Viața așa cum nu am vrut-o

Am crescut într-o familie cu cinci copii, eu fiind mijlocia. Deși proveneam dintr-o familie săracă sau defavorizată, cum se spune acum, nu am simțit acest lucru până în clasa a doua, când ne-am mutat pentru prima dată din apartamentul copilăriei, cu chirie!

Tatăl era alcoolic așa că am rămas destul de repede fără bani, ceea ce a dus la divorțul părinților mei. Fiecare a plecat pe drumul lui noi rămânând așa, ai nimănui. Cinci copii lăsați să aibă grija unul de altul!

Cei mari au plecat fiecare să-și facă un rost, iar noi, cele mici, am rămas cu sora noastră, care încerca sa termine liceul, să meargă la job și să aibă grijă și de noi (care nici nu eram cele mai cuminți ființe).

Întâmplarea a făcut că până în clasa a treia, am schimbat patru școli, în cele din urmă ajungând la una din Prahova. De aici, viața noastră (a mea și a surorii mele mai mici) avea să ia o întoarsătură nefericită. Fiind un caz social, am fost contactate de un cuplu care se presupunea a fi speranța noastră pentru un viitor mai bun. La suprafață păreau oameni buni si de încredere, având la rândul lor doi copii.

Pentru sora mea a fost un șoc, însă în cele din urmă, la insistentele asistentei sociale, am ajuns în plasament la această familie (numele este irelevant).

De aici…

Se făceau diferențe atât de mari, nu numai între noi și copiii lor, dar și între copiii lor. Munceam de dimineața până seara, doar cu pauză pentru mâncare și baie. Eram jignite în toate felurile, uneori bătute, iar asistenta socială timp de 9 ani nu a trecut niciodată să vadă măcar dacă mai trăim.

Dacă eram văzute că stăm, întotdeauna se găsea altceva de făcut. Făceam de toate, de la udat în grădina până la cărat roabe cu ciment pentru construcții...

Deși era o familie credincioasă, tatăl călca pe alături grav de tot. Cumnate, vecine, surori de la biserică și…noi.

Fiecare seară era un chin pentru noi amândouă. Venea noapte de noapte în camera unde dormeam și ne mângâia prin zonele intime, ne săruta, uneori se ajungea la multe altele din partea lui, dar cine eram noi să contăm. A doua zi avea tupeul să-mi spună că am participat și eu în mod voit și că nu ar avea sens să vorbesc cu cineva despre asta.

De frică și dorind să-mi protejez sora, am tăcut și am mers mai departe. Coșmarul a durat până în 2004, când s-a aflat totul și au plecat în Spania cu sora mea (pentru care au urmat ani grei). Era pusă să muncească, i se luau banii pentru care muncea, iar când așa zisul "tată", care ne-a abuzat ani de zile, a fost prins ieșind din camera ei, ea a fost cea dată afară din casă și forțată să se mărite cu cineva total nepotrivit pentru ea.

Nici în ziua de azi nu pot să spun că mi-am revenit și probabil nu o voi face niciodată...Fiecare atingere mai…diferită sau o privire mai pătrunzătoare din partea cuiva mă trimite înapoi cu 20 de ani și simt și acum răsuflarea lui asupra mea.

Ce am învățat din tot calvarul? Să fiu mai puternică, să lupt pentru mine și să nu mai las pe nimeni să mă calce în picioare!

Fetelor, femeilor, mamelor… fiți puternice pentru că voi contați mai mult decât oricine. Degenerați ca aceștia se vor întâlni oriunde, voi aveți responsabilitatea să vă apărați sufletul!