Am ales cezariana după 2 nașteri naturale. La 3 săptămâni eram din nou internată, de urgență, suspectă de septicemie din cauza unui tifon uitat de medic în pântecul meu

Lucrurile au decurs destul de lin, doar că travaliul a fost foarte lung și dureros. Vorbesc despre un travaliu de 16 ore, din care ultimele patru au fost pline de dureri groaznice. Dar m-am gândit că așa trebuie să fie, așa este normal….

Mi-au făcut epiziotomie pentru că nu mă dilatasem suficient și am avut rupturi interne și externe destul de semnificative, dar asta nu m-a împiedicat să sper că voi deveni din nou și din nou mămică.

Din adolescență am visat să am trei copii, eu fiind singurul copil al familiei, mi-am propus să nu las pe nimeni să se ducă toate greutățile, dar și toate bucuriile vieții de unul singur.

Rupturile au fost și mai mari, durerile… pe o scară de 1 la 10 aș spune 20!

A doua naștere, a fiului meu, a avut loc la 27 de ani, nu aveam o vârstă gestațională înaintată, dar nu mai eram chiar în tinerețea mea, iar acest lucru s-a resimțit. Am avut o sarcină relativ cu probleme deoarece ultimele două luni mi le-am petrecut mai mult prin casă, în pat.

Am încercat să nu fac prea multe efort, am fost suspectă de diabet gestațional. Una peste alta, a doua naștere a fost aproape traumatizantă, aș putea spune.

Nu la fel ca ultima, dar suficient încât să îmi fie frică să mai aduc pe lume încă un copil pe cale naturală.

Rupturile au fost și mai mari, durerile… pe o scară de 1 la 10 aș spune 20. Din păcate, nu m-am mai putut abține și am țipat încât am speriat și celelalte gravide care așteptau să nască și cel mai rău a fost că medicul a folosit forcepsul pentru a scoate copilul. Undeva pe obrăjor și pe umărul stâng a avut mult timp semne din cauza acestei decizii a medicului. După câteva luni, semnele s-au retras și mă puteam lăuda cu doi copii sănătoși, dar și cu două nașteri… una mai grea ca cealaltă.

Am rămas însărcinată a 3-a oară deși luam anticoncepționale. Am decis să fac cezariană, ce putea merge rău?

Visul meu de a avea trei copii era departe de a mai fi împlinit și am decis că dacă am pereche, fată și băiat, ar trebui să mă opresc aici.

Numai că Dumnezeu a avut alte planuri, iar la vârsta de 35 de ani am început să mă simt rău, am avut grețuri și știam deja ce se întâmplă cu corpul meu. La momentul respectiv, luam anticoncepționale și nu înțelegeam de ce se întâmplă acest lucru, de ce am rămas însărcinată, pentru că am respectat întocmai schema.

Se pare că cea de-a treia minune a mea a avut noroc să vină pe lume datorită unui tratament cu antibiotic pe care l-am luat concomitent cu anticoncepționale și care a influențat efectul acestora. Având o vârstă deja destul de înaintată pentru a naște natural, nici nu am mai fost susținută de medicul ginecolog, de lumea din jur, de moașe în acest sens, așa că am optat pentru cezariană la cerere. Am putut face acest lucru pe motivul dioptriilor mele și afecțiunii oculare de care sufeream.

Mi-am zis că nu voi mai simți dureri, voi adormi și atunci când mă voi trezi voi avea deja puișorul în brațe. Ce putea să meargă rău?

Din păcate, am pierdut foarte mult sânge în timpul operației de cezariană și auzeam ca prin vis medicii și asistentele cum intrau în panică și se întrebau dacă voi supraviețui sau nu și cum vor da ei socoteală că „o femeie perfect sănătoasă poate ieși într-un sac din spital”.

Am crezut că era doar un vis urât, dar de fapt totul era adevărat. M-am trezit după câteva ore bune de la operație, nici nu mai am noțiunea timpului, dar m-am simțit ca Frumoasa din pădurea adormită. Am picat într-un somn adânc și cred că doar o minune a făcut ca eu să mă trezesc.

Eram internată la Terapie Intensivă, monitorizată constant, primisem sânge și aveam o stare stabilă. Problema este că durerile nu îmi dădeau pace. Durerile interne și nu în jurul cicatricei operației erau insuportabile și știam că nu trebuie să fie așa.

„Unele femei suportă mai greu durerea decât altele. Stai liniștită, va fi bine”

Din păcate, deși abia puteam să mă ridic fără să gem de durere, mi-au dat drumul acasă după cinci zile de internare.

Copilul era bine, operația… cum-necum fusese o reușită, iar eu trebuia să gestionez durerile singură.

„Unele femei suportă mai greu durerea decât altele. Stai liniștită, va fi bine”, acesta a fost singurul sfat pe care l-am primit de la medicul ginecolog alături de o rețetă pentru medicamente analgezice care mi-ar fi ușurat durerile.

Din păcate, acasă durerile erau din ce în ce mai mari și atât soțul, cât și părinții mei spuneau că o să îmi revin și că poate sunt eu mai slabă de înger încât le resimt atât de puternic. Știam că ceva este în neregulă și că nu îmi era bine.

O bucată de tifon, rămasă după cezariană, în pântec, a determinat internarea de urgență în stare de inconștiență, cu septicemie...

Am început să am vise tot mai urâte legate de operație, vise premonitorii, parcă, în care eram dusă din nou la spital, care s-au îndeplinit la trei săptămâni după cezariană.

M-am trezit din nou în triajul maternității cu dureri severe, abia reușind să merg, delirând din cauza temperaturii ridicate. Soțul m-a dus mai mult pe brațe la mașină pentru că eram într-o stare de semi-inconștiență și abia atunci m-a crezut că lucrurile nu erau chiar normale și aveam toate motivele să mă îngrijorez.

Atunci când m-au internat și mi-au făcut testele necesare mi s-a spus că intram în șoc septic. Între vezica urinară și uter au găsit, după ce m-au tăiat din nou, o masă de sânge și țesut infectate, amestecate cu o bucată de tifon, rămase de la operația de cezariană.

Numai o minune a făcut ca eu să pot fi salvată și a doua oară. După întreaga experiență, nu mai aveam încredere în personal și tot îi ceream soțului meu să mă ducă la un alt spital din capitală, noi locuim în provincie. Dar din fericire nu a fost nevoie pentru că lucrurile s-au rezolvat după ce a fost scoasă acea bucată de țesut infectat și tifon.

Starea mea a redevenit stabilă, durerile nu mai erau atât de insuportabile și puteam avea grijă așa cum trebuia de bebelușul meu.

Ulterior am ales steriletul ca metodă contraceptivă pentru a nu mai avea surprize și pe viitor, fiindcă fizic și psihic nu aș fi în stare să mai aduc pe lume încă un copil după experiențele prin care am trecut…