Ce este shilajit
Utilizat încă din cele mai vechi timpuri în medicina tradițională ayurvedică în India și în Nepal, shilajit reprezintă o substanță ce are consistența unei rășini negre, maro deschis ori închis. Menționat pentru prima dată în cadrul celui mai vechi tratat de medicină ayurvedică, „Charaka Samhita”, shilajit conține un mix de plante și de minerale descompuse în mii de ani și prinse între straturi de rocă amestecate cu organisme marine. Shilajit se găsește la altitudini mari, în special în Munții Himalaya, dar nu lipsește nici din Tibet, din Afganistan, din Rusia și din nordul statului Chile (în Munții Anzi).
Având și denumiri precum „salajit”, „shilajatu”, „moomie” sau „mummiyo”, shilajit este folosit mai ales în Nepal și în nordul Indiei, copiii consumându-l adesea cu lapte, la micul dejun. De altfel, shilajit este vestit pentru calitățile sale de remediu „Rasayana”, fiind considerat de adepții medicinei ayurvedice un leac pentru orice boală și o soluție naturală pentru creșterea forței fizice.
Beneficiile pe care le are shilajit
Principalii compuși din shilajit sunt:
- Acidul humic: este o substanță rezultată în urma descompunerii plantelor;
- Acidul fulvic: renumit pentru proprietățile sale antioxidante, antiinflamatorii și de stimulare a memoriei;
- Diverse minerale: de exemplu, fier, seleniu, calciu și zinc.
Având în vedere compușii amintiți, nu este surprinzător faptul că shilajit este benefic pentru organism deoarece:
Are efecte antioxidante și antiinflamatorii
Shilajit protejează corpul de radicalii liberi și de procesele de degradare celulară. Radicalii liberi sunt molecule instabile care distrug celulele, favorizând îmbătrânirea prematură și apariția unor afecțiuni cronice. Printre asemenea afecțiuni se numără, de exemplu, diabetul, maladiile cardiovasculare, bolile neurodegenerative etc.
De asemenea, grație proprietăților antioxidante, shilajit combate stresul oxidativ, adică dezechilibrul dintre antioxidanții și radicalii liberi din corp. În aceste condiții, scade riscul de inflamație cronică, responsabilă de boli precum diabetul, artrita etc.
Contribuie la creșterea nivelului de energie
Consumul de shilajit stimulează activitatea mitocondriilor, „uzinele” de energie a celulelor. Mitocondriile au rolul de a converti oxigenul și nutrienții în adenozin trifosfat (ATP), compus care stochează energia la nivel celular.
Sprijină organismul în lupta cu infecțiile virale
Unul dintre cei mai importanți compuși din shilajit, acidul fulvic, are și proprietăți antivirale. Acestea din urmă, alături de proprietățile antioxidante, susțin sistemul imunitar pentru a contracara infecțiile. În același timp, și acidul humic ajută la combaterea infecțiilor virale.
Susține sănătatea oaselor
În condițiile în care accelerează procesele de regenerare celulară, shilajit are efecte pozitive asupra celulelor din structura oaselor. De aceea, shilajit contribuie și la păstrarea densității osoase, micșorând riscul de fracturi și de afecțiuni cum ar fi osteopenia și osteoporoza. Osteopenia înseamnă scăderea densității osoase.
Ajută la îmbunătățirea fertilității
Potrivit unui studiu publicat în „First International Journal of Andrology- ANDROLOGIA”, suplimentele alimentare pe bază de shilajit îmbunătățesc fertilitatea masculină. Oamenii de știință susțin că aceste suplimente acționează prin creșterea nivelului hormonului dehidroepiandrosteron (DHEA), produs de glandele suprarenale. La rândul său, hormonul DHEA sprijină producerea testosteronului, care influențează semnificativ fertilitatea.
Stimulează sinteza colagenului
Colagenul este o proteină ce face parte din componența oaselor, pielii, mușchiilor, tendoanelor și cartilagiilor. Susținerea procesului de sinteză a colagenului este vitală pentru menținerea sănătății pielii, mușchilor și articulațiilor mai ales pe măsură ce înaintezi în vârstă, iar producția de colagen începe să scadă.
Crește rezistența la efortul fizic
Suplimentele alimentare cu shilajit îmbunătățesc elasticitatea mușchilor și accelerează refacerea acestora după implicarea în activități fizice. În același timp, shilajit contribuie la reducerea stărilor de oboseală, ceea ce mărește rezistența la efortul fizic susținut.
Ușurează adaptarea organismului la stres
Shilajit este considerat un adaptogen ayurvedic, adică o substanță care asigură restabilirea echilibrului organismului întrucât îl ajută să se adapteze stresului și să răspundă efectelor generate de acesta.
Atenuează manifestările ce însoțesc răul de altitudine
Răul de altitudine poate fi provocat, de exemplu, de nivelul presiunii atmosferice, de scăderea nivelului de oxigen din țesuturi, de expunerea la vânt puternic, la temperaturi scăzute etc. În aceste condiții, nu este exclus să intervină manifestări cum ar fi:
- Letargie;
- Dureri de cap;
- Insomnii;
- Amețeli;
- Diminuarea apetitului;
- Greață și vărsături etc.
Datorită acidului fulvic, care conține oxigen, dar și numeroaselor minerale, shilajit stimulează adaptarea organismului la altitudinile mari și ameliorează stările neplăcute, specifice răului de altitudine.
Cum se administrează shilajit
Shilajit este disponibil în cadrul suplimentelor alimentare sub formă:
- Lichidă;
- De pulbere.
Dacă optezi pentru un supliment sub formă lichidă, îl poți consuma în diverse moduri, spre exemplu adăugându-l în ceai, în lapte, în sucuri de fructe etc. Tot ce ai de făcut este să adaugi, în funcție de recomandarea unui medic, 1/8- 1/2 linguriță de rășină shilajit în băutura dorită și să o consumi de 1-3 ori pe zi.
Când alegi shilajit sub formă de pulbere, cel mai la îndemână este să te orientezi spre capsule. În plus, poți să dizolvi pulberea în miere sau în lapte călduț și să consumi amestecul obținut o dată sau de două ori pe zi, în funcție de sfatul unui medic.
În general, este indicat ca shilajit să se administreze, la persoanele adulte, pe o perioadă de 8-48 de săptămâni, în doze cuprinse între 200 și 500 mg zilnic. În funcție de reacția organismului, doza poate fi crescută până la aprox. 250-1000 mg.
Indiferent de tipul de supliment cu shilajit, consultă-te cu un medic înainte să recurgi la așa ceva, cu atât mai mult cu cât te afli deja sub un tratament medicamentos și/sau iei alt supliment alimentar.
Shilajit: efecte adverse
Până în momentul de față, nu sunt disponibile studii care să confirme faptul că shilajit este toxic în cazul în care este administrat pe termen lung.
La fel ca alte substanțe, shilajit poate provoca, în anumite cazuri, reacții alergice. De aceea, nu îl mai folosi de îndată ce sesisezi semnele unei manifestări alergice, spre exemplu erupții cutanate, mâncărimi, diaree, și/sau inflamarea feței, limbii sau buzelor.
În contextul în care stimulează absorbția fierului, evită orice supliment cu shilajit dacă te afli în situațiile de mai jos:
- Ai talasemie: o boală ereditară care afectează capacitatea corpului de a produce suficientă hemoglobină. Aceasta intră în structura globulelor roșii și reprezintă o proteină ce conține fier și transportă oxigenul de la plămâni în tot corpul;
- Ai anemie cu celule în seceră (siclemie): o afecțiune genetică din pricina căreia organismul produce un tip anormal de hemoglobină, hemoglobina S;
- Suferi de hematocromatoză, o boală ereditară care stimulează corpul să producă și să stocheze prea mult fier.
Pentru a nu ajunge în situații nedorite, nu lua suplimente cu shilajit dacă:
- Suferi de o boală cardiacă;
- Ai hipotensiune: shilajit poate contribui la scăderea nivelului tensiunii arteriale;
- Te afli sub tratament cu medicamente pentru reducerea nivelului tensiunii arteriale.
În condițiile în care nu există suficiente dovezi științifice menite să arate că shilajit este sigur în sarcină și în perioada de alăptare, evită-l dacă ești însărcinată sau dacă alăptezi.
Ca să fii în deplină siguranță, nu consuma niciodată shilajit neprocesat deoarece poate fi contaminat cu ioni de metale grele sau cu fungi. În schimb, citește cu atenție informațiile de pe ambalajul suplimentului ales și orientează-te numai spre shilajit purificat în urma unui proces care îndepărtează impuritățile.
Surse foto: istockphoto.com, pexels.com, Image by freepik, youtube.com
Surse articol: draxe.com, health.com, healthline.com, hindustantimes.com, mayoclinic.org, medicalnewstoday.com, my.clevelandclinic.org, onlinelibrary.wiley.com, pmc.ncbi.nlm.nih.gov, sfatulmedicului.ro, verywellhealth.com, webmd.com