Experiența nașterii acasă. Am mers la spital să nasc și m-au trimis acasă, pentru că nu puteam ține ocupat un pat mai multe zile

Eram extrem de fericită, deja îmi imaginam o frumoasă prințesă, fiind deja mamă de 2 băieți. Frățiorii, și ei la fel de fericiți și cu speranța că vor avea o surioară.

Totul a decurs bine până în februarie, când am fost contaminată cu virusul SARS-Cov-19; o "răceală" foarte urâtă, care a dus la o sarcină cu risc, placenta fiind joasă și distanțată de 5 mm. Mi s-a spus că nu am voie să depun efort, doar să stau în pat pentru a proteja sarcina.

La 34 de săptămâni de sarcină am vrut să mergem în vizită în țara noastră, draga România. Făcând vizita medicului, mi s-a spus că sunt există un risc foarte mare în condiția în care mă aflam, și nu îmi dă voie să plec pentru că nu îmi garantează că pot duce sarcina la sfârșitul termenului.

Astfel, am decis să nu mai plec și am respectat cu strictețe cele spuse de doctori. Cu ajutorul Domnului am ajuns la 40 de săptămâni (sarcina dusă la termen) și aflu că am streptococul pozitiv, o infecție care poate provoca insuficiență respiratorie la bebeluși. Aflând toate astea, am cerut cezariană de urgență, văzând deja că am implinit termenul și nu am născut. Doctorii au decis să mai aștepte 10 zile pentru că pot naște natural dacă fac antibiotic la naștere, însă frica o aveam și stresul produs nu îl putea lua niciun doctor.

Ei bine, pe data de 10 august 2022 am fost programată pentru inducție pe data de 26 august. La data de 22 august am fost la control, era totul bine, mi s-a spus să merg acasă liniștită. 23 august 2022 ora 01:10, prin somn simt că încep contracțiile și ruperea membrelor. Am mers la spital însoțită de soț și copii, (fiind noapte nu am avut unde să lăsăm copiii și am preferat să fie și ei prezenți la venirea pe lume a surioarei).

Ei bine, după 40 de minute de mers cu mașina, noi fiind într-un sătuc unde nu avem cabinet ginecologic, a trebuit să mergem la Bologna. Am ajuns la spital cu dureri mari, dilatație și pierderi. Mă preia o doamnă drăguță de la urgențe mă bagă direct în sala de nașteri, spunând domnului doctor A.F de la spitalul St Orsola că mă internează.

"...nu are rost să ocup un pat atâta timp cât eu deja am programare la naștere indusă pe 26..."

Vine în acel moment domnul doctor spunând că "nu are rost să ocup un pat atâta timp cât eu deja am programare la naștere indusă pe 26". Deci eu nu trebuia să nasc în acea noapte. Doamna asistentă a venit și a spus că îi pare rău pentru ce se întâmpla, dar ea își ia mâinile de pe mine pentru că doctorul nu este de acord cu internarea mea, iar dânsa nu voia probleme.

La ora 04:13 minute îmi face foaie de ieșire. Deja mergeam greu de la dureri, doctorii de la urgență deja se uitau la mine cu milă. Atunci, pentru prima dată, am simțit ce înseamnă cu adevarat rasism, pentru că altceva nu îmi putea veni în minte. Bun... alte 40 de minute până acasă, cu dureri și mai accentuate. Am ajuns acasă și am ales să stau singură, în camera copiilor, pentru a nu ma auzi.

Am îndrumat soțul să se odihnească pentru a putea conduce a doua zi, eu știind sigur că nasc. La ora 07:00 fac cafeaua soțului, îl trezesc, spunând că voi naște și va trebui să ne întoarcem la spital. A baut cafeau, copiii dormeau, așa că am decis să sunăm un familiar pentru a veni să ia copiii (nu știam cum va decurge iar situația cu doctorii).

"...am adus fetița pe lume, dar nu respira..."

Se face ora 07:40, gata de plecare, însă plecarea nu a mai fost. Eram în baie și am țipat la soț să cheme ambulanța, deoarece simțeam că încep să nasc. Soțul, speriat, era deja în video call cu dispecerul de pe ambulanță pentru a ne îndruma pașii ce trebuiau făcuți. Ei bine, nu am avut nevoie de ajutor, deoarece exact atunci am prins toate forțele și m-am adunat. Astfel, cu calm am adus pe lume fetița, dar ce sa vezi.... nu respira.

Au urmat momentele de panică, dar nu aveam voie să pierd timp. Am început masajul fetei și bătăi la funduleț, nimic... Neavând nimic la îndemână din ceea ce se găsește la spital, am decis să aspir năsucul și să eliberez gurița fetei de posibilul acid amniotic, venind pe lume în sacul amniotic pe care l-am spart eu.

După ce am auzit primul plâns, am respirat liniștită și ridicând privirea, am văzut casa plină de medicii de pe ambulanță și ei panicați și speriați, spunând că nicio femeie nu ar trebui să treacă prin așa ceva în anul 2022.

O sarcină stresantă și o naștere ușoară, cu un travaliu liniștit și o sarcină ușoară, dar o experiență unică, de neuitat. Nașterea în sacul amniotic a protejat fetița de acea infecție șii am o prințesă sănătoasă, pe nume Iris.

Dragi mămici, oriunde în lume vă aflați pot exista astfel de cazuri care pot fi și nefericite, din păcate, și înainte de a arunca cu pietre în sistemul din România, ei bine, să știți că și în alte țări este mai rău.