Acești oameni au fost cea mai mare alinare.

Am învățat că fiecare persoană suferă în mod diferit. Modul în care eu și soțul meu, Bill, fiul meu, Sam, și eu am gestionat moartea lui Max este radical diferit. Am învățat că dacă ne judecăm unii pe alții pentru modul în care suntem îndurerați resentimentele și sentimentul de furie pot crește. Am simțit nevoia să recunoaștem că nu există un mod „corect” de a jeli. Fiecare dintre noi face tot ce poate.

Am învățat că așa-numitele etape ale doliului sunt false și că trebuie să schimbăm terminologia. Sugerez să îi spunem „ciclul durerii”, deoarece majoritatea oamenilor revin mereu la șoc, negare, furie, depresie, regret, vinovăție și alte emoții. Să crezi că poți trece printr-o emoție o singură dată și să termini cu ea înseamnă să te pregătești pentru dezamăgire, descurajare și disperare.

Am învățat că bucuria și durerea pot coexista și că această viață pe pământ este o juxtapunere de frumusețe și durere. Putem deplânge profund pierderea iubitului nostru Max și ne putem bucura de binecuvântarea vieții care ne-a fost dată.

Am învățat că trebuie să schimbăm modul în care privim și vorbim despre bolile mintale și sinucidere. Boala mintală este o afecțiune medicală, la fel ca diabetul, cancerul sau bolile de inimă. Trebuie să încetăm să o mai tratăm ca pe o stare de spirit trecătoare, un defect de caracter sau o problemă de comportament. Dacă o persoană ar suferi de cancer, nu i-am spune să „hai, gata, treci peste”. Același lucru ar trebui să fie valabil și în cazul bolilor mintale. Și trebuie să înlocuim sintagma „a comis un act de suicid” cu „a murit prin sinucidere”. Termenul „a comis” este folosit pentru a descrie un act ilegal sau imoral (de exemplu, a comis o crimă, a comis adulter) și, deși sinuciderea este teribilă, nu ar trebui să fie considerată ilegală sau imorală, ci doar îngrozitor de tristă.”

Citește și: O adolescentă s-a sinucis în urma unui sondaj pe Instagram. 69% au votat cu sinuciderea