După o aventură de o noapte am rămas gravidă și 6 ani mai târziu m-am îndrăgostit de tatăl copilului meu fără să știu

Numele meu este A, am 27 de ani și o fetiță de 5 ani.
Și, întrucât aseară am realizat ceva super-bizar, care m-a dat peste cap, am nevoie de ajutorul vostru, pentru că sunt curioasă ce ar face alte mame în locul meu. Pentru că eu habar nu am ce să fac.
Încep cu un cadru de acum 6 ani, când aveam 21 de ani eram o tânără studentă la o facultate de stat (nu contează care). Venită dintr-un orășel mic de provincie, aveam 2 ani deja de când descoperisem Bucurestiul, viață de noapte, distracțiile studențești și alcoolul.

Așa că, amețită fiind de libertatea asta, am ajuns într-o noapte în apartamentul unui tip pe care îl cunoscusem cu câteva ore înainte. Nu știam nimic despre el, decât cum îl cheamă, dar numai prenumele și cați ani are. Intoxicată cu alcool, euforică și inconștienta de pericolul la care mă expuneam, m-am dus la el. Îmi amintesc clar apartamentul lui, care avea un miros de pământ și de umezeala. Era curat, dar dezordonat și avea pe un perete din living un poster uriaș din acela vintage. Nu vreau să dau prea multe detalii, că nu se știe cum citește asta și se prinde că el este.

Mergem mai departe 2 luni înainte când descopăr cu stupoare că sunt gravidă și îmi dau seama că el este tatăl.

Nu știam absolut nimic despre el. Am încercat să îl caut pe internet și ai zice că în era Social Media ai reuși să dai de un om. Nu am reușit și nici nu m-am încăpățânat să caut prea mult. Treceam prin niste frământări sufletești cumplite, am discutat cu familia, eram total dată peste cap.

Din fericire, atât sora mea cât și fratele meu (sora mea mai mare cu 2 ani, fratele meu mai mare cu 4, cu care și stăteam împreună în același apartament în București), dar și părinții mei m-au susținut și am decis să păstrez copilul. Am născut o fetiță sănătoasă tun, sufletul, inima, aerul meu. Cea mai bună decizie pe care am luat-o în viața mea. Sora și fratele meu m-au ajutat, împărțim programul astfel încât eu să termin facultatea, ei să se ducă la muncă. Și ajungem în prezent, când fetița mea are 5 ani, se duce la grădi. Acum stau cu sora mea doar, fratele meu s-a căsătorit și are și el o fetiță. Suntem o familie foarte unită. Ai mei mai vin și ne ajută pe toți când pot.

Cert este că, pentru că fetița a mea a crescut, am început să mai ies și eu la întâlniri. Am fost la vreo 7-8 întâlniri, nici nu mai știu, însă niciun bărbat nu mi-a plăcut.

De vreo 5 luni, însă, am găsit un bărbat care pare să fie ce trebuie.

Un tip calm, cu mult bun simt, inteligent, cu simțul umorului, serios, cu un statut financiar bun și un job stabil, care a cunoscut-o și pe fiica mea și se comportă cu ea ireproșabil. Fizic nu este idealul, are chelie, ochelari, însă compensează cu un corp bine lucrat, o barba cool și cu o pereche de ochi albaștri minunați. Ce mai, recunosc, că sunt un pic îndrăgostită de el. Așa că aseară, după 5 luni de dating, am acceptat pentru prima oară să merg la el acasă.
Și aici intrăm pe tărâmul telenovelelor, pentru că de îndată ce am intrat în apartamentul lui am avut o senzație bizară de deja-vu. Da, acolo pe peretele din living era același poster uriaș vintage.
Am început să recunosc obiectele din apartament. Mirosul nu mai era.
Și mi-am dat seama, făcând legătură dintre prenumele lui, vârsta lui și ale celui cu care avusesem o aventură în urmă cu 6 ani, că era chiar tatăl fetiței mele.

Nu aveam cum să îl recunosc. Acum 6 ani era foarte slab, avea părul lung și des, purta haine de rocker și nu purta barbă. Acum are barbă, poarta ochelari de vedere, este chelios și musculos, tot timpul îmbrăcat impecabil, nici pe departe omul pe care îl cunoscusem în urmă cu 6 ani.

Am îngăimat o scuză și am plecat imediat înapoi acasă, lasându-l total bulversat. Nici eu nu mai arătam ca acum 6 ani, așa că nici el nu avea cum să mă recunoască. Atunci eram brunetă, cu părul foarte lung, foarte slabă, aproape anorexică, foarte vocală și rebelă. Acum am 15 kg în plus și sunt blondă cu părul bob, sunt foarte calmă și introvertită. Total diferită de cine eram atunci.

Și ajungem în momentul în care vă scriu acest email și vă întreb ce aș putea să fac? Mie îi este clar că el este tatăl fetiței mele. Îmi place de el, este un om minunat.

Dar parcaă nu aș vrea să îi spun. Fetița mea este fericită cu unchiul și bunicul ei, nu are nevoie de o figură paternă în viața ei. Pe de alta parte, coincidența este prea mare ca să nu mă întreb daca nu cumva este un semn de la Dumnezeu. Să mă văd cu el în continuare ca și cum nu s-a întâmplat nimic, nu pot nici asta, ar fi un secret care m-ar macina și, oricât mi-aș dori să continui relația cu el, nu o pot continua pe baza unei minciuni sau să îi spunem omisiune de adevăr.

Nu stiu ce să fac. Sunt total șocată și bulversată și am senzația că viața mea se va da total peste cap daca îi spun adevărul. Voi ce ați face în locul meu?

Citește și:

• Eu și soțul meu am luat o pauză de un an de la căsnicia noastră
• Soțul meu m-a înșelat și asta ne-a salvat căsnicia
• Soțul meu a fost grav bolnav și eu am refuzat să-l ajut