Am vrut să nasc normal dar nu am putut. Medicul a încercat să scoată copilul cu forcepsul și când a văzut ca nu reușește, i-a împins căpșorul înapoi și m-a operat de urgență

Încă de când am rămas însărcinată, tot auzeam poveștile terifiante despre naștere, cunoștințele îmi spuneau: „Lasă că ai să vezi tu dacă vrei să naști natural, ce înseamnă să naști în România. În spitalele de stat femeile sunt tratate ca în Evul Mediu. Nici nu vrei să știi ce am pățit eu atunci când am născut, dar dacă tu crezi că poți să faci față... Alege cezariana și n-o să îți pară rău, dai un ban dar știi că merită. Nu te chinui, nu țipă nimeni la tine”.

În ciuda tuturor avertismentelor, am preferat să nasc natural. Toate analizele bune, eu sănătoasă tun, șolduri mari așa cum însăși doctorița Ș. care mi-a urmărit sarcina mi-a spus, aveam toate motivele să nasc natural. De unde aveam să știu eu că mă voi număra printre sutele de femei care au trecut prin experiențe urâte în sălile de nașteri?

Sunt o femeie trecută prin multe. Credeam că sunt pregătită să nasc natural, dar viața m-a luat prin surprindere...

Mi-am adus puiul pe lume în urmă cu cinci luni. Și acum am coșmaruri, și acum am dureri și acum am senzație de panică uneori pe care le resimt în piept, dar singurul lucru care mă liniștește este privirea lui, gentilețea cu care îmi strânge degetul cu degețelele lui atunci când îl țin în brațe și îl privesc în ochi. Experiența pe care am avut-o atunci când l-am adus pe această lume a fost cea mai traumatizantă experiență de până acum.

Și pot spune că sunt o femeie trecută prin multe. Mi-am îngrijit bunica timp de un an și două luni înainte ca ea să piară de pe acest pământ chiar sub ochii mei. Deci mă gândeam că mă descurc în orice situație…

„Domnul doctor, nu îmi simt piciorul stâng! Și am dureri groaznice, cu toată epidurala...”

La 39 de săptămâni de sarcină, medicul a decis să mi se inducă nașterea din cauza diabetului gestațional și a creșterii de lichid amniotic. M-am internat dimineața, bineînțeles cu tot bagajul făcut, soțul, mama și tata alături de mine iar abia la ora 17 am a început să am contracții după nașterea indusă. Mi-au făcut o injecție care să-mi înmoaie colul uterin și să mă dilat suficient de mult încât să nasc.

Deoarece contracțiile erau din ce în ce mai frecvente, din ce în ce mai dureroase, asistenta mi-a sugerat pe la 1 noaptea să optez pentru anestezie epidurală când nu mai suport durerea, pe care am primit o abia în jurul orei 2:30 . Mi-au administrat oxitocină la scurt timp după epidurală și au crescut doza la fiecare 30 de minute. Până aveam să ajung la maxim, eram deja relaxată de la anestezia epidurală, dar după controlul medicului care era vizibil obosit, asistenta care a intrat în camera de nașteri părea îngrijorată.

Vorbea în liniște cu domnul doctor și în câteva minute moașele, asistentele și încă un doctor care era de gardă în acea seară au apărut ca din senin în sala de naștere unde eram eu. Nu putea fi nimic de bine… Mi-au rupt membranele, cel puțin așa mi s-a spus pentru că nu mi se rupsese apa și, în ciuda contracțiilor din ce în ce mai puternice, tot le spuneam că nu mai simt piciorul stâng. Piciorul stâng era atât de înțepenit, încât mă îngrijora.

Mi s-a spus că este de la anestezia epidurală și că nu ar trebui să simt contracțiile atât de puternic pentru că aceasta are un efect de durată. Din păcate, chiar și cu anestezie epidurală durerea era din ce în ce mai intensă. Medicul m-a asigurat: „este o anestezie epidurală care ți-a fost făcută cu succes și dacă simți presiune, aia nu este durere, nu confunda”.

Dar eu nu confundam nimic, știam ce înseamnă durerea iar de data aceasta, durerea era destul de puternică, iar eu intrasem într-o stare de panică din care părea că nu voi mai ieși curând. M-am gândit că voi face față durerii doar pentru a-mi aduce puiul pe lume, dar lucrurile s-au complicat dintr-o dată.

„Nu se poate nici cu forceps, trebuie să facem cezariană acum! Pregătiți-o imediat!”

Colul nu era deschis suficient și medicul a încercat să folosească forcepsul pentru a grăbi nașterea și pentru a scoate fătul fără ca acesta să sufere în timpul nașterii. Simt și acum atingerea rece a instrumentului care părea desprins din filmele de groază. Așa ceva nu mi-aș fi dorit să văd niciodată, dar să simt…

Dintr-o dată medicul a spus „nu se poate nici cu forceps, trebuie să facem cezariană acum! Pregătiți-o imediat!”. În timp ce a afirmat aceste lucruri, am simțit cum medicul a împins ușor în interiorul meu căpușorul copilului înapoi și, câteva minute mai târziu nu mai aveam să simt nimic. Cezariana a decurs fantastic și am putut răsufla ușurată, chiar dacă durerile după de după și recuperarea au fost destul de dificile.

Se pare că băiețelul meu a avut și o dublă circulară în jurul gâtului și nu arăta deloc ca un copil normal imediat după naștere, lucru care m-a speriat groaznic. Mihăiță al meu avea chipul umflat și vânătăi vizibile din cauza faptului că nu a putut trece prin canalul de naștere, a rămas blocat și cred că și din cauza forcepsului.

„Regret decizia de a naște natural. Aș alege oricând cezariana!”

Am fost recunoscătoare că s-a terminat, dar mă întrebam dacă micuțul meu va fi bine. Doar că a intervenit o altă problemă, preeclampsia postpartum. Așa că a trebuit să stau în pat 48 de ore cu o sondă urinară, fără să pot să îmi țin puiul în brațe sau să-l alăptez. Am stat în spital în total șapte zile, atât eu, cât și Mihaiță. Am primit atât de multe medicamente, am avut atât de multe atacuri de panică și am dezvoltat o anxietate de care nu reușesc să scap nicicum.

A fost un sentiment îngrozitor: nașterea, camera aceea goală, micuță, pentru că am avut „onoarea” să stau într-o rezervă unde nu aveam cu cine să vorbesc. Regret și acum decizia mea de a naște natural și de a nu mă programa pentru operația de cezariană și știu că mi-aș fi putut pierde bebelușul din cauza încăpățânării mele.

Acum copilașul este bine, se dezvoltă normal, este un îngeraș minunat, cu păr blond și ochi verzi așa cum mi l-am imaginat, dar eu sunt încă zdruncinată, lumea mea a fost zguduită total după această experiență îngrozitoare. Și simt că totul a fost din vina mea din vina deciziei mele de a face pe brava fără a-mi da seama ce impact are acest lucru asupra copilului și familiei mele.