Zgarieturi, lovituri, taieturi: cand este cazul sa suni medicul

Zgarieturi, lovituri, taieturi: cand este cazul sa suni medicul

Bianca Stanescu - Contributor

Sunt momente pe care nimeni nu si le doreste in viata de parinte. Totusi, copiii cad, se zgarie, se lovesc si se taie, mai ales cand incepe etapa boacanelor. Ce te faci cand sangereaza, plang si tipa de durere? Cand este cazul sa suni medicul si cand poti actiona chiar tu pentru a le pansa ranile si a le alina durerea? Ca sa stii daca o lovitura este o urgenta sau nu, Qbebe iti prezinta cateva situatii prin care au trecut si alti parinti si copii din intreaga lume.

Au fost mai multe clipe pe care le vedeam cu incetinitorul, ca si cum nu i se intamplau baietelului meu. Mi-as fi dorit sa le prevad si sa dau timpul inapoi ca sa preintampin incidentul care l-a facut sa planga de durere. Mi-ar fi placut sa fiu acolo, ca in sutele de alte clipe in care l-am prins inainte sa se impiedice pe trotuarul prost asfaltat, inainte sa cada din pat cand era bebelus sau de pe bicicleta cand a devenit un baietel mare. Primul accident de acest gen a fost cand s-a rostogolit de pe masa de infasat.

O clipa de neatentie in care m-am aplecat sa iau scutecul i-a permis sa faca si prima rostogolire din viata! Nici ca putea alege un moment mai bun, caci s-a rostogolit pe jos, unde a inceput sa planga de durere si probabil si de sperietura. Am sunat imediat medicul, care mi-a spus ca daca si-a revenit, nu a lesinat si respira normal, nu am de ce sa imi fac probleme. Tot atunci am aflat ca sunt multi bebelusi care cad din pat sau de pe masa de infasat si ca este important sa nu intru in panica. Hai sa vedem impreuna care sunt situatiile in care copilul se loveste, se zgarie sau se taie si daca este cazul sa suni medicul.zgarieturi lovituri taieturi

Copilul cade din pat: cand este cazul sa suni medicul

De obicei, astfel de incidente li se intampla copiilor pana in doi ani. Fie ca dorm intr-un patut de adult sau intr-unul cu gratii, cei mici gasesc metode de a se catara si rostogoli pana pe podea. Multe caderi din pat se petrec in timpul somnului, cand copilul aluneca prin rostogoliri succesive pana spre marginea patului. Astfel de lovituri nu produc, de obicei, sangerari sau zgarieturi, dar pot fi periculoase. Verifica-i corpul si in special capul pentru a vedea amploarea vanatailor. Daca observi ca cel mic plange foarte tare, are capul umflat sau sangereaza puternic, nu ezita sa suni medicul pediatru. El te va ajuta si sa decizi daca vei chema sau nu salvarea. Nu intra in panica pentru un mic cucui. Compresele reci, mangaierile si vorbele dulci ale mamei sunt pansamente suficiente pentru ca o cazatura din pat sa fie data uitarii.
zgarieturi lovituri taieturiNu in ultimul rand, aminteste-ti ca cei mici nu se lovesc grav decat foarte rar de la o cazatura din pat. Un studiu intitulat "Caderea din pat: un incident relativ benign" si publicat in Australia arata ca astfel de incidente ameninta rareori viata copiilor. Caderile de la inaltimi joase au sanse mici sa produca traumatisme craniene grave. Sa nu uitam ca pana si oamenii mari cad din pat, potrivit celor mai recente sondaje. In Anglia, peste 20.000 de oameni au cazut din pat in 2011, fata de 6.400 care au cazut dupa ce s-au catarat pe o scara.

Copilul este intepat de o insecta: cand este cazul sa suni medicul

zgarieturi lovituri taieturiIntepaturile de insecte ii pot inspaimanta pe parinti mai rau decat pe copii. Tantari, paianjeni, albine, viespii, plosnite si capuse ascunse in iarba - iata doar cateva dintre insectele carora parintii le-au declarat razboi deschis. Este insa cazul sa suni doctorul sau sa mergi la urgente daca cel mic este intepat de o insecta? Doar daca stii ca este alergic sau ii apar primele semne de alergie la scurt timp dupa ce este intepat: dificultati la inghitire si respiratie, umflarea fetei, a gatului si a zonei intepate, anxietate si ameteli. In cazul in care copilul nu este alergic, nu intra in panica. Daca este o intepatura de albina, scoate rapid acul si aplica o compresa cu apa rece pe locul intepaturii pentru a calma urticaria pe care o poate resimti cel mic. Senzatia de durere ar trebui sa treaca in doua-trei ore, dar mancarimile si disconfortul local sunt normale o perioada mai indelungata.
Desi nu sunt veninoase, intepaturile de capusa pot fi mai periculoase decat cele de albina. Contacteaza medicul pediatru si mergi la spital. Dupa tantari, capusele transmit cele mai multe boli prin intepaturile lor, iar unele precum boala Lyme pot fi extrem de periculoase.

Copilul cade de pe tobogan: cand este cazul sa suni medicul

Ce te faci cand copilul tau cade de la inaltime, de pe un tobogan sau din caruciorul de la hypermarket? Daca tipa si are un cucui imens, linisteste-l si nu intra in panica. Plansul este o reactie normala. Medicii spun ca majoritatea copiilor care au un cucui nu au nevoie de ingrijiri medicale de urgenta. Exista insa si exceptii: bebelusii mai mici de un an, pentru ca un posibil traumatism cranio-cerebral poate fi mai greu de detectat decat la un copil mai mare.
zgarieturi lovituri taieturiIn cazul copiilor care au implinit deja un an, parintii sunt sfatuiti sa astepte pentru a vedea daca cel mic se ridica singur si isi revine repede in urma loviturii. Dupa o cazatura de pe tobogan sau de la o inaltime similara, copilul trebuie supravegheat cateva ore pentru a vedea si daca nu are o problema la unul dintre membre. Daca cel mic vomita sau are stari de somnolenta cand nu este ora lui de somn, este indicat sa sunati medicul pediatru, care va poate recomanda sa mergeti cu cel mic la camera de garda. Nu ezitati sa chemati salvarea daca in urma unei cazaturi isi pierde cunostinta sau nu mai poate sa se ridice. 

Copilul este muscat de un caine: cand este cazul sa suni medicul

zgarieturi, lovituri, taieturiPeste 16.000 de persoane au fost muscate anul trecut de caini comunitari in Bucuresti. Dintre acestia, 3.000 erau copii, acestea fiind doar cazuri inregistrate in urma vaccinarii. De curand, problema eutanasierii cainilor vagabonzi a luat iarasi amploare cand un copil a fost omorat de un caine in zona Parcului Tei din Capitala. Aceasta este o problema pe care nu o vei intampina in alte tari europene, dar pentru orice eventualitate este bine sa stii ce ai de facut in cazul in care copilul tau este muscat de un caine.

Muscatura unui caine comunitar, a unui caine de rasa nevaccinat sau a unei pisici poate produce boli destul de grave pentru un copil. Virusul rabic si infectiile cu Salmonella sau Pasteurella sunt doar cateva dintre ele. Daca cel mic este muscat de un caine si are intepaturi sau zgarieturi care i-au perforat pielea, este indicat sa te indrepti spre primul spital pentru vaccinare. Suna si medicul pediatru, care iti poate da sfaturi de calmare a durerii in functie de gravitatea si locul muscaturii.

Daca un alt copil il musca pe al tau pana ii perforeaza pielea, nu este neaparat cazul sa suni la urgente. Nu ezita totusi sa apelezi la medicul pediatru. Este cel in masura sa ia decizia de a te trimite la spital, in functie de felul in care se prezinta rana si de locul unde a fost muscat copilul. Medicul te poate sfatui sa speli rana cu apa calda si sapun, aplicand apoi tinctura de iod si bandajand zona afectata.

Iata ce ne spune si medicul pediatru american Lara Zibners: "Gura umana este cea mai murdara din regatul animal. Cotine hoarde de bacterii periculoase care pot sa cauzeze infectii foarte grave." Dupa o muscatura grava a unui alt copil, medicul ii poate prescrie celui mic antibiotice tocmai pentru a preveni astfel de infectii.

Copilul isi rupe un dinte: cand este cazul sa suni medicul

Zgarieturi, lovituri, taieturi

De obicei, parintii intra in panica pentru ca cei mici plang si sangereaza cand isi rup un dintisor de lapte. In plus, exista si panica si o grija de ordin estetic pentru dantura lui prezenta sau viitoare. Medicii ne sfatuiesc sa ramanem calmi si sa apelam la medicul dentist, ideal unul care este si pediatru. Daca dintele este afectat, stomatologul poate lua decizia de a-l scoate. Daca dintisorul a ramas in gurita, dar se misca, poate fi periculos pentru ca cel mic il poate inghiti. In plus, daca dintisorul este impins in gingie, este posibil sa afecteze si mugurii dentitiei permanente. Pastreaza dintele lipsa daca nu este de lapte, pune-l intr-un servetel si du-l dentistului, pentru ca sunt sanse sa poata face un implant. In cazul in care nu gasesti dintele, iar copilul tuseste si are dificultati de respiratie, suna la 112, fiindca este posibil sa il fi inghitit.

Copilul se loveste la cap: cand este cazul sa suni medicul

zgarieturi lovituri taieturiIn SUA, peste 600,000 de copii ajung anual la urgente din cauza ca s-au lovit la cap. Majoritatea cad in timp ce alearga pe scari si nu se lovesc foarte tare. Totusi, sunt si cazuri in care traumatismele craniane pot fi grave, iar copiii trebuie vazuti de medicul de garda. Daca vei trece si tu printr-o situatie de acest gen, evalueaz-o inainte de a suna medicul. O cazatura nu este o urgenta decat daca cel mic isi pierde cunostinta, respira greu sau tremura inexplicabil. Trebuie sa suni imediat la 112 si daca in urma loviturii la cap este confuz, are dureri de cap si ameteli, vomita de mai multe ori sau are tulburari de vaz si memorie.

De multe ori, copiii sunt insa mai puternici decat adultii cand vine vorba de lovituri. Suna-ti medicul pediatru daca cel mic se loveste la cap si nu este in apele lui nici la cateva ore dupa incident. Fii atenta si la alte simptome precum durerile de cap si varsaturile, care pot aparea ulterior. 

Copilul isi musca limba: cand este cazul sa suni medicul

zgarieturi lovituri taieturi

Daca cel mic isi musca limba si ii curge sange, ramai calma si suna medicul numai in cazul in care sangerarea nu se opreste nici dupa 10-15 minute. Aplica presiune directa si tamponeaza zona cu un prosop curat sau un pansament steril inmuiat in apa rece. Nu te speria daca sangereaza abundent. Limba este plina de vase subtiri de sange, asa ca este normal sa se sparga in cazul unei muscaturi puternice. Suna medicul pediatru care te va sfatui sa mergi la urgente sau sa vii la cabinetul lui si in functie de lungimea si adancimea taieturii. Limba este un organ cu o capacitate uimitoare de vindecare fara interventii, asa ca nu trebuie sa te sperii prea tare. Dupa muscatura, evita sa ii dai o perioada mancaruri acide si sarate pana cand zona afectata se va vindeca.

Zgarieturi, lovituri, taieturiNiciun parinte din lume nu isi doreste ca fetita sau baietelul lui sa sufere. Taieturile, zgarieturile sau loviturile sunt insa inevitabile in viata copiilor, oricat ne-am dori sa nu se intample. Cateva cunostinte medicale ii pot ajuta pe parinti sa faca fata unei astfel de situatii neplacute asa cum ar face si un medic de la urgente: cu multa incredere si calm. Pediatrul poate sa te ajute in cazul in care lovitura nu a fost atat de grava si prin telefon, te poate chema la cabinetul lui sau, in cazuri mai serioase, iti poate recomanda sa chemi salvarea.

"Este intotdeauna mai bine sa suni intai medicul pediatru inainte de a merge la urgente pentru altceva decat situatii care ii pun copilului viata in pericol", spune medicul pediatru de urgente Lara Zibners, autoarea cartii "Copilul tau mananca aceasta carte, dar totul va fi OK: Cum sa stii daca boala sau rana lui este intr-adevar o urgenta".

Nu uita sa iti alini puiul in cazul in care se loveste, sa il mangai, sa il tii in brate si sa ii spui ca totul va fi bine. In situatiile in care nu este o urgenta, copiii isi revin mai repede si datorita starii de liniste pe care le-o transmit parintii. Nu tipa la copilul tau daca a cazut, indiferent cat de suparata sau nervoasa esti.

Tu cum reactionezi cand copilul tau cade, se zgarie, se loveste sau se taie? Cand suni medicul? Asteptam raspunsurile tale in sectiunea de comentarii de mai jos, pe forum sau pe pagina noastra de Facebook. In plus, iti recomandam sa citesti si acest ghid de tratare a taieturilor si loviturilor, care te va ajuta sa iesi din impas.

Articolul urmator
Este în regulă să folosești filtre când îți pozezi copiii?
Este în regulă să folosești filtre când îți pozezi copiii?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Am născut acum câțiva ani, dar încă mai simt lovituri „fantomă”, ca și cum aș fi însărcinată în continuare
    Am născut acum câțiva ani, dar încă mai simt lovituri „fantomă”, ca și cum aș fi însărcinată în continuare

    De obicei, prin al de-al doilea trimestru începi să simți primele mișcări ale bebelușului în burtică. Este emoționant! La început se simte ca un fluture care...

    Control parental: când este cazul să îl aplici și care sunt cele mai bune aplicații
    Control parental: când este cazul să îl aplici și care sunt cele mai bune aplicații

    În condițiile în care mediul online este tot mai aproape de copilul tău, te străduiești adesea să identifici punctele „tari” și pe cele „slabe” ale...

    Anchetă la o creșă din Bragadiru! Mai mulți părinți au făcut sesizări pentru lovituri și alte violențe asupra copiilor
    Anchetă la o creșă din Bragadiru! Mai mulți părinți au făcut sesizări pentru lovituri și alte violențe asupra copiilor

    Angajații unei creșe din Bragadiru sunt cercetați pentru lovirea unui copil de numai un an și jumătate. Părinții sunt nemulțumiți de condițiile care le sunt oferite copiilor...

    Cazul care a șocat o țară întreagă: O mamă a fost eutanasiată după 16 ani de când și-a ucis cei cinci copii
    Cazul care a șocat o țară întreagă: O mamă a fost eutanasiată după 16 ani de când și-a ucis cei cinci copii

    O femeie din Belgia a șocat o țară întreagă atunci când și-a ucis cei 5 copii, în 2008. Exact 16 ani mai târziu, a fost eutanasiată.

    Am vrut să nasc normal dar nu am putut. Medicul a încercat să scoată copilul cu forcepsul și când a văzut ca nu reușește, i-a împins căpșorul înapoi și m-a operat de urgență
    Am vrut să nasc normal dar nu am putut. Medicul a încercat să scoată copilul cu forcepsul și când a văzut ca nu reușește, i-a împins căpșorul înapoi și m-a operat de urgență

    În urmă cu 5 luni am născut băiețelul meu, pe nume Mihai, într-un spital din capitală, pentru care am optat chiar eu. Am mers la controale regulate în sarcină, eram...

    El este medicul care vine în România lună de lună pentru a salva inimile copiilor aflate în pericol să nu mai bată
    El este medicul care vine în România lună de lună pentru a salva inimile copiilor aflate în pericol să nu mai bată

    În România se nasc aproximativ 1.000 de copii cu malformaţii congenitale cardiace pe an. 10% dintre aceştia reprezintă urgenţe neonatale și trebuie operaţi în prima...

    Regretul vieții mele este că mi-am ascultat medicul și nu am putut să îi ofer copilului meu o mamă pregătită pentru ceea ce urma
    Regretul vieții mele este că mi-am ascultat medicul și nu am putut să îi ofer copilului meu o mamă pregătită pentru ceea ce urma

    Mamele sunt mai presus de orice de pe lumea aceasta. Și numai alte mame pot înțelege asta. A ajuns la noi o poveste care ne-a rupt sufletul și prin intermediul căreia sperăm să...

    Ecografie oculară: ce este și când este recomandată
    Ecografie oculară: ce este și când este recomandată

    Ecografia oculară este o investigație imagistică non-invazivă utilizată pentru a examina structurile interne ale ochiului și ale orbitei (spațiul în care se află globul ocular...

    © 2024 Qbebe