Mămica povestește pe Reddit că și-a dus fiul la doctorul pediatru, pentru un control de rutină. Este un doctor nou, care l-a întâlnit pe cel mic o singură dată.
„Medicul l-a examinat, i-a testat auzul și vederea. În acea zi, copilul meu era mai agitat decât de obicei și nu a stat locului în timpul testării. După 10 minute a terminat, iar la final ne-a spus că fiul nostru are autism. Ne-a mai zis apoi că e dificil să fie diagnosticat oficial la 3 ani, așa că momentan nu ne poate spune altceva.”
După ce a auzit părerea medicului pediatru, femeia a început să se gândească dacă a observat semne concrete, care să o îngrijorezse, la comportamentul copilului. Aceasta spune că în afară de o întârziere în vorbire, nu are absolut nimic și totul pare normal.
„Am început să caut pe internet semnele cele mai comune ale autismului. Mi-am dat seama că băiețelul meu poate menține contactul vizual, se joacă normal și interacționează cu ceilalți. Singurul simptom comun pe care l-am găsit este faptul că are întârziere de limbaj.
Ulterior, am început să testez acasă și alte arii, cum ar fi cea senzorială și cea comportamentală. Nu are sensibilități extreme la anumiți stimuli și nici nu are probleme comportamentale. De exemplu, nu are căderi nervoase, specifice copiilor care au autism. Așa că, am ajuns, din nou, la întârzierea limbajului. Nu vâd altceva în neregulă.
Poate spune cuvintele corect, poate arăta cu degetul spre ceea ce dorește, însă are puține cuvinte în vocabular. Întotdeauna când îl întreb ceva, îmi dă răspunsuri monosilabice.”
Femeia a vrut să caute ajutorul unui specialist comportamental, care pot diagnostica și lucrează cu cei care au tulburare din spectru autist. Însă nu a găsit nici unul disponibil, pentru că locuiește într-un orășel mic. A găsit, în schimb, un logoped.
„L-am dus pe cel mic la doamna logoped și după ce a lucrat cu el o oră, ne-a spus că a fost unul dintre cei mai ușoare cazuri cu care a lucrat. Când i-am spus că a fost diagnosticat cu autism, s-a mirat, spunându-ne ă există șanse foarte mici să aibă autism.”
Acum, mămica nu știe ce să facă și pe cine să mai asculte.
„Sunt confuză, ni s-au dat două păreri complet diferite, de la oameni care lucrează cu copii. Nu vreau ca fiul meu să fie diagnosticat greșit, dar în același timp nici nu vreau să presupun că nu are nevoie de ajutor, dacă într-adevăr, are” mai spune femeia la final.
Mulți oamenii care cu comentat la postare i-au spus să meargă la alt pediatru și să ceară o a doua opinie, pentru că doar așa va fi sigură.
Altcineva i-a spus să facă o evaluare completă cu un psihiatru sau psiholog clinician, pentru că doar așa va putea fi diagnosticat corect.
„Medicii pediatri nu pot diagnostica autismul” a mai spus un comentariu.
Să sperăm că femeia se va liniști și va clarifica situația cu ajutorul unor profesioniști.
Surse foto: www.istockphoto.com
Surse articol: https://www.reddit.com