„Am fost diagnosticat cu cancer la două săptămâni după ce mi-am pierdut tatăl ce s-a luptat cu aceeași boală”

Boala secolului cea care ia foarte multe vieți nevinovate, nu ține cont de vârstă, sex, etnie sau poziție socială, cancerul este unul din cele mai de temut diagnostice pe care un pacient le poate auzi. Un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost diagnosticat cu aceeași boală cumplită care i-a răpit tatăl la doar două săptămâni după moartea acestuia.

Inexplicabil este faptul cum pe patul de moarte, tatăl a arătat cu degetul, cu o privire plină de teroare, spre băiatul lui cel mai mic, după care și-a dat ultima suflare. Tânărul nu a înțeles dacă tatăl lui a vrut să îi arate ceva, dacă a transmis familiei pe cine a iubit mai mult sau dacă era vorba de ceva mult mai sinistru în gestul său.

„Uneori mă gândesc că este vina tatălui meu pentru că mi-a transmis această boală nemiloasă”

„La 15 ore după ce am ajuns cu tatăl meu la urgență, acesta a pierit, răpus de cancer. Două săptămâni mai târziu, mi-a fost descoperită o tumoare pe creier. Stau și mă întreb dacă tatăl meu prin gestul pe care l-a făcut pe patul de moarte nu a vrut să îmi spună că mă voi îmbolnăvi? Uneori mă gândesc că este vina tatălui meu pentru că mi-a transmis această boală nemiloasă”, povestește tânărul.

Ainsley Foster a aflat despre boala cumplită de care suferea tatăl lui, cancer la colon, în august 2018, când a primit diagnosticul. Bărbatul nu a dorit să își îngrijoreze cei patru fii, deși la începutul anului 2019 deja slăbise foarte mult, era letargic, își pierduse părul și nu putea nici măcar să mănânce, fiind hrănit printr-o pungă pentru stoma, cu un tub în stomac.

„Pe 18 aprilie am primit un telefon de la unchiul meu care ne-a anunțat pe noi cei patru fii ai tatălui meu că este internat de urgență la spital și trebuie să ajungem cât mai repede posibil. Când am ajuns, doctorii ne-au spus că îl sedeaseră din cauza durerilor chinuitoare prin care trecea. A decedat ziua următoare, fiind înconjurat de familie și de prieteni. Pe data de 22 aprilie ar fi fost ziua lui, așa că ne strânseserăm pentru a-i celebra aniversarea și nu pentru a-i plânge moartea.

O săptămână mai târziu, a trebuit să fac curat în casa în care a locuit tatăl meu după înmormântare. Atunci am început să am și migrenele severe durerile de cap care nu îmi dădeau pace. Nu puteam să privesc în lumină și, deși frații mei credeau că glumesc, mama a fost singura care m-a crezut și m-a obligat să merg la medic pentru un diagnostic clar.

Medicul a sugerat că durerile de cap erau cauzate de stres și de durerea după ce mi-am pierdut tatăl, așa că mi-au recomandat o serie de calmante și pastile care mi-ar fi ușurat viața. Dar durerea a persistat și era din ce în ce mai intensă, cu toate pastilele pe care le luam, așa că a trebuit să ajung din nou de urgență la medic”, mărturisește tânărul.

A învins cancerul de 4 ori din dragoste pentru copiii ei. "Vreau să îi văd crescând"

„Cât mai am de trăit?” A fost prima întrebare pusă de tânărul de 21 de ani diagnosticat cu o tumoră pe creier…

Pentru că mama lui deja făcuse programare la medic, chiar înainte de a intra pe poarta spitalului acesta s-a prăbușit din picioare, a leșinat și s-a trezit într-un cărucior în spital, nemaiputând să își simtă o parte a corpului. În aceeași zi tânărul a fost programat la un computer tomograf în urma căruia doctorii a observat o masă puternică care îi apăsa pe glanda pituitară. Medicii nici nu au putut să ia probe de biopsie din cauză că întreaga masă a creierului era blocată de această tumoră crescută, de aceea băiatul a fost programat la operație de urgență.

„Cât mai am de trăit? A fost prima întrebare pe care am pus-o medicului care mi-a dat speranțe și mi-a spus că tumora de care sufeream era tratabilă. Am început ședințele de terapie la începutul lunii mai, dar mama a observat că după prima săptămână, lucrurile nu erau deloc în regulă. Am slăbit foarte mult, eram letargic, dormeam 14 ore pe zi, de aceea mama m-a dus din nou la spital.

După o altă tomografie mi s-a spus că suferisem de o hemoragie la nivelul tumorii, lucru care a implicat o altă operație pentru stoparea sângerării. Riscul de apariție a complicațiilor sau chiar de moarte subită era foarte crescut și, mult mai târziu, mama mi-a mărturisit că până și asistentele plângeau de teamă că nu voi supraviețui și eram foarte tânăr. În mod surprinzător mi-am revenit și am stat într-o comă indusă pentru câteva zile.

Din cauza hemoragiei, îmi pierdusem vederea, așa că mama m-a ajutat cu lucrurile esențiale: să mănânc, să fac duș, până când mi-am recăpătat vederea în luna iunie. Ulterior am fost transferat la un alt spital pentru a începe o altă rundă de chimioterapie. Acolo am întâlnit o pe Eve, lucrătorul social care îmi fusese destinată, și cu care mi-am alinat singurătatea, am jucat jocuri, m-am destăinuit. Eve era ca o a doua mamă pentru mine”, destăinuie tânărul.

Așa arată o luptătoare! Această fetiță de 2 ani a învins cancerul în ultimul stadiu

„Am plâns de bucurie și i-am anunțat pe toți că nu mai sufeream de cancer și că boala era în remisie”

Timp de șapte săptămâni a urmat o ședință de chimioterapie intensivă după care a trecut printr-un tratament protom beam timp de câteva luni, în Germania. În decembrie 2019, băiatul a fost programat la un alt computer tomograf în Anglia, unde a primit minunata veste că orice celulă canceroasă îi dispăruse din corp.

„Am plâns de bucurie și i-am anunțat pe toți că nu mai sufeream de cancer și că boala era în remisie. Acum sunt fericit trăiesc liber, nu mai am cancer și am posibilitatea de a conecta cu alți tineri bolnavi pentru a-i impulsiona și pentru a le arăta că există speranță, împărtășindu-le povestea mea, prin intermediul unor organizații locale. Îmi doresc să nu-mi fi pierdut tatăl din cauza cancerului și să nu fi trecut prin ceea ce am trecut. Am decis să-mi împărtășesc povestea pentru a da speranță și altor bolnavi”, concluzionează tânărul.

O afecțiune destul de dificil de tratat, de înțeles și de acceptat, cancerul face mii de victime anual în întreaga lume, de la copii mici până la persoane adulte, bătrâni, dar există speranță! Există sute de mărturii ale persoanelor care s-au vindecat în urma ședințelor de chimioterapie care duc o viață normală!