O mămică de peste Ocean, care a născut în urmă cu câteva luni, povestește pe Reddit că soțul ei a început să facă remarci indirecte cu privire la felul în care arată. Ea spune că bărbatul îi amintește deseori cât e bine arăta înainte să rămână însărcinată, lucru care o sfâșie. Într-o zi femeia nu a mai suportat și i-a spus soțului ei să tacă din gură și să nu mai facă remarci cu privire la sileuta ei. Bărbatul a rămas fără cuvinte și a încercat să întoarcă situația în favoarea lui, spunându-i soției sale că este imatură fiindcă a reacționat așa și că poate ar trebui să facă terapie pentru a-și rezolva nesiguranțele, în loc să îl „abuzeze verbal”.
Iată ce povestește proaspăta mămică:
„De când l-am născut pe fiul meu acum câteva luni, soțul meu a început să facă remarci și comentarii indirecte despre corpul meu. El nu spune niciodată cuvinte jignitoare, dar eu consider că „observațiile” sale, așa cum le numește el, sunt jignitoare. De exemplu, mă vede purtând un top vechi și spune „Oh, acel top îți stătea bine înainte, dar acum nu știu ce să zic” sau se uită la talia mea și sune „Wow, nu știam că talia poate fi atât de lată”. Practic, lucruri pasive pe care am încercat să le ignor până de Crăciun, când am mers să sărbătorim alături de familia lui.
Cumnata mea mi-a complimentat rochiacu flori, iar soțul meu a spus: „Da, îi stă bine, dar mai bine se așeza pe ea când avea talia mai mică”. O tăcere stânjenitoare s-a instalat. Eram absolut furioasă și asta a fost picătura care a umplut paharul. Așa că m-am ridicat de pe scaun în mijlocul cinei și am strigat din toți plămânii „Taci dracului din gură și nu mai vorbi despre corpul meu”. El a rămas fără cuvinte în timp ce familia lui se holba la mine. Cei din jur au încercat să mă facă să mă calmez, dar situația s-a tensionat și mai mult, iar cina a sfârșit prin a fi întreruptă și soțul meu a plecat în trombă la un prieten pentru a-și petrece noaptea, lăsându-mi un mesaj foarte urât în care spunea că l-am făcut de râs și că am făcut o scenă din cauza unei „mici observații”. M-a numit imatură și mi-a spus să fac terapie pentru nesiguranțele mele fizice în loc să îl abuzez verbal și să îi sperii familia.
Acum mă simt complet ridicolă și îmi pare rău că am stricat petrecerea de Crăciun doar pentru că sunt eu exagerat de sensibilă cu privire la corpul meu. Oare am greșit că am reacționat așa?”, scrie femeia.
Comentariile internauților nu au întârziat să apară, mulți recomandându-i acesteia să își reevalueze căsnicia:
„Cred că ultimul lucru pe care soțul tău și-l dorește cu adevărat este ca tu să faci terapie. Dacă o vei face, vei descoperi că este un om abuziv din punct de vedere emoțional și nu te vei mai simți vinovată pentru că refuzi să îi suporți prostiile. Tu nu ai greșit, dar soțul tău da. Fă cum ți-a recomandat. Fă terapie pentru ca tu să îți poți recăpăta încrederea pe care el ți-a erodat-o cu "observațiile" lui crude”, a comentat cineva.
„Cum să te plângi de felul în care arată partenera ta imediat după ce a trecut prin 9 luni de sarcină, prin durerile incredibile ale travaliului și eventual și printr-o depresie postnatală, doar pentru a-ți dărui ție un copil. În mod neironic, bărbații care critică trupurile femeilor care le-au născut copiii ar trebui să fie castrați. Oricum nu merită mai mulți copii”, a mai scris cineva.
Tu ce părere ai despre situația acestei mămici?
Surse foto: Freepik
Surse articol: Reddit