De ce ingrediente am nevoie pentru sosul de smantana?
Sosul de smantana este foarte usor de preparat si ingredientele pentru pregatirea lui sunt la indemana oricarei mamici care este si o buna gospodina. Iata de ce anume ai nevoie pentru pregatirea sosului de smantana:
50 g unt
50 g faina
500 ml lapte
o lamaie
100 g smantana
o legatura marar
sare
piper
Cum se prepara sosul de smantana?
Pregatirea sosului de smantana nu iti va rapi mai mult de douazeci de minute in bucatarie, prin urmare iti ramane destul timp sa te joci si cu cel mic. Iata ce pasi ai de urmat pentru pregatirea sosului de smantana perfect:
Intr-o tigaie, incinge untul.
Adauga apoi faina.
Stinge compozitia astfel obtinuta cu laptele, amestecand continuu pentru a nu se forma cocoloase.
Lasa-l sa dea in cateva clocote pentru ca mixtura sa se ingroase.
La final se adauga zeama de lamaie, sarea, piperul si mararul tocat marunt.
Ia compozitia de pe foc si adauga smantana.
Sosul de smantana este si sanatos datorita continutului bogat in lactate, si aromat datorita mararului si usor datorita sucului de la lamaie. Copilul tau va fi fericit sa guste acest sos alaturi de mancarea lui preferata peste fiert sau carne de pui rasol, ori chiar alaturi de o salata si legume fierte. Pofta buna!
Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!