Se apropie aniversarea prichindelului tău? Iată locația potrivită atât pentru el, cât și pentru părinți

Se apropie aniversarea prichindelului tău? Iată locația potrivită atât pentru el, cât și pentru părinți

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Prin organizarea unei petreceri aniversare, copilul are ocazia să-și consolideze prieteniile pe care le are deja și să-și facă noi prieteni. De asemenea, grație implicării în activități ludice diverse, poate dobândi abilități ce-i vor fi oricând utile. În plus, petrecerile aniversare dăruiesc unele dintre cele mai dragi amintiri ale copilăriei. De aceea, contează mult ca aniversarea copilului tău să fie găzduită de o locație cu totul specială. Parcurgând articolul de mai jos poți descoperi o asemenea locație pentru petreceri, care cu siguranță îi va surprinde în cel mai plăcut mod atât pe micii invitați, cât și pe cei mari.

De ce să organizezi aniversarea copilului în afara casei

Imaginează-ți cum ar fi ca următoarea petrecere aniversară a micuțului tău să aibă loc în casa voastră. Alături de râsete și multă voie-bună, nu poți neglija deranjul creat și, în plus, nu trebuie să scapi din vedere eforturile pe care trebuie să le depui pentru a te asigura că totul iese așa cum îți dorești. Ținând seama de aceste aspecte, nu greșești dacă pornești în căutarea unei locații potrivite pentru aniversarea copilului. Printre cele mai importante avantaje pe care le aduce organizarea unei petreceri în afara casei se numără:

Scapi de grija de a-ți decora casa conform temei petrecerii

Întrucât știi care sunt preferințele copilului tău, te străduiești să asiguri decorațiuni care să redea cât mai bine tema petrecerii sale. Nu este întotdeauna la îndemână să le găsești, poate fi costisitor și, mai mult decât atât, te gândești că, după terminarea petrecerii, toate ornamentele vor ajunge într-o debara, într-o magazie sau într-o mansardă și nimeni nu va mai fi interesat de ele. 

Dacă te hotărăști ca petrecerea să fie într-o locație destinată organizării evenimentelor de acest tip, va fi suficient, de exemplu, să discuți cu organizatorii despre tema aleasă și ei să se ocupe de tot. De asemenea, există posibilitatea ca organizatorii să propună de la început câteva teme, din care să poți alege una.

Nu mai ești nevoită să te îngrijești ca masa să fie și ea aranjată în funcție de tema aleasă pentru petrecere

Și acest demers presupune mult efort, dublat inclusiv de încercarea de a găsi un meniu care să fie și el cât mai potrivit temei petrecerii. De pildă, în cazul în care este vorba despre o petrecere cu tema prințese, trebuie să ai grijă să oferi, de exemplu, fursecuri și brioșe, cănuțe care să le imite pe cele de porțelan, diverse mini-sandvișuri, bombonele roz etc. 

sticlute in forma de cifra 1 cu bombonele roz si cu coronita aurie

Optând pentru o petrecere în afara casei, organizatorii se vor ocupa și de masa sărbătoritului, după ce stabilești cu ei un meniu.

Scapi de supravegherea permanentă a copiilor invitați

Una dintre cele mai mari provocări care vine odată cu organizarea unei petreceri aniversare pentru copii este supravegherea permanentă a acestora. Fie că te preocupi doar tu de siguranța invitaților, fie că ești ajutată de alți părinți, nu este simplu să fiți cu ochii pe toți. În special dacă au vârste diferite, supravegherea lor devine mai dificilă.

De aceea, când te orientezi spre o altă locație pentru petrecere, ești mult mai liniștită știind că micuții se află în grija unor supraveghetori, cel puțin pentru un anumit interval.

Nu mai este nevoie să te preocupi să le faci de lucru copiilor

Alt aspect mai puțin plăcut care intervine când ești gazda unei petreceri aniversare este să te orientezi către activități cât mai antrenante pentru cei mici. Astfel, trebuie să ții cont permanent de vârsta acestora și, dacă ai invitați de vârste foarte diferite, ești nevoită să-ți pui serios creativitatea la treabă.

Te poți scuti de o asemenea grijă dacă petrecerea copilului tău se ține într-o anumită locație, în condițiile în care acolo invitații se pot implica în activități foarte diverse. Ideal este să optezi pentru o locație care să dispună atât de spații de joacă în interior, cât și în aer liber. În plus, animatorii îi pot antrena pe cei mici în activități inedite, care să le stârnească interesul, cum ar fi: pictură cu degetele, pictură pe față, modelarea baloanelor, concursuri de dans, jocuri interactive etc.

Nu mai este cazul să faci ordine și curățenie după terminarea petrecerii

O petrecere pentru copii înseamnă și multă dezordine și mizerie într-un interval scurt de timp. De pildă, nu este exclus să vezi că, după 2-3 ore, casa ta arată ca și cum acolo ar fi avut loc un dezastru și, pe unde nici nu te gândești, dai peste resturi de mâncare, peste pahare strivite, peste baloane sparte, peste pete de tot felul etc. Uneori, poți avea nevoie de câteva zile ca să termini curățenia și să pui lucrurile la loc.

copii care se distreaza la o petrecere aniversata organizata acasa

7 idei de petrecere pentru copii acasă

Cauți locația ideală pentru aniversarea copilului? Nu mai sta pe gânduri și vino la The Yellow House!

Odată ce decizi că petrecerea aniversară va fi organizată în afara casei, începi să cauți o locație care să corespundă așteptărilor tale și care să-i ofere copilului tău amintiri minunate. The Yellow House este oricând o alegere inspirată pentru a transforma aniversarea copilului într-un eveniment memorabil. Iată de ce:

Copilul tău va fi tratat precum o vedetă

Creativitatea, entuziasmul și atenția la detalii a specialiștilor din cadrul The Yellow House sunt „ingredientele” pentru ca aniversarea copilului să fie un eveniment cu totul special. Astfel, poți fi sigură că, prin alegerea temei dorite și a unei game variate de jocuri și activități interactive, petrecerea va reflecta pe deplin personalitatea sărbătoritului. Practic, organizându-i petrecerea în această locație, poți spune că, pe lângă alte daruri, vii și cu alt cadou valoros pentru copilul tău: o aniversare pe cinste!

Invitații au la dispoziție atât spații interioare, cât și o grădină 

Pentru a veni în întâmpinarea celor mai diverse preferințe, The Yellow House dispune atât de o curte de 300 de m2 ideală pentru o petrecere în aer liber, cât și de un spațiu interior primitor și confortabil. De aceea, invitații pot lua masa în grădină, iar adulții care îi însoțesc se pot bucura de o zonă de relaxare și de un bar.

masa petrecere in aer liber si zona de relaxare cu bar

Copiii vor fi antrenați în cele mai diverse activități

Spre exemplu, în cazul în care vor să se distreze în aer liber, copiii își pot pune imaginația și îndemânarea la treabă datorită zonei special amenajate cu nisip. În același timp, se pot întrece pe tobogane, pot juca badminton și se pot antrena și în jocuri competitive precum mini-fotbal, hochei de masă, bowling sau golf. 

zona de joaca cu nisip si mini-fotbal afara

În situația în care cei mici aleg să se joace în interior sau dacă vremea nu permite joaca afară, trebuie să știi că tot nu au nicio șansă să se plictisească. De pildă, amatorii de mișcare și de competiție pot juca mini-baschet, mini-fotbal sau darts. Cei dornici să picteze și să se bucure de universul culorilor au posibilitatea să se simtă „ca peștele în apă” în zona de „beauty& tattoo”, iar cei care se visează bucătari pentru o zi se pot bucura de o bucătărie complet utilată: „kitchen area”. Nu în ultimul rând, cei mai îndemânatici și pasionații de lego dispun de o zonă de „lego& crafts”.

spatiu interior amenajat in mai multe moduri pentru a gazdui petreceri pentru copii

În afară de beneficiile enumerate, alt avantaj demn de luat în seamă de care poți avea parte alegând The Yellow House este că ai la dispoziție pachete de preț flexibile. Aceste pachete sunt de două tipuri, „Basic” și „Standard” (ambele opțiuni permit închirierea spațiului pentru petrecere pentru 4 ore), care pot fi însă personalizate în funcție de preferințe. Prin urmare, dacă vrei, ai posibilitatea să adaugi anumite activități sau să te orientezi către un meniu special pentru a te asigura că vei satisface și cele mai exigente gusturi. 

De exemplu, pachetul „Basic” constă în:

  • Invitație digitală personalizată;
  • Supraveghetori pe tot parcursul petrecerii;
  • Spațiu interior și exterior: loc de joacă organizat pe diverse zone, mini-golf, bascket, darts, bowling, biliard, hochei de masă+ zonă de mese, zonă de nisip, zonă de relaxare, bar, curte de 300 de m2, zonă separată pentru masă cu tematică „picnic”.

zona de joaca intr-un spatiu interior, incluzand si o bucatarie

În ceea ce privește pachetul „Standard”, alegându-l poți beneficia de:

  • Invitație digitală personalizată;
  • Supraveghetori pe tot parcursul petrecerii;
  • Spațiu interior și exterior: loc de joacă organizat pe diverse zone, mini-golf, bascket, darts, bowling, biliard, hochei de masă+ zonă de mese, zonă de nisip, zonă de relaxare, bar, curte de 300 de m2, zonă separată pentru masă cu tematică „picnic”;
  • Arcadă baloane;
  • Decor masă;
  • Meniu copii (mini-aperitive) plus șampanie copii (x2);
  • Meniu principal la alegere: platou cald sau pizza;
  • Meniu adulți: platou rece sau cald.

zona cu piscina intr-o gradina si zona de relaxare

Descoperind cât de multe avantaje oferă o asemenea locație pentru o petrecere aniversară, nu îți mai rămâne decât să faci din timp o rezervare pentru închirierea acesteia și să te lași cu încredere pe mâna specialiștilor de la The Yellow House. Procedând așa, vei fi mai puțin stresată și te vei bucura din plin, alături de copilul tău și de toți invitații, de o petrecere de neuitat.

Surse foto: pexels.com, Image by Freepik

Surse articol: todaysparent.com, partywizz.com

Articolul urmator
Ce este "pozitivismul toxic" și cât de periculos poate fi pentru copii și părinți?
Ce este "pozitivismul toxic" și cât de periculos poate fi pentru copii și părinți?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Vrei sa îl ții ocupat pe copilul tău cât îți rezolvi treburile casnice? Iată cum!
    Vrei sa îl ții ocupat pe copilul tău cât îți rezolvi treburile casnice? Iată cum!

    Orice mamă visează să își împartă timpul în așa manieră încât să își poată rezolva treburile casnice, cât timp micuții ei sunt ocupați...

    „Am pierdut o sarcină la 44 de ani. Avem 4 copii dar suferim enorm, atât eu, cât și soțul meu”
    „Am pierdut o sarcină la 44 de ani. Avem 4 copii dar suferim enorm, atât eu, cât și soțul meu”

    Chiar dacă și-au îndeplinit deja visul de a deveni părinți, anumite persoane suferă foarte mult când nu își pot lărgi iar familia. Cu atât mai mult cu...

    Așa arată iubirea pură! A plantat 1 milion de floarea-soarelui pentru aniversarea celor 50 de ani de căsnicie cu soția lui
    Așa arată iubirea pură! A plantat 1 milion de floarea-soarelui pentru aniversarea celor 50 de ani de căsnicie cu soția lui

    Am mai auzit de cadouri inedite cu ocazia aniversării căsniciei, însă de plantarea a 1 milion de floarea-soarelui cu ocazia împlinirii a 50 de ani de căsătorie, recunoaștem...

    Am crezut că trăiesc într-o căsnicie abuzivă, dar acum simt că atât eu, cât și soțul meu scoatem ce e mai rău din noi
    Am crezut că trăiesc într-o căsnicie abuzivă, dar acum simt că atât eu, cât și soțul meu scoatem ce e mai rău din noi

    Timp de 10 ani am crezut că trăiesc cu o persoană abuzivă lângă mine. În ultima vreme, însă, m-am tot gândit la căsnicia mea și am ajuns la concluzia că...

    „Am divorțat de soțul meu și îl părăsesc atât pe el, cât și pe fetița mea. O văd cum plânge și îmi frânge inima, dar nu am ce face"
    „Am divorțat de soțul meu și îl părăsesc atât pe el, cât și pe fetița mea. O văd cum plânge și îmi frânge inima, dar nu am ce face"

    După o ceartă urâtă cu soțul, amenințări și jigniri, o femeie s-a văzut nevoită să își ia doar hainele de pe ea și să plece de teama tatălui copiilor. Din păcate,...

    Mirela Vaida ne dezvăluie rețeta tradițională de sarmale moldovenești. „Cu cât sunt mai mici sărmăluțele, cu atât ești mai gospodină”
    Mirela Vaida ne dezvăluie rețeta tradițională de sarmale moldovenești. „Cu cât sunt mai mici sărmăluțele, cu atât ești mai gospodină”

    Una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV de la noi obișnuiește să gătească acasă și îi plac mâncărurile tradiționale românești. De aceea, de-a lungul...

    Fenomenul „birthday blues”: De ce mă simt trist când se apropie ziua mea?
    Fenomenul „birthday blues”: De ce mă simt trist când se apropie ziua mea?

    Zilele de naștere sunt asociate cu bucuria, petrecerile, cadourile, zâmbetele, dorințele și alte lucruri pozitive. De exemplu, dacă îmi spune cineva să închid ochii...

    „Ni l-am dorit atât de mult, dar nu am avut parte de el. S-a stins în brațele noastre”. Doi părinți își povestesc experiența tragică
    „Ni l-am dorit atât de mult, dar nu am avut parte de el. S-a stins în brațele noastre”. Doi părinți își povestesc experiența tragică

    Să afli că vei aduce pe lume un copil care nu are multe șanse de supraviețuire este una dintre cele mai grele experiențe prin care poate trece o viitoare mamă. Într-o asemenea...

    © 2024 Qbebe