Sfatul psihologului: Cum sa fii un model pentru copilul tau

Cum sa fii un model sanatos pentru copilul tau?, ar fi intrebarea mai potrivita. Modele suntem cu totii pentru copii. Ambii parinti sunt, la fel ca ceilalti adulti care ii ingrijesc in mod constant in primii ani de viata. Dar inregistrarea si invatarea comportamentelor de catre copil are loc mai ales in relatie cu mama, daca relatia este una fireasca, marcata de dragoste si grija. Copilul invata cu mult mai mult mai mult decat ce si cum sa procedeze; el invata cine si cum sa fie, de la mama lui.

1. Modelul mamei, dupa soiul copilului

Ce trebuie sa stie fiecare parinte despre acest rol de model, pe care il joaca, indiscutabil, in viata micutului sau?

Rolul copilului este la fel de activ precum rolul parintelui. A fi model pentru cineva inseamna ca acesta te alege, te observa si te "preia", transformandu-se in functie de ce vede la tine. Copilul nu te alege, ci te primeste de model, asa cum te primeste de parinte. El devine varianta proprie de Mama. Atunci cand avem doi copii, fiecare devine o alta varianta, personalizata, de Mama. Modelul esti tot tu, dar rolul copilului este vital in ceea ce va deveni. Altfel spus, a fi model nu inseamna ca ii modelam pe copii, dupa cum ne-am dori sau dupa cum am crede. Copilul insusi preia din noi ceea ce i se potriveste lui mai mult, acele parti ce rezoneaza mai mult in el - iar aceste parti pot sa nu fie cele care ne plac noua, sau poate chiar sa ne scape controlului constient. Ceea ce ne conduce la punctul 2.

2. Cum devii un model pentru copilul tau?

In calitate de model pentru copilul meu, eu nu pot modela rezultatul, ci doar pe mine. Ma pot stradui sa devin cea mai buna varianta a mea. Sa sporesc in virtuti si in consecventa, sa-mi cizelez caracterul, sa-mi monitorizez comportamentul pana in cele mai mici gesturi si sa imi corectez greselile. Ma pot stradui sa ofer un model tot mai bun de om, din care copilul isi va alege acele aspecte potrivite lui si le va integra. Aceasta este datoria si partea mea. Dar nu pot anticipa ce fel de om va deveni copilul, pe seama faptului ca "seamana cu mine".

Sa dam un exemplu. Poate ca eu sunt cea mai harnica si plina de ravna mama, dar micutul seamana, sub acest aspect, cu altcineva din neam. Poate ca de el se va lipi mai degraba nevoia mea de a face ceva tot timpul, un neastampar, o ne-stare pe loc, dar care la el sa nu se manifeste sub forma harniciei. Poate ca el se va dovedi mai degraba dezinteresat de treburile domestice, chiar fetita fiind, si va cauta - de exemplu - sa citeasca in permanenta. Nu va lasa cartea din mana. Dar o va face in aceeasi maniera, cu acelasi spor pe care il am si eu atunci cand fac curatenie. Pentru ca acesta este modelul pe care l-a avut, de a face lucrurile.

Pe de alta parte, daca eu nu maximizez potentele mele, daca nu licitez la maxim calitatile mele (cum este, aici, harnicia), nu ii voi oferi un exemplu la fel de evident. Daca ma lenevesc, atunci neastamparul meu, ca adult, se poate transforma in agitatie si iritare, in logoree sau in ticuri comportamentale; in loc sa il pun in slujba curateniei generale. Copilul va percepe foarte bine aceste detalii. El va invata de la mine sa fie la fel. Cand va mai creste, desi va iubi lectura, se va agita sa faca rost de carti, sa cumpere sau sa imprumute cat mai multe, sa bifeze titlurile obligatorii sau pe care doreste sa le citeasca. Va incepe mai multe carti si se va opri in mod constant, de nerabdare si de ciuda ca nu termina mai repede, ca sa ajunga si la urmatoarele. Acelasi copil, aceeasi placere innascuta pentru lectura - dar un model diferit de a pune in practica aceasta tendinta. Intelegi de ce este important ca eu sa nu fiu mai prejos de omul care pot, cu adevarat, sa fiu?

3. Sunt model pentru copil, deci sunt mai mult decat arat

Iar copilul stie foarte bine acest lucru. El se naste cu simturile ascutite, in timp ce adultii si le-au pervertit sau si le-au astupat. Pe cand, copiii percep mai ales limbajul nonverbal. Inca din burta mamei, cand nu pot vedea afara si nu pot intelege limbajul nostru, copilul se invata sa inteleaga ce se petrece, cu ajutorul inimii. El asculta tonalitatea, intonatia, el aude tacerile. La nastere, la fel. Din fiecare atingere a mamei sau a tatalui, copiii primesc informatii despre ce simt acestia, ce nivel de energie au, ce tonus. Cu fiecare privire - odata ce isi fixeaza privirea - pruncii vad dincolo de trasaturi si zambete: ei vad emotia din spatele celor mai fine, chiar imperceptibile, expresii faciale. Daca, de exemplu, tu esti indurerata de pierderea cuiva drag, de cearta cu sotul, de o boala sau de o grija, copilul primeste valul emotiei tale nerecunoscute, chiar daca in prin plan se afla bucuria ta de a-l purta in brate.

Asadar, oamenii cu cel mai inalt nivel al inteligentei emotionale sunt... bebelusii. Micutii percep intr-o secunda emotiile adevarate, reale, pe care noi le traim intr-o anumita situatie, si care noua chiar ne scapa. Percep dinamica relatiei dintre mama si tata. Percep emotiile refulate din tonul tatalui frustrat si oboseala din glasul mamei. Ei sunt experti in a detecta toate aceste semnale. Sunt mici "radare." Si tot ceea ce detecteaza ca fiind adevarat, autentic - sub masca dezirabila - ei le inregistreaza si le depoziteaza. Pentru ce? Pentru a deveni astfel. Intelegi? Prin tot ceea ce suntem si simtim, prin intreg arsenalul tehnicilor de comunicare cu partenerul, prin dinamica relationarii dintre noi, noi suntem MODELE pentru bebelusi.

4. Modelul parintilor se imprima in bebelus

Pana la trei ani de zile, este dovedit ca micutii inregistreaza orice informatie gasesc in mediu, fara niciun fel de filtru. Mintea lor este ca un burete, absoarbe orice. Tocmai de aceea, vocile expertilor in sanatatea copilului dau sentinte grele pentru cei care ii expun pe copii ecranelor TV. Dezvoltarea cognitiva de pana la 3 ani este una ce nu se va repeta, toata viata omului. Ea poate fi puternic si ireversibil bulversata de televizor si computer, iar informatiile care vin de aici, cu toata diversitatea si repeziciunea lor ne-fireasca, sunt absorbite de creierul insetat al pruncului. El le depoziteaza si ele se vor declansa cand ii este lumea mai draga, afectandu-i sanatatea emotionala.

La fel, copilul percepe si depoziteaza orice model emotional si relational ii oferim noi. El va invata, spre exemplu, ca doar emotiilor "bune" li se poate spune pe nume, pe cand cele de dedesubt (furia, nemultumirea, sfarseala, dorul, iritarea, tristetea) trebuie negate. Nu spunem nimic despre ele, nu le manifestam evident, nici fata de partener, nici fata de bebelus. Cati parinti ai auzit vorbindu-i bebelusului: "Acum ma simt tare furioasa ca tatal tau a uitat sa mai vina acasa"? Pare un lucru ciudat, dar de ce sa fie asa, de vreme ce copilul deja PRIMESTE toate aceste informatii?

El stie ca te simti furioasa si indurerata. El simte ca ai un val de emotie negativa si de respingere fata de tatal lui. El simte lipsa tatalui din acel moment, in care sentimentele tale puternice parca il cheama, parca il invoca. Simte tensiunea. Toate aceste informatii emotionale, din mediu, se imprima in copil si, la nivel inconstient, ii spun ce se petrece. Vei vedea, drept dovada, ca devine si el agitat si plangacios, aparent fara sa aiba motiv. Copilul deja stie ce se intampla cu tine, cu voi! Dar mai invata ceva: ca aceste lucruri din tine si dintre voi nu trebuie recunoscute, nu trebuie comunicate, numite, impartasite sau date pe fata... Pentru ca acesta este modelul pe care i-l oferim.

5. Cum sa fii model sanatos pentru copilul tau?

Fiind autentica. Fiind sincera cu tine insati si cautand in permanenta sa ramai in contact cu ceea ce traiesti. Tine minte ca emotiile sunt "citite" de copil, chiar si atunci cand tu nu vrei sa le recunosti fata de tine. El va invata "ce face popa, nu ce spune popa". Tu poti raspunde cu "Sigur" la intrebarea sotului "Faci si tu ceva bun sa mancam deseara?", dar tonul scazut si raceala raspunsului, alaturi de fata care iti "pica" si de incruntarea persistenta, desi greu perceptibila, ii vor dezvalui copilului adevaratul tau gand: "Parca mai am timp si de asa ceva, parca nu ai mancare in casa, parca tu ma ajuti cu ceva cand iti cer, parca altceva mai bun nu am de facut pentru familie, nu mai spun ca de mine nu am avut grija de doua luni!" Toate acestea ajung, in mod inconstient, la copil, care va invata ca adevaratele replici si sentimente trebuie mascate sub o slujire fortata, nesincera, plina de resentimente. Fii onesta cu tine si cu ceilalti. Astfel devii un model sanatos pentru copilul tau.

Apoi, indrazneste sa te corectezi. Multi dintre noi avem impresia ca viata noastra ar trebui sa arate precum o traiectorie lina si dreapta, intre punctele A, B, C si tot asa. Ca ne apucam de un lucru si nu mai dam inapoi, mergem pana la capat cu el si il facem asa cum stim. Ca in acest fel dam dovada de maturitate si stabilitate, mai ales in fata copilului. Adevarat! Insa o dovada mai mare de maturitate si de stabilitate oferim daca, fara a dezerta, ne oprim in mod constant pe drum, atunci cand intelegem ca s-ar putea sa gresim. Ne oprim si verificam, ne oprim si corectam. Asta inseamna adaptare si crestere. Copilul are nevoie sa aiba un astfel de model.

De exemplu, port o discutie in contradictoriu, decenta si rezonabila, cu sotul meu. Sau avem o dezbatere care dureaza de jumatate de ora, si care se apropie de sfarsit, iar scorul inclina vizibil spre mine. Invins, plictisit - sau, si mai bine - spasit, sotul imi da dreptate. Pe ultima suta de metri, imi dau seama ca am pornit de la o ipoteza falsa, si toata constructia argumentativa pica. El nu stie. Dar acum eu stiu! Sau ca am uitat amandoi sa includem o variabila, care ar putea schimba totul. Ce fac, ii spun? Da. Un model responsabil il cheama pe celalalt inapoi si ii spune. Am gresit. Ma corectez. Este greu si dureros, pentru ca trebuie multa smerenie. Dintr-o atitudine falnica si atotstiutoare, te cobori in doar cateva secunde mai jos decat celalalt, recunoscandu-ti ignoranta. Copilul va vede. Vede ca mama poate sa greseasca, desi acum jumatate de ora parea sa aiba toata dreptatea de pe lume si ar fi convins si un presedinte. Dar uite, aparentele cele mai puternice inseala. Mama a gresit.

Este bine sa fie martor copilul la asa ceva? Da! Nu mai bine tac din gura, o las asa, ca sa invete de la mine lectia victoriei, si ma duc eu mai tarziu la tatal lui, sa ne lamurim intre patru ochi? Nu! Decat lectia unei victorii inguste, iluzorii, pe care nu va putea sa o egaleze cand va creste mare; mai bine il inveti lectia "culiselor": a greselilor care se strecoara, dar care nu trebuie sa ne darame. A demnitatii pe care ti-o pastrezi, tocmai prin puterea de a-ti recunoaste greselile. A dragostei pentru celalalt si pentru adevar, care presupune sa calci pe mandrie si pe orgoliu. A capacitatii mature de a te corecta. A simtului propriei masuri. Aminteste-ti ca un copil percepe lucrurile esentiale, cele autentice. Fie bune, fie rele. El este un vanator inconstient de autentic. Si acum, victoria ta autentica este cea asupra egoului: aceasta va ajunge la el. Abia acum, tu devii un model sanatos pentru copil.

Tu ce fel de model iti doresti sa devii pentru copilul tau?