Ai un copil mofturos care nu mănâncă mai nimic? Sau dacă o face, cere fast food, burgeri și alte preparate delicioase care îi încântă papilele gustative? Nu reușești să sub nicio formă să îl faci pe cel mic să mănânce sănătos, să accepte legumele în dietă, mai ales broccoli?
Avem o rețetă delicioasă de chifteluțe cu broccoli pe care toți picii le vor adora și devora. Chiar și cei mai pretențioși copii care se strâmbă atunci când văd verde în farfurie, care preferă să plângă, să se tăvălească pe jos, să facă un tantrum decât să guste o bucățică de broccoli vor iubi această rețetă!
Chifteluțele sunt minunate pentru că ascund atât de bine broccoli, încât chiar cei mai pretențioși pici la mâncare vor fi fericiți să primească o porție fără a-și da seama măcar ce au gustat.
Maddy, celebra mamă pe Tiktok a postat un videoclip pe platforma de socializare cu o rețetă care schimbă viața multor părinți. Această rețetă de chiftele are un ingredient secret ascuns înăuntru.
@maddymakes_ #momsoftiktok #toddlerdinner #toddlermeals #fyp #momtok ♬ Taste It - TELL YOUR STORY music by Ikson™
Modul de preparare este surprinzător de simplu: tot ceea ce trebuia să facă părinții este să pregătească niște broccoli la abur, să-l zdrobească, să adauge carne tocată, condimente, pesmet și alte ingrediente pentru chifteluțe.
Apoi vor forma aluatul sub formă de bile și le vor coace la cuptor sau în tigaie. Și uite așa aveți niște chifteluțe delicioase cu legume verzi sănătoase înăuntru. Iar copiii vor fi mai mult decât încântați să le guste!
Ghid pe vârste: 6 idei de chifteluțe super-delicioase pentru copii!
Poftiți la chifteluțe delicioase și sănătoase...
Maddy susține că micuților ei le place să adauge și niște sos de roșii în tigaie, pentru a consuma chiftelele marinate. Iar la finalul videoclipului, arată un clip cu copilul ei care mănâncă cu atât de multă poftă, fără a avea vreo idee că preparatul conține broccoli.
Cu siguranță puteți încerca această rețetă și cu dovlecei, morcovi, cartofi dulci sau alte legume pe care copilul nu le agreează, dar care știți că sunt foarte sănătoase. Părinții au mână liberă atunci când vine vorba să „strecoare” legume la abur zdrobite în chiftele, deoarece alături de condimente vor avea un gust incredibil.
Dacă și tu ești în căutarea mai multor modalități de a adăuga legume la o masă, trebuie să iei în considerare și sfatul unuia din comentatorii videoclipului, care are o idee genială.
„Ai putea adăuga mai multe legume în sos. Mie îmi place să prăjesc legumele, roșiile, să le amestec cu condimente până la omogenizare și apoi să le blenduiesc”, a scris o mămică pe Tiktok.
Pare prea frumos să fie adevărat? Cu siguranță nu! Copiii vor adora chifteluțele de broccoli cu carne și le vor mânca cu poftă, ștergând tot sosul din farfurie cu un colț de pâine…
Surse foto: pixabay.com, unsplash.com, pexels.com
Surse articol: mother.ly