Aveam doar 26 de ani când copilul meu a fost diagnosticat cu sindromul Down după naștere. Cum am făcut față provocărilor

A născut un copil cu sindromul Down

Rebekah Lyons este autor de carte, speaker și mama a patru copii. Stând de vorbă cu „Insider”, a povestit prin ce șoc a trecut pe când avea numai 26 de ani și a aflat că a adus pe lume un copil cu sindromul Down.

Iată ce a dezvăluit pentru sursa citată:

„În perioada în care eram însărcinată în 39 de săptămâni cu cel mai mare dintre copiii mei, am presimțit că era ceva în neregulă. Am solicitat o ecografie de rutină, iar doctorii m-au anunțat că trebuia să nasc prin cezariană de urgență. Nu mai aveam aproape deloc lichid amniotic. Bebelușul meu nu se mai dezvolta normal, m-au anunțat medicii. 

În timpul operației de cezariană, simțeam că nu puteam să respir. Credeam că voi muri, însă chiar și așa nu voiam să distrag atenția medicilor, care aveau grijă de fiul meu, Cade. În final, am cerut ajutorul după nașterea lui Cade, iar el a ajuns în secția de terapie intensivă. În acele momente, nu ne doream decât să supraviețuiască. Noaptea, în jurul orei 1, am primit o veste care ne-a cutremurat- Cade avea sindromul Down.

Când asistenta ne-a dat această veste, eram mult prea epuizată și prea amețită ca să pot procesa ceea ce auzisem. A doua zi, când mi-am putut ține copilul în brațe, am fost copleșită de durere și de teamă. Aveam doar 26 de ani și nu îmi imaginasem că așa avea să arate prima mea experiență ca mamă.”

A vorbit despre provocările cu care s-a confruntat ca mamă de copil cu sindromul Down

Întrucât a trecut prin momente grele cu fiul ei, Rebekah nu s-a ferit să spună că s-a confruntat cu stări puternice de anxietate și cu atacuri de panică. În ciuda acestor provocări, a ales să devină iar mamă, așa cum reiese și din confesiunea pentru sursa citată anterior:

„Aflând că aveam să cresc un copil cu sindromul Down și trecând printr-o naștere traumatizantă, am ajuns să fiu o sursă de inspirație pentru cei din preajmă. Astfel, am devenit un reper pentru toți părinții din comunitatea mea care aveau un copil cu sindromul Down.  

Medicii ne-au spus că șansele de a avea un alt copil cu această afecțiune erau de aprox. 1%. Prin urmare, am hotărât să ne lărgim familia. Am devenit iar părinți, având o fată și un alt băiat.

Când Cade avea 9 ani, iar ceilalți copii ai noștri 7, respectiv 5 ani, ne-am mutat la New York în interes de serviciu. Am trecut printr-o perioadă foarte dificilă, în condițiile în care lui Cade îi plăcea să o ia la fugă. Îi plăcea să exploreze, însă prima dată când l-am pierdut, într-un loc de joacă din Central Park, am crezut că totul în jurul meu se prăbușea. Până la urmă, am ajuns să mă confrunt, ani de zile, cu stări de anxietate și cu atacuri de panică.”

A adoptat un copil cu sindromul Down

Când cei trei copii ai lor au crescut, Rebekah și soțul ei au hotărât să adopte un copil. Au ales o fetiță originară din China, care avea sindromul Down. Despre cum au decurs lucrurile în familia ei, mama a relatat tot pentru sursa menționată:

„În ciuda provocărilor, până la urmă mi-am găsit calea în calitate de părinte al unui copil cu sindromul Down. Alături de soțul meu, Gabe, am hotărât să și adoptăm un copil cu acest sindrom. Nu ne puteam imagina că vom rămâne într-un „cuib gol”, așa că ne-am gândit să ne lărgim iar familia. În aceste condiții, am adoptat-o pe Joy, originară din China, pe când aceasta avea vârsta de 5 ani.

A venit apoi pandemia, care ne-a dat tuturor viețile peste cap. Ne-am străduit să ne concentrăm asupra lui Joy, să o ajutăm să se adapteze vieții din America, să învețe limba engleză și să trăiască într-o familie. Însă perioada pandemiei a avut alte planuri pentru noi. Cariera mea de speaker a ajuns într-un punct critic, iar fiul meu cel mare a început să aibă numeroase tulburări de comportament.

Lui Cade- care nu prea vorbește- i-a fost foarte greu în pandemie din pricina izolării și a învățării la distanță. În aceste condiții, avea momente în care voia să se dea cu capul de diverse obiecte din pricina frustrării și se ascundea sub masa la care luam cina. Mi-a fost extrem de greu să-l văd cât de mult suferea.”

Povestea lui Luca, bărbatul singur de 41 de ani care a adoptat o fetiță cu Down, respinsă de mama ei și de alte 20 de familii

A explicat cum a reușit să depășească momentele dificile

Deși a recunoscut că i-a fost foarte greu să gestioneze atât problemele ei de sănătate, cât și pe cele ale copiilor ei cu sindrom Down, Rebekah a ținut să vină cu detalii despre cum a reușit să treacă peste obstacole. Astfel, s-a străduit permanent să-și îmbunătățească reziliența emoțională, după cum a povestit pentru aceeași sursă:

„Am trecut printr-o perioadă foarte grea. În final, mi-am dat seama cum trebuia să procedez pentru a gestiona problemele de sănătate care aveau impact asupra familiei mele, adică anxietatea și sindromul Down. Am simțit brusc că ne aflam într-o altă lume. În acest context, am început să mă gândesc cum puteam să trecem peste toate acestea și să ne revenim. De altfel, așa am ajuns să-mi construiesc subiectul noii mele cărți: „Building a Resilient Life: How Adversity Awakens Strenght, Hope and Meaning”.

 

 

 

 

 

View this post on Instagram

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A post shared by Rebekah Lyons (@rebekahlyons)

Anumite persoane consideră că reziliența implică să faci un pas înapoi. Însă când trăiești cu probleme cronice de sănătate și când te confrunți permanent cu dificultăți, este practic imposibil să faci asta. Mie îmi place să dau o definiție mai nuanțată a ceea ce înseamnă de fapt reziliența: să reușești să-ți revii după ce ai fost strivit/ă.  

Cu toții am trecut prin momente grele și am fost practic „striviți” în ultimii ani. Oamenii care dau dovadă de reziliență simt și ei durerea. Se remarcă însă prin capacitatea de a o folosi pentru a rezista, pentru a merge mai departe.

Este imposibil să eviți provocările pe care ți le oferă viața. Ceea ce putem face este să ne învățăm copiii și pe noi înșine să trecem peste ele. Procedând așa, putem să ne construim reziliența.

„Rețeta” pentru a dobândi reziliență este să treci prin cât mai multe experiențe noi, să îți înțelegi răspunsurile la stres și să ai alături persoane care să te susțină. De fapt, construirea rezilienței se aseamănă cu exercițiile efectuate la sală: inițial îți soliciți corpul cu noi exerciții și te simți epuizat/ă. Cu timpul, devii tot mai rezistent/ă. Practic, îți poți dezvolta reziliența așa cum îți construiești și masa musculară.

De curând, fiica mea, Joy, care acum este în clasa a treia, a jucat într-o piesă de teatru. Îi plăcea să realizeze acest demers, însă în prima seară de spectacol, când sala a fost plină, era foarte stresată. Cu toate acestea, la a cincea reprezentație, nu se mai îndura să plece de pe scenă.

Cu alte cuvinte, experiența fiicei mele arată că oricine poate să dobândească reziliență. De altfel, nu este vorba despre o calitate cu care te naști sau nu. În schimb, reziliența este o abilitate pe care o putem dobândi, astfel încât, în momentele în care noi înșine sau copiii noștri ne confruntăm cu vreun obstacol, să reușim să-l depășim și să ne revenim.”