Știți ce sunteți voi, dragi părinți? Cei care cresc nemurirea. Știți când devine mai ușor? Niciodată.

Aici vă puteți scrie gândurile, oboselile, frământările, dorințele și să ajungeți, astfel, cu ele, către toți ceilalți ca voi. Pentru că meseria de părinte devine mai ușoară numai atunci când poți spune ”- Hei, și eu am trecut prin asta!”. Nu numai că vei deveni autor publicat la Qbebe, dar vei avea și satisfacția grozavă de a atinge sufletele și mințile a milioane de părinți.

Trimite text

Soțul meu m-a înșelat și asta ne-a salvat căsnicia

Soțul meu m-a înșelat și asta ne-a salvat căsnicia

Bianca Geica - Redactor Senior

Deși este aproape imposibil să ne facem o idee despre câți oameni își înșală partenerii de viață (datele sunt puține pentru că, ei bine, cei care sunt infideli nu sunt întotdeauna cei mai comunicativi), acest lucru se întâmplă. Frecvent. De fapt, rata infidelității, conform oamenilor de știință din domeniul social, a crescut în mod constant în ultimul deceniu. Faptul că se întâmplă nu este o surpriză; motivul, însă, este întotdeauna un pic mai surprinzător. Și, bineînțeles, în mintea celor înșelați se nasc o mulțime de întrebări, iar în sufletul lor, durere.

Stacey Greene* este căsătorită de mai bine de 25 de ani cu soțul ei. Au trei copii împreună. Într-o noapte, ea a descoperit că acesta avea o aventură. Ceea ce s-a întâmplat în continuare a fost în antiteză cu ceea ce Stacey însăși credea că va face vreodată în urma unei infidelități: ea și soțul ei au luptat împotriva trădării și au lucrat la căsnicia lor. A fost nevoie de mult timp și efort, dar a funcționat. Acum, Stacey spune că relația lor este mai bună decât a fost vreodată. Ea a povestit, pe site-ul father.ly, cum a aflat despre aventură și cum ea și soțul ei au trecut peste și au reușit să își salveze căsnicia.

Femeie matură supărată, certată cu soțul ei

Deci, ce s-a întâmplat?

Am avut ceea ce eu credeam că este o căsnicie ideală și o viață sexuală destul de activă. În ceea ce privește dormitul împreună, în schimb, eram „semi-disfuncționali”. În sensul că nu dormeam întotdeauna împreună, în dormitorul nostru. El spunea că mă auzea când mă ridicam să mă duc la baie, așa că adesea dormeam pe canapeaua de jos. Mă duceam sus, așa cum făceam întotdeauna, ca să-l sărut și să-i spun noapte bună. Într-o seară l-am văzut aruncându-și telefonul mobil sub așternuturi imediat cum m-a văzut că intru în dormitor.

Acest lucru, înă, nu m-a alarmat. Infidelitatea era ultimul lucru la care mă gândeam, iar el avea unul dintre acele telefoane cu clapetă incredibil de ieftine. Mereu ne spunea mie și copiilor: „Mesajele îmi consumă prea multe minute. Trebuie să-mi pun ochelarii de citit. Nu știu cum să trimit mesaje”. Faptul că trimitea mesaje cuiva, mi se părea comic. Așa că i-am luat telefonul din mână, iar el l-a luat înapoi, practic, jumulindu-l din mâna mea. Ne-am cam luptat , până când telefonul a fost aruncat pe podea și a ieșit bateria. Am început să râd și i-am spus: „Nici măcar nu știi să trimiți mesaje!”. Dar faptul că îl ascundea cu atâta vehemență m-a făcut să realizez brusc: „Ceva se întâmplă aici”.

barbat care sta in pat cu telefonul in mana si sotia lui care il priveste

Am întrebat, într-o doară: „Cine este ea?” El nu a spus nimic. Am întrebat din nou. Mi-a spus: „Doar o persoană pe care am întâlnit-o într-un bar”. A spus că se întâmpla de cinci sau șase luni. Am ieșit furioasă și m-am dus să dorm pe canapea. Știam că-și vrea telefonul înapoi. Am ascuns bateria într-o parte a scării de jos și telefonul în cealaltă. M-am trezit, la un moment dat, am băgat bateria înapoi în telefon și m-am dus în baia de la parter să citesc mesajele. Așa am descoperit că soțul meu chiar avea o aventură. M-am culcat din nou și m-am trezit la două dimineața cu o scrisoare de două pagini așezată lângă mine, pe pat. Iar soțul meu nu este un om al cuvintelor.

Cred că el chiar avea sentimente pentru ea, dar mă iubea în continuare

M-am prefăcut că nu-i înțeleg scrisul de mână și l-am pus să-mi citească scrisoarea cu voce tare, pentru că voiam să văd care era starea lui emoțională reală. A citit-o. Era plin de lacrimi. Și eu eram în lacrimi. Ne-am îmbrățișat. Cred că el chiar avea sentimente pentru ea, nu exista niciun dubiu, dar cred că încă mă iubea. Eu am fost crescută într-un cămin creștin, iar asta a fost o parte foarte, foarte importantă din viața mea, dar nu și a lui. Și totuși, când am întrebat: „Ei bine, ce facem acum?”, el a spus: „Putem merge să vorbim cu pastorul tău.”

Cred că pastorul meu se simțea foarte inconfortabil. El a spus de la început: „Nu sunt consilier matrimonial. Sunt aici doar pentru a vă face să gândiți rațional”. A vorbit cu amândoi, dar apoi m-a trimis în capătul holului și a vorbit doar cu soțul meu. Apoi m-a adus înapoi și l-a trimis pe soțul meu în capătul holului. Ne-a adus din nou împreună și ne-a dat un fel de temă pentru acasă. Am fost oarecum surprinsă. M-am gândit: „El e cel care înșeală. De ce nu-i dai doar lui tema pentru acasă?”.

Iar acea temă a fost să ies la dans cu soțul meu. Unul dintre motivele pentru care m-a înșelat a fost, în principiu, faptul că nu aveam același interes pentru ieșirile în oraș. Ieșeam foarte rar împreună și mereu voiam să facem lucruri diferite. Eu preferam să mergem la un film siropos apoi să luăm cina la un restaurant thailandez, iar el să vadă o trupă locală, să danseze și să bea. Nu reușeam să ne punem niciodată de acord, așa că ieșeam separat. Eu mă duceam la filme cu prietena mea cea mai bună. El se ducea la bar cu prietenii lui. Mi-am dat seama, în retrospectivă, că nu dansa cu băieții.

Am aflat că el avea impresia despre mine că sunt foarte aspră și critică. Iar eu aveam aceeasi impresie despre el. El nu știa că eu credeam asta despre el, la fel cum nici el nu știa că eu îl privesc la fel. Îi priveam cu dispreț pe oamenii care merg în baruri și care nu fac lucruri mai intelectuale cu timpul lor. El mă privea de sus pentru că întotdeauna puneam copiii înaintea lui și că preferam să ies cu prietenele. Erau multe aspecte de care nu eram conștienți.

Apoi, mai era și chestia cu somnul. Am început să dormim din nou în același pat. Am început să ne asigurăm că avem seri de întâlnire. La început a fost forțat, dar apoi a devenit ceva natural.

Aventura soțului meu a ajutat la salvarea căsniciei noastre

Eu întotdeauna mi-am zis că pot ierta orice într-o relație, mai puțin infidelitatea. Întotdeauna crezi asta, până când ți se întâmplă. Întotdeauna te gândești: „Nu aș putea să rămân cu un bărbat care m-a înșelat”. Până când îți dai seama că acel bărbat ți-a fost alături timp de 25 de ani, că ți-a dăruit trei copii frumoși și că, ce să vezi, îl iubești. Și nu prea ai vrea să dai cu piciorul a ceea ce ați construit împreună pentru o aventură (pe care el o regretă amarnic).
Poate că m-aș fi simțit altfel dacă acest lucru s-ar fi întâmplat în primul sau al doilea an al căsniciei noastre. Dar s-a întâmplat acum, când sunt de părere că o aventură de câteva luni nu are cum să destrame o legătura de 25 de ani.

cuplu matur in pat

Acum, câțiva ani mai târziu, pot spune că relația noastra este mai puternică decât a fost vreodată. El este acum un om diferit. A redevenit bărbatul cu care m-am căsătorit acum mai bine de 25 de ani. Pot spune că aventura soțului meu a ajutat la salvarea căsniciei noastre. În loc să ascundem lucrurile sub preș, am ridicat preșul, l-am scuturat și am mers mai departe. Împreună.

* nume fictiv

  • Articol tradus și adaptat după un material publicat pe site-ul father.ly

Citește și:

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Mi-am descărcat un joc pe telefon și soțul meu crede că-l înșel. Nu faceți aceeași greșeală ca mine
Mi-am descărcat un joc pe telefon și soțul meu crede că-l înșel. Nu faceți aceeași greșeală ca mine

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (22)
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
© 2024 Qbebe