Ce înseamnă să naști în România? Simți că trăiești un coșmar! Am luptat pentru viața copilului meu și am fost într-o cursă contra cronometru cu indiferența și nepăsarea sistemului medical

Primul copil l-a născut în Spania, la Bilbao, o fetiță minunată pe nume Eliza. Dar ulterior am decis să ne întoarcem în țară să deschidem o mică afacere, o farmacie veterinară pentru că soțul meu este medic veterinar și o frizerie canină și felină pentru că îmi plac foarte mult animăluțele și mai ales să le îngrijesc.

Spitalul din Spania = condiții, amabilitate, curățenie desăvârșită

Când Eliza a împlinit cinci ani am început să am aceleași simptome ca atunci când eram însărcinată cu ea. Mi-am dat seama că sunt însărcinată fără să fac niciun test și i-am spus lui George: „vom avea încă o fetiță”.

La care el s-a uitat perlex la mine și a zis: „de unde știi că ești însărcinată și mai ales că vom avea o fetiță?”. „Simt asta, Eliza va avea o surioară și îi vom pune numele Clarisa Maria Elena”. „Bine, dacă zici tu…” și l-a bufnit râsul.

Cinci luni mai târziu, începea să mi se cunoască burta de gravidă, pentru că eu m-am luptat cu kilogramele în plus și eram supraponderală la acel moment. Atunci a fost și prima dată când am mers la medic pentru primul control.

În Spania nu erau recomandate atât de multe controale ca în România, nu erai chemată la ecografii în fiecare lună (cel puțin la medicul care mi-a urmărit sarcina cu Eliza).

Am aflat aici că sunt o femeie „nepăsătoare și inconștientă” și că trebuia să merg din prima clipă în care am aflat că sunt însărcinată la medic pentru a face analize, controale, dar nu era prea târziu.

Am aflat că vom avea o fetiță pentru că se cunoștea foarte bine sexul copilului și am decis să nasc la un spital de stat în România, chiar în orașul meu natal. După ce prima naștere, a Elizei a decurs foarte bine, am primit anestezie epidurală și nu am simțit aproape nimic ca să spun sincer, m-am gândit că a doua va fi la fel.

Departe de realitate.

Dacă știam atunci prin ce voi trece, cu siguranță nu aș fi născut natural, ci aș fi optat din prima pentru cezariană la un spital privat.

Credeam că medicul meu va lăsa orice face în acel moment și va veni să mă asiste la naștere. A venit...10 ore mai târziu!

Medicul care mi-a urmărit sarcina, doctorul S. nu era de gardă în momentul în care eu m-am internat în spital.

Am ajuns puțin după ora 17, într-o după-amiază călduroasă de vară, în luna august, cu contracții foarte dureroase, sperând că până seara, când se mai răcorește, voi naște.

I-am dat mesaj medicului că sunt internată și am rămas surprinsă că imediat mi-a răspuns înapoi și a scris: „dacă nu te descurci, vin eu”. „Cu ce să mă descurc?”, mă gândeam...

Credeam că imediat după acel mesaj medicul va sări din pat, va lăsa orice face în acel moment și va veni să mă asiste la naștere. Mi-a spus că nașterea naturală are loc asistată de moașe și doar în cazuri urgente să îl sun.

Deși contracțiile erau dureroase, nivelul de dilatare era abia 4. M-am îngrozit pentru că știam că trebuie să ajung la 10. Dacă durerile erau atât de mari și intense la 4, ce s-ar fi întâmplat până la 10?

Am cerut anestezie epidurală și mi-au spus că este prea devreme pentru că efectul va trece oricum până atunci. Mi-au spus că până la dilatația 6 măcar să aștept să decurgă totul natural și după aceea îmi face oxitocină și doar dacă este nevoie, anestezie epidurală. Oricum, anestezistul nici măcar nu era în spital la acel moment.

„Dar vă rog! Mă doare de nu mai pot”. „Păi așa și trebuie, doar naști, nu mergi la plimbare, nu?”

S-a făcut ora 23:00, servisem deja cina, rămăsesem fără apă și eram dilatată abia 6. Cu oxitocina nici gând să vină, mi-au spus să mai aștept puțin pentru că bătăile inimii copilului erau normale (după ce mi-au înfășurat niște centuri în jurul burții) și, dacă durerile sunt suportabile, nu are rost să grăbesc procesul.

„Dar vă rog! Mă doare de nu mai pot”. „Păi așa și trebuie, doar naști, nu mergi la plimbare, nu?”.

Am început să îmi sun în disperare medicul care nu a răspuns.

L-am sunat inițial și am zis să mai aștept până pe la miezul nopții și apoi încerc din nou să-l apelez.

Când am simțit că deja nu mai pot, asistentele mi-au pus o branulă cu oxitocină și mi-a spus că nu are rost să deranjez să-l deranjez pe domnul doctor S. doar pentru atâta lucru.

„Medicul care ți-a urmărit sarcina trebuie să asiste la cezariană dacă este cazul, iar nașterea naturală poate avea loc sub îndrumarea moașelor și a medicului de gardă”, mi s-a spus.

Bineînțeles că am sunat și am sunat din nou și din nou. Probabil că medicul avea telefonul pe silențios. Am reușit printre toate durerile să ațipesc puțin pentru că eram frântă și m-am trezit pe la ora 2 transpirată toată, cu o asistentă care venise să îmi schimbe branula.

Am sunat din nou medicul și am cerut să fiu văzută de urgență de cineva pentru că simțeam că nu mai pot. Membranele erau deja rupte și mă gândeam să nu afecteze copilul faptul că stă atâta fără lichid.

„Pacienta va avea nevoie de cezariană, iar eu am nevoie de numele medicului care i-a urmărit sarcina să mă asiste la operație”

A venit medicul de gardă și după un control mai amănunțit a spus: „nu este dilatată cât trebuie, dar nici nu cred că se va dilata complet și va avea nevoie de cezariană de urgență. Copilul încă are bătăile inimii regulate, dar am nevoie de numele medicului care ți-a urmărit sarcina să mă asiste la cezariană pentru că va fi nevoie”.

I-am spus: „dar mie nu mi-a răspuns la telefon”. „Nu este nimic, o să ne răspundă, o să vezi”. Bineînțeles că timp de o jumătate au încercat să sune, până când minunea s-a produs și, buimac și vizibil iritat, respectivul a răspuns.

Medicul de gardă a spus: „pacienta dvs., Bianca T, va avea nevoie de operație cezariană și trebuie să fiți prezent, sunt doar eu de gardă și pacienta cere prezența medicului care i-a urmărit sarcina!”. „O să ajung”, a răspuns sec.

Între timp, m-au pregătit pentru operația de cezariană și a trebuit să mai aștept încă 45 de minute până când medicul și-a făcut apariția. A mai durat încă jumătate de oră până când s-a schimbat, s-a pregătit, s-a dezinfectat, timp în care anestezia începuse să își facă efectul.

Am optat pentru anestezie parțială și nu totală, ca să pot asista și eu la procesul nașterii. Am auzit toate discuțiile și de fapt, fiica mea, Clarisa se afla în suferință fetală și nu aș fi reușit sub nicio formă să o nasc pe cale vaginală.

Așa că m-am chinuit atâtea ore degeaba.

Clarisa s-a născut pe data de 8, luna a 8-a, cu un scor Apgar 8

Pentru că micuța mea nu a plâns din prima și a avut nevoie de atenția medicilor neonatologi în primele 15 minute după naștere, a primit nota 8 pe scorul Apgar. Dar eu eram mulțumită.

Am născut pe data de 8, luna a 8-a, o fetiță de nota 8, deci va avea noroc în viață. După operația de cezariană, am rugat medicul să îmi lege trompele.

Nu mai eram în stare să mai trec printr-o astfel de experiență niciodată și, în plus, nici nu mai aveam vârsta necesară pentru a mai face copii. Diferența dintre sistemul medical din România și cel din Spania este de la cer la pământ. Felul în care vorbesc cadrele medicale, se comportă, urgentează orice procedură medicală, este diferit.

Acum, fetele mele se înțeleg de minune, eu sunt cea mai mândră mămică și cu siguranță n-am să pot uita vreodată chinurile prin care am trecut pentru a-mi aduce pe lume fetița.