A început să își respingă fiica tot mai mult, iar recent i-a spus soției sale că își dorește să nu fi făcut-o. Femeia spune că nu știe cum să reacționeze la așa ceva. Ce-i drept, nu ai cum să nu încremenești de durere în momentul în care partenerul tău de viață, tatăl copiilor tăi, îți spune că își dorește să nu fi făcut copii cu tine...
„Soțul meu mi-a spus că își dorește să nu fi făcut un copil cu mine și nu știu cum să reacționez”
Iată ce povestește mămica și ce sfaturi a primit de la internauți:
„Nu sunt sigură ce să fac. Sunt căsătorită cu soțul meu de mai bine de 10 ani și avem împreună o fetiță de 8 ani pe care el, aparent, o consideră enervantă. Tocmai mi-a spus, de altfel, că își dorește să nu fi avut-o.
Ce-i drept, mi-a spus în repetate rânduri de-a lungul anilor că nu vrea copii, dar când a aflat că sunt însărcinată, a fost de acord să păstrăm copilul. Ba chiar începuse să caute nume pentru ea, părea entuziasmat. Apoi, când a venit pe lume și și-a dat seama, probabil, ce presupune un copil, și-a schimbat atitudinea. De-a lungul anilor a fost destul de clar că nu și-a dorit niciodată cu adevărat să fie tată și totuși, uneori, pare să o iubească pe fiica noastră. Evident, nu s-a pus niciodată problema să facem un al doilea copil, iar eu am trecut peste pentru că îl iubesc. Dar acum, că a spus ceea ce a spus, nu-l mai pot privi în același mod. Am fost supărată după ce mi-a spus asta (mi-a părut rău mai mult pentru fiica mea, decât pentru mine), iar el nu înțelegea de ce. Se comportă ca și cum aș fi greșit că sunt supărată din cauza asta.
Sunt conștientă că nu ne merită și simt că ar fi timpul să plece, oricât de mult m-ar durea acest lucru. Așteptările lui față de copii sunt redutabile, are standarde atât de înalte încât nu are prieteni și se ceartă cu toată lumea. Eu sunt singura care îl suportă.
Nu știu sigur de ce postez asta, cred că sunt în stare de șoc că a spus ce a spus despre fiica noastră... deși mi se pare că de mult timp prea îl mai interesează de noi. Îmi pare atât de rău pentru ea, este un copil minunat și merită mai mult”, a scris mămica.
Cei care i-au citit postarea au rămas șocați și în unanimitate au sfătuit-o să divorțeze de el, pentru binele tuturor, mai ales al fetiței.
„Este îngrozitor. Cel mai bine ar fi să plecați de lângă el. Atât tu, cât și fiica voastră merități mai mult”, a scris cineva.
„Lasă-l. Niciodată nu e prea târziu să o iei de la capăt. Cred că sunt mai mulți oameni care își regretă copiii sau viața de părinte decât ți-ai imagina. Întotdeauna jură orbește că ai lor copii nu știu asta, dar pare foarte puțîn probabil. Copiii simt imediat când nu sunt doriți de părinți. Fiica voastră merită mai mult decât să se simtă îngrozitor pentru că tatăl ei s-a săturat de ea, practic”, a mai adăugat o persoană.
„Sper că nu te gândeșți să rămâi cu el după toată asta. Nu îți forța fiica să treacă prin așa ceva”, a mai scris cineva.
„Ia-ți fiica și pleacă. Protejeaz-o de atitudinea lui toxică, care îi va distruge încrederea în sine”, a mai adăugat o persoană.
Tu ce părere ai despre această situație?
Citește și:
Surse foto: istockphoto.com
Surse articol: Mumsnet