Fiul Octaviei Geamănu a avut nevoie de îngrijiri medicale
Prezentatoarea TV a precizat, pentru Observator News, că fiul ei, Andrei, are probleme de sănătate, fiind diagnosticat cu o afecțiune întâlnită mai ales la copii și adolescenți: mononucleoză infecțioasă („boala sărutului”). Săptămâna trecută, copilul a avut nevoie de îngrijiri medicale, prima dată ajungând la o clinică unde i s-au efectuat analize:„ M-am tot rugat să nu fim nevoiți să ajungem la spital, dar n-am scapat. Andrei s-a ales cu mononucleoza infecțioasă la începutul săptămânii, urmată de otită...Mi s-a părut ciudat că nu are niciun simptom în afara năsucului care nu curgea. În ziua cu febră i se umflaseră puțin și amigdalele și îi simțeam în respirație un miros ciudat. Panică: unde mergem cu el în pandemia asta? Prima oprire, la o clinică privată unde am primit diagnosticul în primul minut de evaluare, confirmat ulterior de analizele de sânge.”
A precizat că nu își dă seama cum s-a putut îmbolnăvi băiețelul și că în primele trei zile a avut ca, manifestare, doar nas înfundat, urmând febra ușoară. Pentru a fi sigură că acesta nu este infectat cu noul coronavirus, a fost testat: „Este o boală contagioasă produsă de virusuri, dintre care cel mai frecvent este virusul Epstein-Barr (EBV). Perioada de incubație e de 4-6 săptămâni. Nu știm de unde a luat-o. Nu am aflat că vreo persoană dintre cele cu care s-a întâlnit ar fi făcut-o, deci e mister total. A debutat cu nas înfundat. Trei zile, soft. Nimic altceva. În a patra zi febra 37,5. Normal că primul lucru a fost să îi fac testul Covid care a ieșit negativ.”
View this post on Instagram
A dat detalii despre simptomele pe care le-a avut copilul
Inițial, micuțul a început să urmeze tratamentul care îi fusese indicat la clinica unde primise diagnosticul de mononucleoză infecțioasă, dar în scurt timp au intervenit alte probleme: începuse să nu mai respire bine. În aceste condiții, Octavia Geamănu a relatat, într-un articol scris pentru „Observator News”, că a mers cu el la „Spitalul Grigore Alexandrescu”: „Am mers acasă și am început administrarea tratamentului. Știam că febra urma să dureze în jur de 7 zile. Însă la două zile după începerea tratamentului, la somnul de prânz, m-am speriat îngrozitor pentru că nu respira bine. Aveam impresia că se sufocă. L-am trezit și am venit la spitalul Grigore Alexandrescu. Pentru prima dată în viață...”
În urma investigațiilor efectuate acolo, au ieșit în evidență manifestări specifice mononucleozei, printre care inflamarea ganglionilor limfatici, dar și splina și ficatul mărite. I-a fost prescris un tratament cu antibiotic întrucât avea și otită, dar nu a fost necesară internarea în spital : „..S-au văzut la ecograf splina și ficatul mărite, iar medicul ORL-ist a constatat și-o otită medie, polipi mega inflamați. S-a schimbat puțin tratamentul și am început să îi dau seara antibiotic, acasă. Nu necesita internare.”
Lucrurile nu s-au desfășurat conform așteptărilor, a doua zi Andrei simțindu-se iar rău, explicându-i mamei sale că îl doare burta. A fost dus la același spital, unde a fost examinat de medici de specialități diferite (chirurg, ORL-ist, medic pediatru) și a fost recomandată internarea pentru a se evita apariția de complicații grave: „A doua zi, la prânz a început să îmi spună că îl înțeapă în partea dreaptă în zona apendicului și că îl doare burtica. Într-o oră mi-a zis de 4 ori asta. Așa că am revenit imediat la același spital. Din nou analize de sânge, ecografie, medic ORL-ist, chirurg… Într-un final, medicul pediatru a insistat enorm să ne internăm pentru că e o boală care poate da multe complicații. Doar când medicul pediatru a pronunţat pneumonie și encefalită am simțit că îmi scade tensiunea...”
În prima noapte petrecută la spital, băiețelul a făcut febră 39,3 și a rămas 4 zile internat.
Citește și: Ce trebuie sa stii despre mononucleoza infectioasa
A venit cu sfaturi pentru părinți
Frumoasa prezentatoare a insistat asupra ideii că mononucleoza infecțioasă nu este o afecțiune care să se trateze fără ajutor medical, cu atât mai mult cu cât poate genera complicații dintre cele mai serioase. De aceea, îi sfătuiește pe părinți să se adreseze unui medic pediatru pentru a avea parte de îndrumarea adecvată: „Vă scriu atât de în detaliu totul pentru că mi-aș dori enorm să înțelegeți ce boală urâtă e asta și să nu va tratați acasă copilul, după ureche, fără a discuta întâi cu medicul pediatru de la primele simptome. Andrei a avut doar năsucul înfundat, nimic altceva timp de 3 zile până a făcut febră. Și deja avea multe puncte albe în gât. E o boală care mărește ficatul și splina încât cea din urmă se poate rupe la mișcări bruște...”
A încheiat prin a spune că nu există vaccin contra mononucleozei infecțioase: „Nu există vaccin care să ofere protecție împotriva mononucleozei infecțioase care vine la pachet și cu o hepatită. Horror, chiar știu!...”
View this post on Instagram
Are o familie frumoasă
Octavia Geamănu este căsătorită din anul 2015 cu Marian Ionescu, unul dintre membrii trupei „Direcția 5”. Fiul lor, Andrei, a venit pe lume în noiembrie 2016, fericita mamă dezvăluind că a avut o sarcină dificilă. Potrivit „Agenția de Presă Mondenă”, la scurt timp după naștere, a mărturisit că: „În urmă cu 7 luni, pe cand lucrurile nu erau prea roz, mi-am salvat în calendar, în dreptul datei 20.11.2016 – baby boy. Am avut încredere în Dumnezeu, în destinul meu și-n medicul meu. Azi, la 11 și-un pic, mă uitam la darul vieții și mă intrebam cu cine seamănă...”
View this post on Instagram
Surse: agentiadepresamondena.com, click.ro, observatornews.ro, tvmania.ro
Sursă poză principală: instagram.com/ogeamanu/
Surse foto: instagram.com